Linkuri accesibilitate

Putin ia ca pretext România pentru decizia lui de a da pașapoarte rusești locuitorilor din Donbas


Vladimir Putin vorbind la Vladivostok, pe 25 aprilie 2019
Vladimir Putin vorbind la Vladivostok, pe 25 aprilie 2019

„Cu ce sunt mai răi rușii din Ucraina decât românii, polonezii sau ungurii?”, a spus Putin la o conferință de presă la Vladivostok, explicând decretul dat cu o zi în urmă prin care locuitorii din Doneţk și Lugansk pot primi paşaport rusesc "în trei luni" de la depunerea cererii

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că decizia sa de a facilita obținerea cetățeniei ruse de către locuitorii regiunilor din estul Ucrainei controlate de rebelii pro-ruși nu se deosebește prin nimic de ceea ce fac România, Polonia sau Ungaria, țări ale Uniunii Europene care acordă cetățenia persoanelor de etniile respective din afara granițelor. Decizia de joi a lui Putin a fost condamnată dur de Kiev și țările occidentale.

"Semnarea de către preşedintele Putin (a ordinului pentru înlesnirea obţinerii paşaportului rusesc), este un alt atac al Rusiei la adresa suveranităţii Ucrainei", a precizat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini. "O astfel de sincronizare arată intenţia Rusiei de a continua să destabilizeze Ucraina şi să exacerbeze conflictul. Aşteptăm ca Rusia să se abţină de la acţiuni care contravin acordurilor de la Minsk şi care împiedică reintegrarea totală a zonelor aflate în afara controlului guvernului în cadrul Ucrainei", se spune în comunicat.

Statele Unite au spus că este o „acțiune provocatoare” prin care Rusia „intensifică asaltul asupra suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”. Uniunea Europeană a spus că momentul ales imediat după alegerile prezidențiale ucrainene „arată intenția Rusiei de a destabiliza mai departe Ucraina și a exacerba conflictul”. Ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, a spus că decizia președintelui rus este „o continuare a agresiunii și a ingerinței în afacerile noastre interne”.

Președintele rus Vladimir Putin spune că țara sa „este gata pentru restabilirea deplină” a relației cu Ucraina, după alegerile prezidențiale ucrainene de duminică. Declarația lui Putin la Vladivostok unde s-a întâlnit cu liderul Coreii de Nord este prima de la alegerile ucrainene câștigate cu peste 73% de voturi de actorul de comedie Volodimir Zelenski. Astăzi, Putin a spus că rezultatul alegerilor ucrainene a arătat „eșecul deplin” al politicii lui Petro Poroșenko, președintele ucrainean în exercițiu, care a promovat o linie dură față de Rusia în mandatul săumarcat de luptele cu rebelii sprijiniți de Moscova în Donbas.

Declarațiile lui Putin vin la o zi după ce a semnat un decret aspru criticat de către Kiev, Statele Unite și Uniunea Europeană, prin care a facilitat obținerea cetățeniei ruse de către locuitorii regiunilor din estul Ucrainei controlate de rebeli. Conform decretului semnat de Putin şi intrat "imediat" în vigoare, o procedură simplificată va permite locuitorilor regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk, unde un conflict între separatiştii proruşi şi forţele ucrainene a dus la aproape 13.000 de morţi în cinci ani, să primească paşaport rusesc "în trei luni" de la depunerea cererii. Potrivit acestui decret, doar locuitorii "anumitor părţi" ale celor două regiuni ucrainene sunt vizaţi, fără alte detalii, dar nu există nicio îndoială că măsura vizează autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk, regiuni controlate de rebelii proruși.

XS
SM
MD
LG