Linkuri accesibilitate

Putin îl felicită pe Trump pentru câștigarea alegerilor din SUA și spune că e „deschis” la discuții


Vladimir Putin și Donald Trump la Summitul G-20, de la Hamburg, din 7 iulie 2017
Vladimir Putin și Donald Trump la Summitul G-20, de la Hamburg, din 7 iulie 2017

Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA și a spus că Moscova este deschisă la discuții cu președintele ales.

„Aș dori să profit de această ocazie pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca președinte al Statelor Unite ale Americii”, a spus Putin după ce a vorbit la o conferință internațională în stațiunea Soci la Marea Neagră.

Trump a spus în timpul campaniei că ar putea pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore dacă va fi ales, chiar înainte să fie învestit în funcție, fără a oferi niciun detaliu despre felul în care o va face.

Putin a spus că aceste comentarii merită atenție, adăugând că dacă Trump vrea să reia legătura, Rusia este pregătită pentru discuții.

Putin a mai spus că a fost impresionat de modul în care Trump, care a învins-o pe vicepreședinta Kamala Harris la alegerile din 5 noiembrie, s-a descurcat după tentativa de asasinat asupra sa din luna iulie și a spus despre Trump că este un bărbat curajos.

Trump's Win, Ukraine Top Agenda As Orban Hosts European Leaders
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:33 0:00

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în aceeași zi că nu exclude posibilitatea unor discuții între Putin și Trump chiar înainte de învestirea sa din ianuarie.

Întrebat dacă o astfel de comunicare a fost luată în considerare, Peskov a răspuns: „De ce nu? Nu este exclus. [Trump] a spus că îl va suna pe Putin înainte de învestire. Acestea sunt cuvintele lui".

El s-a referit la declarațiil făcute de Trump, care a spus că va lua legătura cu Putin înainte de preluarea mandatului.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG