Linkuri accesibilitate

Putin: Rusia ar putea simplifica obținerea cetățeniei pentru toți ucrainenii


Aflat la Beijing, Putin a făcut noi precizări legate de simplificarea acordării cetățeniei ruse pentru locuitorii Ucrainei

Președintele rus Vladimir Putin a spus că ia în calcul un plan de simplificare a procesului pentru obținerea cetățeniei ruse pentru toți ucrainenii, nu doar pentru cei care se află în estul separatist al Ucrainei.

Putin a făcut aceste precizări, sâmbătă, în cadrul summitului pentru dezvoltarea infrastructurii din Beijing.

În urmă cu câteva zile, pe 24 aprilie, Putin a anunțat că a dat un decret prezidențial prin care va fi simplificat procesul de acordare a cetățeniei ruse tuturor locuitorilor din regiunile Doneţk și Lugansk.

Președintele rus a declarat atunci că decizia sa de a facilita obținerea cetățeniei ruse de către locuitorii regiunilor din estul Ucrainei controlate de rebelii pro-ruși nu se deosebește prin nimic de ceea ce fac România, Polonia sau Ungaria, țări ale Uniunii Europene care acordă cetățenia persoanelor de etniile respective din afara granițelor. Decizia de joi a lui Putin a fost condamnată dur de Kiev și țările occidentale.

Decretul președintelui rus a fost criticat dur și de președintele în exercițiu al Ucrainei, Petro Poroşenko, precum şi de cel ales, Volodimir Zelenski. Petro Poroşenko a declarat că acţiunea Kremlinului a încălcat dreptul internaţional, în timp ce Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că duce un război împotriva Ucrainei.

Conform decretului prezidențial al lui Putin şi intrat „imediat” în vigoare, o procedură simplificată va permite locuitorilor regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk, unde un conflict între separatiştii proruşi şi forţele ucrainene a dus la aproape 13.000 de morţi în cinci ani, să primească paşaport rusesc „în trei luni” de la depunerea cererii.

Potrivit acestui decret, doar locuitorii „anumitor părţi” ale celor două regiuni ucrainene sunt vizaţi, fără alte detalii, dar nu există nicio îndoială că măsura vizează autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk, regiuni controlate de rebelii proruși.

Cine este Antony Blinken, viitorul secretar de stat SUA
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:50 0:00
XS
SM
MD
LG