Linkuri accesibilitate

Avertismentul lui Putin: nimeni să nu depășească linia roșie stabilită de Rusia. Cine ne provoacă, va regreta


Vladimir Putin susține discursul despre starea națiunii în fața Parlamentului de la Kremlin. 21 aprilie 2021

Președintele Rusiei Vladimir Putin a susținut miercuri cel de-al 17-lea discurs anual despre Starea Națiunii, într-un moment de tensiuni ridicate între Rusia și Occident și cu numai câteva ore înainte de manifestația anunțată de susținătorii lui Alexei Navalnîi, opozantul încarcerat al Kremlinului.

În timp ce liderii protestelor împotriva sa au fost reținuți de poliție miercuri dimineață, Vladimir Putin a susținut un discurs plin de promisiuni pentru ruși, în timpul căruia a lansat însă și un avertisment de politică externă.

Oricine pune la cale provocări care ne amenință siguranța va regreta într-un fel în care nu a regretat vreodată altceva”, a spus, amenințător, Vladimir Putin.

„Linia roșie" trasată adversarilor internaționali

Dincolo de chestiunile interne, Putin a lansat și un avertisment internațional: „Dacă cineva percepe bunele noastre intenții drept slăbiciune, le transmit că răspunsul Rusiei va fi asimetric și dur”.

În unele țări, a început o tradiție obscenă a acuzării Rusiei pentru orice. E un fel de sport, un nou fel de sport. Sper că nimeni nu se va gândi să depășească linia roșie în relația cu Rusia, iar unde e acea linie, noi vom stabili”, a spus Vladimir Putin.

El a menționat situația internațională în cea de-a doua parte a discursului despre starea națiunii.

Din păcate”, unii membri ai comunității internaționale ar fi obișnuiți cu aplicarea de sancțiuni ilegale și încearcă să își impună voința în fața altor țări, a spus Putin și a făcut referire la situația din Belarus, al cărui președinte ar fi fost victima unei tentative de asasinat plănuite „din afară”. La fel, a adăugat președintele Rusiei, fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, ar fi fost înlăturat în urma unui complot „din afară”, referiri evidente la Statele Unite și Uniunea Europeană.

Țările Occidentale au ignorat apelurile „repetate” ale Rusiei pentru purtarea unor discuții despre securitatea cibernetică, a mai adăugat el spunând că „acte neprietenoase față de Rusia" continuă „fără niciun motiv”. „Vrem relații bune cu toți membrii comunității internaționale”, a spus Putin.

Pregătirea armatei

Vladimir Putin a menționat în discurs modernizarea forțelor militare, care ar fi acum echipate cu armament modern în proporție de 75%, dar și o serie de realizări în plan nuclear. Cu toate acestea, afirmă el, Rusia cheamă toate țările la discuțiile despre controlul înarmării și e dispusă să discute despre toate sisteme – ofensive și defensive.

Imagini din satelit cu avioane militare ale Rusiei din apropierea Ucrainei. 16 aprilie 2021, baza militară Saki, Crimea.
Imagini din satelit cu avioane militare ale Rusiei din apropierea Ucrainei. 16 aprilie 2021, baza militară Saki, Crimea.

Mai ales sub umbrela Națiunilor Unite, Rusia e deschisă cooperării internaționale, pretinde Vladimir Putin, care a adăugat că a țara sa ar fi făcut foarte multe, din Siria până în Nagorno-Karabakh, pentru a ajuta la soluționarea unor conflicte regionale.

Declarația vine în timp ce Rusia mobilizează ample forțe militare la granița cu Ucraina, situație care a provocat îngrijorare și critici și e similară cu cea din 2014 care s-a soldat cu anexarea ilegală a Crimeei.

Chestiuni interne

Discursul a avut loc în timp ce poliția s-a mobilizat în numeroase zone ale Rusiei pentru a limita sau împiedica protestele anunțate de susținătorii opozantului Kremlinului, Alexei Navalnîi. Sunt așteptat proteste în aproape 200 de orașe, iar polițiștii au început să îi rețină pe liderii protestatarilor. Opoziția a chemat populația să iasă în stradă pentru „ultima bătălie între bine și rău".

Promisiunile lui Putin. Unghiul electoral

Putin și-a început discursul de miercuri cu o mențiune a problemelor demografice ale Rusiei. El a admis că speranța de viață a scăzut în timpul pandemiei, dar s-a angajat să depășească această provocare și a cerut populației să se vaccineze, pentru a sprijini formarea unei imunități colective până în toamnă.

Discursul continuă cu menționarea inovațiilor din sistemul medical, care ar trebui să fie baza pentru sistemul sanitar în viitor și cu anunțarea unor investiții, inclusiv „din taxarea bogățiilor excesive”, pentru programe de sănătate pentru copii și pentru achiziția de ambulanțe.

Deși economia e afectată de inflație și de creșterea prețurilor la bunurile de bază, Putin a insistat că situația nu e la fel de rea ca în timpul Uniunii Sovietice, când „rafturile erau goale”. Guvernul va folosi mecanismele de controlare a prețurilor, a promis el.

Discursul lui Vladimir Putin a abundat în promisiuni pentru o viața mai bună a populației. El a fost proiectat live pe o clădire din Ekaterinburg.
Discursul lui Vladimir Putin a abundat în promisiuni pentru o viața mai bună a populației. El a fost proiectat live pe o clădire din Ekaterinburg.

La același capitol al promisiunilor: subvenții pentru familiile cu copii, pentru cele monoparentale și pentru femeile însărcinate care au o situație economică precară, 16.000 de noi autobuze școlare, mai mulți bani pentru incubatoare de afaceri, mai mult sprijin concret pentru antreprenori.

Școlile ar trebui să facă o treabă mai bună în a preda istoria unei Rusii multiculturale, a spus Putin, care a adăugat că ar fi fost șocat de ce a găsit recent într-un manual de istorie. Cu toate acesta „Rusia are unul dintre cele mai bune programe de învățământ superior din lume”.

Comentatorii RFE/RL remarcă accentul pus de Vladimir Putin pe promisiuni concrete, în bani, o metodă clasică de câștigare a bunăvoinței populației. De exemplu, câte 10.000 de ruble (circa 130 de dolari) vor fi dați, în august, familiilor pentru fiecare copil de vârstă școlară.

Schimbările climatice

Probabil singura temă care mai favorizează dialogul cu Occidentul, schimbarea climei a fost menționată în contextul apelului la adoptarea de noi tehnologii și chiar restructurarea completă a unor industrii, inclusiv a agriculturii. Și cu aceeași frecvență sporită a promisiunilor: schimbările vor crea locuri de muncă mai moderne și mai bine plătite. Munca Academiei Oamenilor de Știință va fi dedicată în totalitate îmbunătățirii vieții de zi cu zi a locuitorilor Rusiei.

În vârstă de 68 de ani, Vladimir Putin, fost ofițer KGB, se află la conducerea Rusiei fie ca președinte, fie ca premier încă din 1999.

Contextul național și internațional

În plan național, discursul are loc înainte de un nou protest al susținătorilor lui Alexei Navalnîi, care cer ca acesta să primească îngrijire medicală din partea unor medici în care are încredere. Chiar înainte de discurs, miercuri dimineață, doi dintre aliații lui Navalnîi au fost arestați, au transmis avocații acestora.

Miercuri dimineață, forțe de poliție au fost mobilizate în Moscova, dar și în orașul-port Vladivostok, aflat la 9.000 de kilometri de Moscova.

Rusia se pregătește și de alegeri pentru Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului, în care partidul Rusia Unită aflat la putere s-ar putea confrunta cu rezultate sub așteptări. De asemenea, țara se află într-o stare economică serios afectată de pandemia de coronavirus.

După discursul lui Vladimir Putin, Consiliul Federației Ruse, camera superioară a Parlamentului, se va întruni într-o sesiune convocată de președintele acesteia, Valentina Matvivenko, un aliat apropiat al lui Putin. Aceasta a fost citată spunând că parlamentarii trebuie să fie pregătiți de o implementare rapidă a orice ar urma să anunțe Putin.

În plan internațional, declarațiile vin într-o perioadă de tensiuni amplificate cu Occidentul la care a contribuit atât mobilizarea de trupe rusești la granița cu Ucraina, cât și situația lui Alexei Navalnîi și recentul conflict diplomatic cu Cehia.

În ultima perioadă, Rusia și-a amplificat prezența militară la granița cu Ucraina și în Crimeea, acțiune condamnată la unison de Occident, care s-a declarat solidar cu Ucraina și a reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială și suveranitatea acesteia. Rusia îi sprijină încă din 2014 pe separatiștii din estul Ucrainei aflați în conflict militar cu forțele ucrainene.

De asemenea, chiar în ajunul discursului, ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a anunțat că merge la Washington pentru consultări. Recent, SUA au impus o serie de noi sancțiuni Rusiei pentru atacuri cibernetice atribuite hackerilor ruși care au vizat încercarea de influențare a alegerilor din Statele Unite din 2016 și 2020.

Vladimir Putin l-a numit în discurs și pe președintele Belarusului, țară marcată de proteste de stradă încă de anul trecut, din august, când președintele Aleksandr Lukașenko s-a declarat câștigător pentru un al șaselea mandat. Alegerile nu sunt recunoscute de Occident, de opoziția din țară și de o mare parte a populației. Lukașenko nu a dat înapoi, a indicat că e interesat de relații mai strânse cu Rusia și acum câteva zile a pretins că ar fi ținta unei încercări de asasinat pus la cale de SUA - temă preluată de Putin în discurs.

La discurs au asiatat pe lângă parlamentari, premierul, membrii guvernului, oficiali militari și de securitate, liderii Bisericii Ortodoxe Ruse și ai altor grupuri religioase majore și invitați. Au fost acreditați circa 400 de jurnaliști.

Adjunctul Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev în timpul discursului
Adjunctul Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev în timpul discursului

XS
SM
MD
LG