„Este adevărat că ambele țări împărtășesc aceleași obiective sau unele similare. Am depus eforturi pentru prosperitatea țărilor noastre, putem coopera și lucra împreună pentru a ne atinge obiectivele.
Televiziunea rusă de stat a transmis imagini de la întâlnirea celor doi la Kremlin, Putin fiind filmat în timp ce-i spune omologului său chinez: „Dragă prietene, bine ai venit în Rusia”.
Xi i-a răspuns lui Putin că țările lor „ar trebui să aibă relații strânse”, înainte de a-l felicita pe liderul rus pentru „conducerea puternică”, despre care spune că a permis Rusiei să prospere, transmite Reuters.
Și el l-a numit pe Putin „prietenul său drag” și a spus că este „sigur” că poporul rus îl va sprijini pe Putin la alegerile prezidențiale de anul viitor, deși Putin nu a anunțat încă oficial că va candida pentru un nou mandat de președinte.
„Știu că anul viitor vor avea loc alte alegeri prezidențiale în țara dumneavoastră. Datorită conducerii dumneavoastră puternice, Rusia a făcut progrese semnificative în atingerea prosperității țării în ultimii ani. Sunt sigur că poporul rus vă va sprijini ferm în eforturile dumneavoastră.”
La rândul său, și Putin a salutat propunerea Beijingului de a pune capăt „crizei acute” din Ucraina și a spus că privește cu respect planul său de pace. „Știți, că suntem întotdeauna pregătiți pentru negocieri și vom discuta toate aceste chestiuni, inclusiv sugestiile dvs.”
În timp ce cuvintele lui Xi au fost traduse în rusă, Putin și-a privit omologul chinez în ochi și a zâmbit scurt.
El a mai spus că Rusia este „puțin invidioasă” pe dezvoltarea rapidă a Chinei din ultimele decenii.
Cei doi au programată o cină în această seară și vor avea discuții oficiale mâine.
Meniul cinei include: prepeliță în aluat cu ciuperci, supă de sturioni, sorbet de rodie, nelma - un pește arctic - cu legume, carne de căprioară cu sos de cireșe, prăjitură Pavlova și vinuri din regiunea Krasnodar, din sudul Rusiei.
Vladimir Putin îi va oferi lui Xi Jinping „clarificări” cu privire la punctul de vedere al Rusiei asupra conflictului din Ucraina în timpul vizitei de stat a liderului chinez în Rusia, a spus Kremlinul înainte de întâlnirea celor doi.
În timpul unei convorbiri cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că cei doi președinți vor discuta teme din planul de pace pentru Ucraina, propus de China.
De ce acum?
Această vizită vine într-un moment extrem de sensibil, când Kremlinul caută să obțină un sprijin și mai mare din partea Chinei în războiul pe care-l duce în Ucraina, de la invadarea ei, pe 24 februarie anul trecut.
Cu toate acestea, judecând după declarațiile scrise pe care președintele Xi și, respectiv, președintele Putin le- au dat presei de stat, există unele diferențe în ceea ce Beijing și Moscova doresc să obțină.
Pentru Moscova, Putin este, desigur, dornic să semnaleze că China îl sprijină și ar dori să prezinte această vizită ca pe o susținere deplină a invaziei sale.
Beijingul are, însă, două scopuri pentru vizită.
În primul rând, în timp ce costurile alinierii la politica Rusiei ar putea depăși lejer beneficiile pentru China, motivele pentru care China vrea o relație bună cu Kremlinul depășesc războiul din Ucraina.
Cele două împart o graniță de 4300 km, echivalentul lățimii Europei, locația exactă a frontierei nefiind nici până acum stabilită de la începutul acestui secol. Așa că Beijingul ar dori să stabilizeze această relație.
În al doilea rând, Xi tocmai a obținut o victorie diplomatică masivă în medierea conflictului dintre Iran și Arabia Saudită pentru reluarea legăturilor diplomatice și sS-ar putea să dorească să folosească acest impuls pentru a explora oportunitatea de a media între Rusia și Ucraina.
Reacția SUA
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, l-a îndemnat luni pe președintele chinez să-i ceară lui Vladimir Putin să respecte suveranitatea Ucrainei și să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
„Întreaga lume ar dori ca acest război să se încheie”, a spus Kirby, adăugând că războiul „s-ar putea termina chiar acum” dacă liderul rus ar ordona trupelor sale să se retragă de pe teritoriul ucrainean.
Propunerea de „pace” a Chinei de a pune capăt conflictului din Ucraina include „un punct esențial, iar acesta este respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor”, a spus Kirby.
Îl încurajăm pe președintele Xi să pledeze pentru acest punct cheie esențial, care trebuie să includă retragerea forțelor ruse de pe teritoriul suveran al Ucrainei, în conformitate cu Carta ONU.
SUA speră că Xi îl va „presa pe președintele Putin să înceteze bombardarea orașelor, spitalelor și școlilor ucrainene, a crimelor de război și a atrocităților”, a spus el.
Șeful Departamentului de Stat al SUA, Antony Blinken, și-a exprimat scepticismul față de propunerile de „pace” ale Chinei de a pune capăt conflictului din Ucraina.
El crede că planul Chinei ar putea fi „tactică de blocare” menită să ajute trupele rusești din Ucraina.
„Lumea nu ar trebui să se lasă păcălită de nicio mișcare tactică a Rusiei, susținută de China sau de orice altă țară, de a îngheța războiul în propriile sale condiții. Vizita președintelui chinez Xi Jinping în Rusia săptămâna aceasta, după emiterea mandatului de arestare al curții penale internaționale pentru Vladimir Putin sugereazăt că Beijingul nu crede că Kremlinul ar trebui să fie tras la răspundere pentru atrocitățile sale din Ucraina”, a adăugat Blinken.
O vizită de tatonare
Liderul Chinei, Xi Jinping, se află luni în vizită la Kremlin pentru a reafirma legăturile dintre Beijing și Moscova. Este prima vizită a lui Xi în Rusia de la începutul invadării Ucrainei, pe 24 februarie anul trecut.
Vizita liderului chinez vine într-un moment în care Moscova este mai dependentă ca niciodată de Beijing: Xi va fi primul lider mondial care va da mâna cu Putin după ce pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare pentru crimele de război din Ucraina.
Este prima vizită externă a lui Xi după ce și-a preluat cel de-al treilea mandat de lider al Chinei.
Vladimir Putin și-a lăudat „bunul și vechiul prieten” Xi Jinping într-un articol publicat duminică într-un ziar din China, în care liderul rus a vorbit despre rolul „constructiv” al Beijingului în rezolvarea a ceea ce el numește „criza ucraineană”.
„Suntem recunoscători pentru poziția echilibrată a Chinei în raport cu evenimentele care au loc în Ucraina, pentru faptul că înțeleg fundalul și adevăratele cauze ale acestora. Considerăm binevenită dispoziția Chinei de a juca un rol constructiv în rezolvarea acestei crize.”
Și liderul Chinei a publicat, la schimb, un articol în Rossiiskaya Gazeta (Gazeta Rusă), în care cere pace dar spune că aceasta va fi greu de obținut. Xi a pledat pentru pragmatism în ceea ce privește situația din Ucraina și a spus despre călătoria sa în Rusia că va întări prietenia dintre cele două țări prinse într-o lume amenințată de „acte de hegemonie, despotism și bullying”.
Guvernul chinez a publicat luna trecută un plan în 12 puncte pentru pacea în Ucraina. Propunerea chinezilor nu conține nicio sugestie concretă pentru încheierea războiului.
Întâlnirea celor doi lideri ar putea semnala polarizarea politicii internaționale: dacă s-ar forma o alianță între Moscova și Beijing, „inamicul” ar deveni SUA și restul țărilor vestice care susțin Ucraina.