Sondaj Institutul Levada: Doar 23% dintre ruși se simt „mândri” de Rusia după anunțul de mobilizare
Peste jumătate dintre ruşi au declarat că s-au simţit înspăimântaţi, anxioşi sau furioși după ce au aflat că Moscova recrutează sute de mii de soldaţi pentru a-i trimite pe front în Ucraina, arată un sondaj realizat de organizaţia nonprofit Levada Center, publicat joi, 29 septembrie, relatează Reuters.
În sondajul realizat în perioada 22-28 septembrie, 47% dintre respondenţi au declarat că au simţit anxietate, teamă sau spaimă în urma anunţului președintelui Putin referitor la mobilizarea parţială.
Alţi 13% au spus că au simţit furie, în timp ce 23% dintre respondenţi au afirmat că s-au simţit mândri de Rusia.
Sondajul a inclus 1.631 de ruşi cu vârsta de 18 ani sau peste 18 din 50 de regiuni ale ţării.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că vor fi recrutaţi doar 300.000 de rezervişti cu experienţă militară anterioară, dar a existat o iritare în rândul publicului, chiar şi în rândul oficialilor şi comentatorilor pro-Kremlin, faţă de numărul mare de persoane nepotrivite sau neeligibile cărora li s-au dat ordine de convocare.
Rușii lovesc din nou orașul Zaporojie
Un convoi civil aflat la periferia orașului Zaporojie a fost atacat vineri dimineață cu rachete de către ruși, a declarat guvernatorul regiunii Zaporojie, Oleksandr Starukh. Oficialul ucrainean spune că există victime, dar nu a oferit momentan mai multe detalii, relatează The Kyiv Independent.
„Sunt morți și răniți. Salvatorii, medicii și toate serviciile relevante lucrează în prezent la fața locului.”
Și orașul Nikolaev a fost lovit de rachete în noaptea de joi spre vineri, care au avariat o clădire înaltă sub care sunt prinse mai multe persoane, au declarat oficiali din regiunea Nikolaev. Joi seară, o dronă kamikaze a intrat într-o altă clădire din centrul orașului.
O persoană și-a pierdut viața și două au fost rănite după ce rachete rusești au lovit o zonă rezidențială din Dnipro și compania de transport în comun, potrivit guvernatorului regiunii Dnipropetrovsk, Valentyn Reznichenko, citat de The Kyiv Independent. 50 de autobuze și o clădire administrativă a societății de transport au luat foc.
Ministerul britanic al Apărării: Lipsa de încredere a trupelor ruse în asistența medicală suficientă contribuie la scăderea moralului
Unii rezerviști ruși recent mobilizați au primit ordin să-și facă singuri rost de trusele de prim ajutor și au fost sfătuiți că produsele sanitare pentru femei reprezintă o soluție rentabilă, potrivit ultimului briefing al Ministerului Apărării din Regatul Unit.
Aprovizionarea medicală pentru trupele de luptă ruse din Ucraina este probabil să se înrăutățească, iar „pregătirea medicală și conștientizarea primului ajutor sunt probabil slabe”.
Lipsa de încredere a trupelor ruse în asistența medicală suficientă contribuie aproape sigur la o stare de scădere a moralului și o lipsă de voință de a întreprinde operațiuni ofensive în multe unități din Ucraina.
Uzbekistanul anunță că nu va deporta rușii care fug de încorporare
Uzbekistanul, aliat traditional al Rusiei, nu intenționează să îi deporteze pe rușii care fug în masă în Asia Centrală pentru a se sustrage de la recrutare, în contextul campaniei militare a Moscovei în Ucraina, a declarat vineri guvernul de la Tașkent, transmite Reuters.
Sute de mii de bărbați, unii cu familiile lor, au părăsit Rusia de când președintele Vladimir Putin a ordonat săptămâna trecută o mobilizare parțială; mulți s-au îndreptat spre Uzbekistan, Kazahstan și alte foste republici sovietice din Asia Centrală.
Cu toate acestea, unii dintre cei care se sustrag de la încorporare rămâ îngrijorați de siguranța lor în aceste țări, deoarece guvernele lor au legături strânse cu Moscova.
Ministerul de externe al Uzbekistanului a declarat că rămâne angajat față de principii precum respectarea suveranității și integrității teritoriale a altor state și că susține o soluționare pașnică a conflictului ucrainean."...Cetățenii străini care nu au încălcat legea nu sunt supuși deportării forțate", a anunțat ministerul uzbek de externe.
Uzbekistanul nu a precizat câți ruși au sosit în țară de la anunțul de mobilizare. Kazahstanul a declarat că a înregistrat aproximativ 100.000 de sosiri.