Moldova - țara care a primit cei mai mulți refugiați, raportat la populație
Aproape 7 milioane de ucraineni au plecat din țara lor, din cauza invaziei ruse, începând din 24 februarie, iar în jur de 2,1 milioane dintre ei s-au și întors, potrivit datelor Agenției pentru refugiați a ONU.
Ca număr, Polonia este țara în care au ajuns cei mai mulți dintre refugiați, însă, raportul la numărul de locuitori, Republica Moldova este țara a primit cei mai mulți refugiați, potrivit unei analize The Guardian.
În Moldova sunt 1.830 de refugiați ucraineni raportat la 10.000 de locuitori, după care Polonia (957/10.000), Slovacia (845), Ungaria (700) și România (514). La polul opus, Franța și Marea Britanie sunt țările europene cu cei mai puțini ucraineni găzduiți, 9, respectiv 10 la 10.000 de locuitori.
UE a adoptat al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Cel de-al șaselea pachet de sancțiuni al UE a fost adoptat în mod oficial, vineri, cu o întârziere de o lună. Acesta include o interdicție parțială a importurilor de petrol rusesc, cu excepții pentru țările UE care „din cauza situației lor geografice suferă de o dependență specifică de aprovizionarea cu petrol rusesc”, potrivit unui comunicat al Consiliul European.
De asemenea, sancțiunile deconectează trei bănci rusești și o bancă din Belarus de la sistemul SWIFT, interzic trei instituții media rusești de stat, introduc noi restricții la export și vizează mai multe persoane și entități rusești care sprijină războiul din Ucraina.
Analiză BBC: Cinci moduri în care invazia Rusiei în Ucraina s-ar putea încheia
În contextul celor 100 de zile de când a început războiul Rusiei din Ucraina, BBC a realizat o analiză în care arată cele mai previzibile cinci moduri în care războiul s-ar putea încheia.
Cele cinci scenarii posibile:
- Război de uzură: Războiul ar putea continua timp de câteva luni - dacă nu chiar ani - în timp ce forțele rusești și ucrainene se macină reciproc.
- Putin anunță o încetare a focului: Președintele rus ar putea surprinde lumea cu o încetare unilaterală a focului, adjudecând câștigurile teritoriale și declarând „victoria”.
- Blocaj pe câmpul de luptă: Ucraina și Rusia ajung la concluzia că nu pot obține mai mult din punct de vedere militar și intră în discuții pentru un acord politic
- „Victorie” pentru Ucraina: Ucraina ar putea forța trupele rusești să se retragă acolo unde se aflau înainte de invazie.
- „Victorie” pentru Rusia: Rusia ar putea profita de câștigurile sale din Donbas, eliberând forțe pentru a le folosi în alte părți, poate chiar vizând din nou capitala Ucrainei.
Ucraina acuză Turcia că se numără printre țările care cumpără cereale furate de Rusia
Ambasadorul Kievului la Ankara a declarat vineri că Turcia se numără printre țările care cumpără cereale pe care Rusia le-a furat din Ucraina, transmite Reuters.
Vasil Bodnar a mai declarat că a cerut ajutorul autorităților turce și Interpolului pentru a investiga cine este implicat în transporturile de cereale care tranzitează apele turcești.
Cereale trimise de Rusia în Siria
De asemenea, ambasada ucraineană din Beirut a declarat joi că Rusia a trimis în Siria, unul dintre aliații Moscovei, aproximativ 100.000 de tone de grâu furat din Ucraina, începând din 24 februarie, ceea ce reprezintă „o activitate criminală”, mai scrie Reuters.
Cu prețuri internaționale la grâu de peste 400 de dolari pe tonă, un astfel de volum ar valora peste 40 de milioane de dolari.
Ambasada ucraineană a precizat că un transport s-a realizat cu nava Matros Pozynich, o navă sub pavilion rusesc care a acostat în principalul port maritim sirian Latakia la sfârșitul lunii mai.
Matros Pozynich a încărcat grâu în portul Sevastopol din Crimeea - anexată ilegal de Rusia în 2014 - cu o dată de plecare la 19 mai, iar locul de descărcare a fost indicat ca fiind Siria. Imagini din satelit de la Planet Labs PBC din 29 mai au arătat aceeași navă acostată în Latakia.
Ambasada Ucrainei în Liban a afirmat că cerealele de la bordul navei Matros Pozynich au fost furate din depozitele ucrainene din zonele recent ocupate de forțele rusești.
Anterior, Rusia a negat acuzațiile de furt de grâu din Ucraina, însă ambasada ucraineană a dat detalii precum: „Grâul este furat dintr-o instalație care combină grâul din trei regiuni ucrainene într-un singur lot”.
Kievul mai spune că a încercat să ia legătura cu autoritățile siriene privind „activitatea criminală”, dar nu a primit niciodată un răspuns.
Facebook Forum