Linkuri accesibilitate

Vehicule militare rusești distruse la o fermă agricolă care a fost folosită de trupele ruse ca bază militară în regiunea Harkov.
Vehicule militare rusești distruse la o fermă agricolă care a fost folosită de trupele ruse ca bază militară în regiunea Harkov.

Războiul din Ucraina | Gazprom reduce și mai mult livrările de gaze, iar UE își strânge cureaua. Rușii bombardează din nou Odesa

Moscova a anunțat luni o nouă reducere drastică a livrărilor de gaze către Europa în contextul războiului gazelor cu Occidentul. Kievul speră să reia exporturile de cereale „încă de săptămâna aceasta", dar rușii continuă să lovească Odesa. Un astfel de atac cu rachete a avut loc marți dimineață

Principalele informații ale zilei

07:32 26.7.2022

Exporturile de cereale ucrainene ar putea fi reluate săptămâna aceasta

Ucraina a declarat că speră să înceapă să exporte cereale din porturile sale săptămâna aceasta, în ciuda atacului Rusiei asupra Odesei la 12 ore după ce Moscova a fost de acord să permită Kievului trecerea în siguranță a mărfii, scrie The Guardian.

Rachetele rusești au lovit portul maritim din Odesa, pompierii încearcă să stingă focul, Ucraina, 23 iulie 2022.
Rachetele rusești au lovit portul maritim din Odesa, pompierii încearcă să stingă focul, Ucraina, 23 iulie 2022.

Primele nave se pot muta din porturile țării la Marea Neagră în câteva zile, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq. Detaliile procedurilor vor fi publicate în curând de un centru comun de coordonare care colaborează cu industria de transport maritim, a spus Haq.

Relațiile comunității internaționale cu Rusia au atins un nou minim sâmbătă după atacul cu rachete, care a venit la scurt timp după ce ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a semnat un acord de export la Istanbul.

07:21 26.7.2022

Nouă lovitură dată de Gazprom: fluxurile de gaze către Germania vor scădea la o cincime din capacitatea normală

Gigantul rus Gazprom a anunțat luni că a oprit o altă turbină a gazoductului Nord Stream către Germania și că fluxurile de gaz vor scădea la o cincime din capacitatea normală, potrivit Reuters.

Gazprom a declarat că a oprit funcționarea unei alte turbine de gaz Siemens la stația de comprimare Portovaya de la Nord Stream 1, în conformitate cu instrucțiunile organismului de supraveghere, ținând cont de starea tehnică a motorului.

Acesta a precizat că, prin urmare, debitul începând de miercuri, va scădea la 33 de milioane de metri cubi pe zi. Aceasta reprezintă doar jumătate din fluxurile actuale, care sunt deja la doar 40% din capacitatea normală.

Politicienii din Europa au avertizat în repetate rânduri că Rusia ar putea întrerupe fluxurile de gaz în această iarnă, o măsură care ar arunca Germania în recesiune și ar duce la creșterea prețurilor pentru consumatorii care se confruntă deja cu prețuri mai mari la alimente și energie.

Uniunea Europeană a acuzat Rusia că recurge la șantaj energetic, în timp ce Kremlinul spune că întreruperea gazului este cauzată de probleme de întreținere și de efectul sancțiunilor occidentale.

Executivul UE a cerut 27 de state membre să accepte o țintă voluntară de economisire a gazelor de 15%, care ar putea deveni obligatorie dacă Bruxelles-ul declară o urgență în aprovizionare.

Oficialii UE au sperat că reuniunea celor 27 de miniștri ai energiei ai blocului comunitar de marți de la Bruxelles va aproba planul de economisire a gazelor cu 15%. În schimb, țări din toate colțurile Europei au ridicat obiecții, în frunte cu Spania, Portugalia și Grecia care sunt relativ izolate de rețeaua de gazoducte a UE.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spune însă că Moscova este un furnizor „responsabil” și „nu este interesată" să oprescă livrările de gaze către Europa, în pofida a ceea ce se spune la Bruxelles şi Washington.

„Rusia a fost şi continuă să fie o ţară care garantează în mare parte securitatea energetică a Europei", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În acelaşi timp, el a subliniat că „dacă Europa continuă pe calea adoptării de restricţii şi sancţiuni fără sens, ceea ce o afectează pe ea însăşi, situaţia va fi diferită".

07:12 26.7.2022

Ucraina mulțumește Germaniei pentru tunurile antiaeriene

Ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a salutat sosirea a 3 sisteme antiaeriene cu autopropulsie din Germania, la doar câteva zile după ce o rachetă a lovit portul din Odesa, potrivit CNN.

„Capacitățile noastre de a ne proteja cerul vor fi întărite. Sistemele antiaeriene cu autopropulsie au început să sosească în Ucraina”, a transmis Reznikov luni pe Twitter, mulțumind Germaniei și omologului său german pentru ajutorul dat. El a adăugat că, în total, sunt așteptate 15 astfel de sisteme și „câteva mii de cartușe de muniție”.

Până în prezent, Germania a ajutat în total Ucraina cu aproximativ 3.34 de miliarde de euro, pe plan umanitar, financiar și militar, fiind al 4-lea cel mai mare donator militar după Statele Unite, Marea Britanie și Polonia.

07:08 26.7.2022

Îngrijorare față de posibilitatea ca Moscova să se amestece în alegerile din Italia

Moscova ar putea încerca să influențeze viitoarele alegeri naționale italiene prin răspândirea de știri false pe rețelele de socializare pentru a favoriza partidele pro-ruse, a declarat luni șeful Partidului Democrat (PD) din Italia de centru-stânga, potrivit Reuters.

Enrico Letta, care urmează o alianță de dreapta în sondaje, a spus că dorește ca agențiile de informații italiene și unitatea de dezinformare a Uniunii Europene să monitorizeze campania electorală de două luni și să prevină interferențele externe.

„Lansez această alarmă pentru binele țării, dar și pentru binele Europei”, și-a exprimat îngrijorarea Letta.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG