Explozii în Nicolaev
„Explozii puternice au izbucnit în Nicolaev în jurul orei cinci dimineața. Sunt zboruri. Un incendiu a izbucnit într-unul din cartierele orașului, iar un supermarket a fost distrus într-un altul”, spune primarul localității. De asemenea, bombardamente au fost auzite și la Harkov
Batalionul Azov, desemnat organizație teroristă de Curtea Supremă a Rusiei
Curtea Supremă a Rusiei a desemnat regimentul Azov – un fost batalion de voluntari care a fost încorporat în armata Ucrainei – o organizație „teroristă”, permițând pedepse lungi de închisoare pentru membrii săi.
Marți, instanța a decis să „recunoaște unitatea paramilitară ucraineană Azov ca organizație teroristă și îi interzice activitățile pe teritoriul Federației Ruse”, a spus judecătorul, a informat agenția de presă de stat Tass. Decizia are efect imediat.
Potrivit codului penal al Rusiei, membrii grupărilor „teroriste” riscă până la 10 ani de închisoare, în timp ce liderii și organizatorii acestora pot fi condamnați la până la 20 de ani, relatează AFP.
Batalionul a fost încorporat oficial în garda națională a Ucrainei în 2014, deoarece a ajutat la lupta împotriva separatiștilor susținuți de Kremlin în estul Ucrainei.
Luptătorii Azov au luptat alături de trupele ucrainene pentru a respinge ofensiva Rusiei în Ucraina, lansată de Moscova în februarie.
Ucraina mulțumește SUA pentru ajutorul militar și spune că este pregătită să transforme „noaptea în zi” pentru invadatorii ruși
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a mulțumit Statelor Unite pentru noul ajutor militar în valoare de 550 de milioane de dolari, afirmând că Ucraina este pregătită să transforme "noaptea în zi" pentru invadatorii ruși.
"Noul pachet de ajutor militar din partea SUA - încă o investiție în securizarea flancului estic al NATO și în susţinerea democrației în UE. Artileriştii noștri sunt gata să transforme noaptea în zi pentru a-i alunga pe ocupanţii ruși din Ucraina! Mulțumim pentru leadership președintelui american, Joe Biden, și secretarului american al apărării, Lloyd Austin, precum şi întregului popor american!", a scris Reznikov pe Twitter.
Preşedintele Joe Biden a semnat luni un memorandum privind alocarea unui nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 550 de milioane de dolari. Presa americană a transmis că acest nou pachet de ajutor include, printre altele, 75.000 de obuze de calibru 155 mm şi muniţie suplimentară pentru sistemele HIMARS.
Iubita lui Putin, Alina Kabaeva, lovită de sancțiunile americane
Alina Kabaeva, în vârstă de 39 de ani, pretinsa iubită a președintelui Vladimir Putin, a ajuns pe cea mai recentă actualizare a listei de persoane sancționate a Oficiului federal pentru controlul activelor străine. Toate bunurile sale din SUA au fost înghetate și americanilor li s-a interzis să aibă de-a face cu ea.
Mișcarea a venit la puțin mai mult de trei luni după ce Casa Albă a declarat că nici Kabaeva, o fostă gimnastă ritmică renumită, nici nimeni altcineva nu este ferit de sancțiuni.
Oficialii Marii Britanii au sancționat în mod similar pe Kabaeva – care acum este președintele New Media Group din Rusia, cea mai mare companie de media privată din țară.