Situația de la centrala nucleară Zaporojie „este complet scăpată de sub control”, atrage atenția Rafael Grossi
Situația de la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, ”este complet scăpată de sub control”, a declarat Rafael Grossi, șeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), făcând apel la Rusia și Ucraina să le permită experților să ajungă în zonă pentru a evita un accident nuclear, scrie The Associated Press.
Rafael Grossi a declarat într-un interviu acordat marţi pentru The Associated Press că situaţia devine din ce în ce mai periculoasă la centrala Zaporojie din oraşul sud-estic Enerhodar, pe care trupele ruse a cucerit-o la începutul lunii martie.
”Fiecare principiu al siguranţei nucleare a fost încălcat. Ce se află în joc este extrem de serios şi extrem de grav şi periculos”, a afirmat Grossi.
Grossi a citat multe încălcări ale siguranţei centralei, adăugând că aceasta se află ”într-un loc în care războiul este în desfăşurare”, lângă teritoriul controlat de Rusia.
Integritatea fizică a centralei nu a fost respectată, a spus el, invocând bombardamentele de la începutul războiului, când centrala a fost cucerită, şi acuzaţiile reciproce ale Ucrainei şi Rusiei referitoare la organizarea de atacuri la Zaporojie.
Există ”o situaţie paradoxală” în care centrala este controlată de Rusia, dar personalul său ucrainean continuă să-şi conducă operaţiunile nucleare, ceea ce duce la momente inevitabile de fricţiuni şi presupuse violenţe, a subliniat Grossi.
Experții trebuie să verifice starea materialul nuclear
Deşi AIEA are unele contacte cu personalul, acestea sunt ”defectuoase” şi ”inconsecvente”, a mai spus el.
Grossi a adăugat că lanţul de aprovizionare cu echipamente şi piese de schimb a fost întrerupt, ”deci nu suntem siguri că uzina primeşte tot ce are nevoie”.
De asemenea, AIEA trebuie să efectueze inspecţii pentru a se asigura că materialul nuclear este protejat, ”şi există o mulţime de material nuclear care trebuie inspectat”, a menţionat el.
”Când punem totul cap la cap, avem o multitudine de lucruri care nu ar trebui să se întâmple niciodată în nicio instalaţie nucleară. Iar acesta este motivul pentru care am insistat încă din prima zi că trebuie să putem merge acolo pentru a efectua această evaluare a siguranţei şi securităţii, pentru a face reparaţii şi pentru a asista aşa cum am făcut deja la Cernobîl”, a evocat Grossi.
Specialiștii spun că s-ar putea produce un accident nuclear
AIEA trebuie să meargă la Zaporojie, ”pentru a preveni producerea unui accident nuclear”, potrivit directorului agenţiei nucleare a ONU.
Grossi a spus că el şi echipa sa au nevoie de protecţie pentru a ajunge la centrală şi de cooperarea urgentă a Rusiei şi Ucrainei.
Fiecare parte doreşte ca această misiune internaţională să plece de la diferite locaţii, un lucru înţeles în lumina integrităţii teritoriale şi a consideraţiilor politice, dar vizita unei echipe a AIEA la Zaporojie este urgentă, a argumentat Grossi.
”AIEA, prin prezenţa sa, va descuraja orice act de violenţă împotriva acestei centrale nucleare. Deci, în calitate de funcţionar public internaţional, ca şef al unei organizaţii internaţionale, implor ambele părţi să lase această misiune să continue”, a conchis Grossi.
Zelenski respinge importanța primului transport de cereale din țara sa de la invadarea Rusiei
Este vorba doar de o mică parte din recolta pe care Kievul trebuie să o vândă pentru a ajuta la salvarea economiei sale distruse de război , a spus președintele ucrainean.
Comentariile defavorabile ale lui Volodimir Zelenski, prin intermediul unui videoclip adresat studenților din Australia, au venit în timp ce o inspecție a navei a fost finalizată în Turcia, înainte de a-și continua drumul către destinația sa finală- Liban.
Zelenski a mai spus că este nevoie de mai mult timp pentru a vedea dacă vor urma alte transporturi de cereale.
Nava Razoni, a plecat luni devreme din portul Ucrainei Odesa de la Marea Neagră, transportând 26.527 de tone de porumb către Tripoli din Liban.
Miercuri, o echipă comună a finalizat cu succes inspecţiile la navă, a anunţat Ministerul turc al apărării, conform AFP şi Agerpres.
Transportul este urmarea unui acord intermediat de ONU între Moscova și Kiev luna trecută.
Rusia susține că a distrus un depozit de arme străine în regiunea Liov
„Rachete ruse de înaltă precizie” au distrus în apropiere de Radekhiv, în regiunea Liov, un „depozit de arme și muniții străine care au fost livrate regimului de la Kiev din Polonia”, a anunțat armata rusă într-un comunicat, citat de AFP.
Ucrainenii sunt expuși riscului de tensiuni antirefugiați din țările gazdă. România, menționată într-un raport
Refugiații ucraineni vor deveni probabil victime ale tensiunilor în creștere și ale campaniilor de dezinformare în țările gazdă, a avertizat un raport, citat de The Guardian.
Rapoartele false care exagerează cât de mult ajutor primesc refugiații în comparație cu populația locală și leagă refugiații de crime violente și extremism politic ar putea provoca o întrerupere a relațiilor cu comunitățile locale, a spus organizația de caritate World Vision.
În raportul său, Warm Welcomes, Lurking Tensions, organizația umanitară a spus că mesajele antirefugiați se răspândesc deja pe rețelele sociale și „media de nișă” din țările vecine.
„Mesajele care ar putea stârni tensiunile împotriva refugiaților sunt deja răspândite în România, Moldova, Polonia și în Europa Centrală și de Est”, se arată în raport.
„Deși nu este încă o problemă majoră, tensiunile încep să se dezvolte în unele țări gazdă. Copiii se pot confrunta cu riscuri precum abuzul verbal și fizic între refugiați și comunitățile gazdă, traficul de persoane și multe altele încă din februarie 2023”.
„Comunitatea internațională trebuie să acționeze acum pentru a preveni deteriorarea situației la niveluri periculoase, cum ar fi în Liban și Bangladesh”, atrage atenția raportul menționat.
Autorul principal al raportului, Charles Lawley, consilier principal pentru advocacy, politici și implicare externă la World Vision, a declarat că campaniile de dezinformare ar schimba atitudinile dacă raportarea greșită ar fi permisă să continue necontestată.