Linkuri accesibilitate

Explozii repetate s-au auzit în noaptea de sâmbătă spre duminică în mai multe orașe din Ucraina
Explozii repetate s-au auzit în noaptea de sâmbătă spre duminică în mai multe orașe din Ucraina

Războiul lui Putin în Ucraina | SUA nuanțează declarațiile lui Joe Biden. Kiev-ul anunță război de gherilă în teritoriile ocupate de ruși

Lvov a fost atacat cu bombe în timp ce președintele Joe Biden se afla în Polonia.

Cel puţin cinci persoane au fost rănite sâmbătă după ce cel puţin două rachete au lovit Lvov.

Mai multe localități mici au fost recucerite de contraofensiva ucraineană la est de Harkiv, lângă Mariuopol sau Sumi.

Osetia de Sud a anunțat că trimite trupe în Ucraina pentru a susține ofensiva rusă.

14:15 27.3.2022

Șeful Serviciilor Secrete ucrainene, Kyrylo Budanov, susține că Rusia încearcă să împartă Ucraina în două pentru a crea o regiune controlată de Moscova, într-o declarație citată de Reuters. Budanov spune că Ucraina va trece la lupte de gherilă în teritoriileocupate de ruși. Precizările vin după ce liderii republicii Luhansk au anunțat posibilitatea organizării unui referendum pentru alipirea Rusiei.

De asemenea, adjunctul Șefului Statului Major al Armatei a declarat, la finalul săptămânii trecute, că Rusia și-a îndeplinit obiectivele din prima etapă a conflictului și căse va axa pe zona de est a Ucrainei.

"De fapt, este o încercare de a crea Coreea de Nord și Coreea de Sud în Ucraina", a declarat Kyrylo Budanov, adăugând că Ucraina va lansa în curând un război de gherilă în teritoriul ocupat de Rusia.

17:42 27.3.2022

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a subliniat, din nou, faptul că Statele Unite nu încearcă să-l înlăture pe președintele rus Vladimir Putin. Precizările vin după declarația președintelui american Joe Biden cu o zi mai devreme că liderul de la Kremlin „nu poate rămâne la putere”.

În ciuda condamnării stridente a războiului pe scară largă al lui Putin asupra Ucrainei, Blinken a spus la Ierusalim, pe 27 martie, „nu avem o strategie de schimbare a regimului în Rusia și nici în altă parte”.

Înaltul diplomat american a spus că declarația lui Biden are scopul de a sublinia că „Putin nu poate fi împuternicit să ducă război sau să se angajeze în agresiune împotriva Ucrainei sau a oricui altcineva”.

După remarca lui Biden că Putin „nu poate rămâne la putere”, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a spus: „Aceste nu este un lucru pentru care Biden să decidă. Președintele Rusiei este ales de ruși.” Blinken a spus că „în acest caz, ca în orice caz, depinde de poporul țării în cauză. Depinde de poporul rus.” Biden l-a mai numit pe Putin „un măcelar”, un „criminal de război” și un „dictator ucigaș”.

XS
SM
MD
LG