Linkuri accesibilitate

Locuitorii din Kiev trăiesc zi după zi bombardamente asupra blocurilor în care trăiesc. 15 martie 2022
Locuitorii din Kiev trăiesc zi după zi bombardamente asupra blocurilor în care trăiesc. 15 martie 2022

Războiul Rusiei contra Ucrainei | Biden, interzis în Rusia. Zelenski, către canadieni: imaginați-vă Ottawa bombardată și Vancouverul asediat

Noi explozii puternice s-au auzit marți dimineață în Kiev, în ziua 20 de război al Rusiei în Ucraina.

Președintele SUA, Joe Biden, va participa săptămâna viitoare la un summit NATO special, unde-și va reafirma angajamentul „de fier” al Statelor Unite față de alianță.

Viceprimarul din Mariupol, Serghei Orlov, spune că forțele ruse au luat ostatici pacienții și personalul medical al celui mai mare spital din oraș.

Prim-miniștrii Poloniei, Cehiei și Slovaciei au ajuns marți seara la Kiev pentru a se întâlni cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și prim-ministrul țării, Denîs Șmîhal.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, spune că președintele rus Vladimir Putin va opri asaltul asupra Ucrainei „când vor fi atinse obiectivele operațiunilor militare speciale”.

Papa Francisc va ține săptămâna viitoare o rugăciune de consacrare pentru Rusia și Ucraina, legată de profeția din 1917.

Rusia a impus sancțiuni președintelui american, Joe Biden, fiului său, oficialilor americani. Totodată, aceștia au accesul interzis în Rusia, prin reciprocitate cu sancțiunile impuse de SUA oficialilor ruși.

Marea Britanie va sancționa 370 de ruși, printre care 50 de oligarhi și familiile lor, cu o avere totală de peste 100 de miliarde de lire sterline.

Printre oligarhii sancționați de Regatul Unit se află Mihail Fridman, care a cofondat conglomeratul rus Alfa Group cu German Khan, de asemenea supus sancțiunilor, precum și apropiatul lui Putin, Petr Aven, care a fost șeful celei mai mari bănci comerciale din Rusia.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a adresat marți parlamentului canadian: „imaginați-vă aeroportul din Ottawa bombardat și Vancouver-ul asediat!”

Secretarul general al NATO acuză Rusia că ar pune la cale o înscenare ca să poată folosi arme chimice în Ucraina. „Au spus că nu plănuiesc să invadeze Ucraina, dar au făcut-o. Au spus că-și retrag trupele, dar au trimis mai multe. Au spus că protejează civilii, dar de fapt îi ucid. Acum fac cereri absurde în legătură cu laboratoare biologice și arme chimice în Ucraina. Sunt doar alte minciuni și suntem îngrijorați că Moscova ar putea înscena o operațiune, posibil cu arme chimice”, a spus șeful NATO într-o conferință de presă.

Rusia se retrage din Consiliul Europei, organ de supraveghere a drepturilor omului cu sediul la Strasbourg/Franța, începând cu 15 martie, a anunțat marți Ministerul rus de Externe. Consiliul Europei, al cărui mandat este să susțină drepturile omului și statul de drept și este separat de Uniunea Europeană, a suspendat calitatea de membru al Rusiei pe 25 februarie, a doua zi după ce a invadat Ucraina.

O prezentatoare rusă a demisionat și a părăsit țara.

Cameramanul Pierre Zakrzewski, de la Fox News, și producătoarea ucraineană Olexandra Kuvșinova au fost uciși. Ei lucrau cu jurnalistul Benjamin Hall, rănit luni.

97 de copii au fost uciși până acum în atacurile rusești asupra Ucrainei, spune președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Orașul Harkov a fost lovit luni de 66 de ori, 600 de clădiri de locuit au fost distruse. Izium este sub asediu, exact ca Mariupol: fără apă, fără hrană și fără medicamente. Morții rămân neîngropați, pentru că nu are cine să o facă.

Cancelarul german, Olaf Scholz spune că economia Germaniei este amenințată de războiul din Ucraina, iar institutul de cercetare economică prevede chiar și o recesiune.

Organizația Internațională pentru Migrație spune că peste 3 milioane de persoane au părăsit Ucraina.

SUA au avertizat China că vor exista consecințe dacă Beijingul va ajuta Rusia.

Între timp, rușii continuă bombardarea locuințelor din marile orașe ucrainene.

XS
SM
MD
LG