Linkuri accesibilitate

Republica Moldova și NATO se pregătesc pentru o nouă formă de parteneriat


Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean (stânga) și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, fac declarații pentru presă la Bruxelles, octombrie 2023.
Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean (stânga) și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, fac declarații pentru presă la Bruxelles, octombrie 2023.

Republica Moldova se va pregăti în 2024 să treacă la o formă superioară de parteneriat cu Alianța Nord-Atlantică, asemănătoare celor pe care țări ca Australia, Coreea de Sud, Japonia sau Noua Zeelandă le au cu Alianța Nord-Atlantică.

La finele anului trecut, R. Moldova a prelungit cu un an Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului cu NATO (IPAP), iar din 2025 urmează să treacă la un nou program de cooperare, numit Program Adaptat Individual al Parteneriatului (în engleză, Individually Tailored Partnership Programme – ITPP).

Asta după ce NATO a inițiat un proces de reformare a parteneriatelor sale, introducând conceptul „Un partener, un plan”, care prevede ca mai multe programe și instrumente de cooperare ale Alianței cu fiecare stat partener să fie încorporate într-un singur cadru.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), instituția care va negocia prevederile noului parteneriat cu NATO, a spus Europei Libere că părțile vor iniția consultări în 2024 și vor stabili noile obiectivele ale cooperării pentru anii 2025-2028.

Nu e clar, deocamdată, care sunt acestea, dar potrivit MAEIE, ele ar putea fi afectate de schimbările din contextul regional de securitate și de desfășurarea conflictului militar inițiat de Federația Rusă în Ucraina.

Dorința părților de a-și consolida legăturile vine din cauza presiunilor din partea Moscovei, a afirmat premierul moldovean, Dorin Recean, într-o discuție cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, în octombrie 2023.

Tot atunci Recean i-a spus lui Stoltenberg că R. Moldova e dispusă să participe la misiuni internaționale și exerciții militare, care să-i „consolideze capacitățile și interoperabilitatea”. Pentru asta, forțele armate ale R. Moldova vor trebui să fie echipate după standardele țărilor NATO, ceea ce-și propune să facă actuala conducere militară de la Chișinău.

Un „upgrade” în relația Moldova-NATO

Scopul noului program, explică reprezentanții Ministerului Apărării într-un răspuns pentru Europa Liberă, este de a crea o „sinergie în mecanismele și instrumentele de cooperare existente”.

Astfel, R. Moldova va putea să-și sincronizeze obiectivele de cooperare pe palierul de securitate atât cu Uniunea Europeană, cât și cu statele membre ale Alianței Nord-Atlantice, afirmă Ministerul Apărării.

Într-o discuție cu Europa Liberă, doi oficiali NATO, care au dorit să-și păstreze anonimatul, au spus că Alianța își va intensifica „sprijinul politic și practic”, ca să ajute R. Moldova să devină mai rezilientă.

Ambii sunt de acord că R. Moldova „aduce contribuții valoroase” la securitatea euro-atlantică și că NATO ar trebuie să sprijine integrarea ei în UE.

Unul dintre oficiali a explicat că documentul va aduce un „upgrade” în relația Moldova-NATO, va include „vreo zece” domenii de cooperare (de la apărarea cibernetică la dezinformare și schimbări climatice) și va ține cont de amenințările pe care Federația Rusă le prezintă pentru Moldova.

„Există un interes clar din partea aliaților ca să consolideze relația cu R. Moldova”, susține oficialul NATO.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, în octombrie 2023, președintele Parlamentului, Igor Grosu, spunea că în R. Moldova nu există premise acum pentru a iniția dezbateri tranșante în societate și mediul politic despre o eventuală aderare a Republicii Moldova la NATO, deoarece „clasa politică are alte priorități”.

Ultimele date din Barometrul Opiniei Publice, publicate în august 2023, arată că doar 26,5% din moldoveni ar vota pentru aderarea R. Moldova la NATO, dacă duminica următoare ar avea loc un referendum. 54% ar vota împotrivă.

Totodată, 51% din respondenți apreciază relații Moldovei cu NATO ca fiind „bune” și circa 17% - ca „rele” sau „foarte rele”.

XS
SM
MD
LG