Judecătorii Națiunilor Unite l-au condamnat, miercuri, la închisoare pe viață pe liderul sârbilor bosniaci Radovan Karadzic, încheind definitiv unul dintre cele mai semnificative procese pentru genocid datând din timpul războiului din Balcani, care a marcat anii 90, relatează Reuters.
Karadzic fusese inițial condamnat la 40 de ani de închisoare pentru masacrul căruia i-au căzut victime 8.000 de musulmani, printre care s-au aflat și copii, în 1995, la Srebrenița. Judecătorii au considerat, în cadrul apelului, că sentința preliminară a fost prea ușoară pentru dimensiunea crimelor aflate în discuție.
La pronunțarea verdictului, supraviețuitorii genocidului de la Srebrenița au izbucnit în aplauze, în vreme ce fostul lider al sârbilor bosniaci a rămas impasibil. El acuzase tribunalul ONU de părtinire împotriva sa.
Karadzic, în vârstă de 73 de ani, a fost condamnat în 2016 pentru genocid, fiind considerat vinovat pentru crime de război și crime împotriva umanității produse în timpul asediului de 44 de luni al sârbilor asupra capitalei bosniace Saraievo, pe parcursul căruia populația civilă a fost supusă terorii. Un alt cap de acuzare a fost epurarea pe criterii etnice a croaților și musulmanilor de pe teritoriile bosniace revendicate de sârbi.
După sentinţa pronunţată în primă instanţă, Karadzic calificase drept „monstruos” verdictul Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY). Potrivit AFP, fostul lider al sârbilor bosniaci părea atât de convins de nevinovăţia sa încât îşi pregătise valiza de plecare, crezând că va fi din nou om liber, dar justiţia i-a infirmat optimismul.
Karadzic (73 de ani) se află din 2009 în spatele gratiilor în penitenciarul Naţiunilor Unite din Haga.
După 13 ani de căutări, Karadzic a fost arestat în iulie 2008 într-un autobuz la o periferie a Belgradului, cu trei ani înaintea fostului lider militar sârb bosniac, Ratko Mladic, condamnat în 2017 la închisoare pe viaţă.
Un monstru megaloman pentru croaţii catolici şi musulmani bosniaci, care îl învinuiesc de moartea a zeci de mii de oameni, Karadzic rămâne un „erou” pentru mulţi sârbi ortodocşi.