Linkuri accesibilitate

Radu Mazăre a fost prins în Madagascar. Ce urmează pentru fostul primar condamnat pentru corupție


Radu Mazăre are o condamnare definitivă de 9 ani de închisoare.
Radu Mazăre are o condamnare definitivă de 9 ani de închisoare.

Autoritățile din Madagascar l-au reținut pe Radu Mazăre. Fostul primar PSD al Constanței, acesta fiind urmărit internațional prin Interpol, pentru că se ascundea de executarea unei pedepse de 9 ani de închisoare.

UPDATE: Poliția Română a confirmat că Radu Mazăre se află în custodia autorităților din Madagascar, el fiind arestat miercuri, pentru o perioadă de 6 zile.

„Poliția Română a fost în permanentă legătură cu autoritățile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării și arestării persoanei urmărite internațional”, arată polițiștii într-un comunicat de presă.

Mazăre a fugit din România la sfârșitul anului 2017, în Madagascar. El a fost condamnat în 2019 la 9 ani de închisoare, într-un dosar vizând retrocedări ilegale de terenuri la Mamaia.

O altă sentință nedefinitivă i-a adus lui Mazăre o altă pedeapsă, de 9 ani și 10 luni, în dosarul Polaris, unde era acuzat că a primit bani pentru a favoriza firma de salubritate a deputatului Eduard Martin.

România nu are un tratat de extrădare cu Madagascar, astfel că autoritățile celor două țări trebuie să negocieze cum va decurge trimiterea lui Mazăre în România.

Fostul primar al Constanței nu trăia ascuns în Madagascar. El a cerut azil politic în această țară și a construit un resort pe o plajă, investind bani acolo.

Dosarul Mamaia, prejudiciu de 114 milioane euro

Dosarul în care Radu Mazăre a fost condamnat definitiv a trenat în instanță peste 10 ani, fiind trimis în judecată de procurorii DNA în 2008. Mazăre a fost găsit vinovat pentru abuz în serviciu, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat.​

În acest dosar au mai fost condamnați fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, la 5 ani de închisoare, oamenii de afaceri Cristi Borcea și Dragoș Săvulescu, precum și mai mulți funcționari din primăria Constanța.

Procurorii au constatat că primăria lui Mazăre a restituit peste 1 milion de metri pătrați de teren unor moștenitori care revendicaseră însă o suprafață de trei ori mai mică. La aceștia au ajuns inclusiv porțiuni de plajă sau de faleză, care nu puteau fi revendicate, conform legii.

Peste 2-3 ani, moștenitorii care primiseră terenurile au vândut drepturile succesorale sau terenurile la o valoare de doar 1% sau mai puțin față de cea reală, către alte persoane, în final ajungând în familia lui Radu Mazăre (parcul de distracții Aqua Magic, deținut de vărul lui Mazăre, teren pe malul lacului Siutghiol deținut de familia Mazăre) sau a altor oameni de afaceri, arătau procurorii DNA.

Alte 4 dosare penale pentru Radu Mazăre

Radu Mazăre mai este judecat în alte 3 dosare penale și mai este urmărit penal de procurorii DNA în alte câteva.

Cel mai recent, Radu Mazăre a fost condamnat în primă instanță la 9 ani și 10 luni în dosarul Polaris.

În acest dosar, Mazăre este acuzat că a cerut mită 7 milioane de euro de la firma Polaris M Holding, a fostului deputat PSD Eduard Martin, pentru a-i cesiona serviciul de salubrizare al Constanței pe o perioadă de 25 de ani. Mazăre mai e acuzat că a cerut o altă mită, de 2 milioane de euro, pentru a emite autorizații pentru construirea unui mall în Constanța.

În acest dosar este judecat și condamnat în primă instanță și omul de afaceri Sorin Strutinsky, prin intermediul căruia Mazăre ar fi luat mita, precum și fostul deputat Eduard Martin.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG