Linkuri accesibilitate

Șeful Agenției Atomice Internaționale vizitează săptămâna aceasta centrala nucleară de la Zaporojie


Centrala nucleară de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, este dotată cu șase reactoare, fiind cea mai mare din Europa.
Centrala nucleară de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, este dotată cu șase reactoare, fiind cea mai mare din Europa.

Directorul general al Agenției Atomice Internaționale (AIEA), Rafael Grossi, se va deplasa săptămâna aceasta la centrala nucleară de la Zaporojie, Ucraina, cea mai mare de acest fel din Europa.

Șeful AIEA va superviza la fața locului măsurile de siguranță aplicate la centrala nucleară, nevoile de protecție a acesteia fiind stringente, a transmis organizația.

Rafael Grossi ar putea ajunge în viitorul apropiat și în Rusia, potrivit reprezentantului Moscovei în AIEA, transmite Reuters, citând agenția rusească de presă Ria Novosti.

Directorul general al AIEA, Rafel Grossi.
Directorul general al AIEA, Rafel Grossi.

Vizita de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, va fi a doua efectuată de Rafael Grossi după declanșarea invaziaiei rusești și prima de când AIEA a început monitorizarea permanentă a centralei nucleare, în urmă cu câteva luni.

De atunci orașul Zaporojie a fost ținta mai multor atacuri ale trupelor rusești. Recent, pe fondul unui atac cu rachete al rușilor, alimentarea cu energie a centralei a fost oprită pentru scurt timp.

„Sunt determinat să fac tot ce îmi stă în putință pentru a reduce riscul unui accident nuclear pe timpul războiului tragic din Ucraina”, a declarat Rafael Grossi.

„Unda de șoc ne-a lovit pe toți”: Localnicii din Zaporojie povestesc despre cruzimea loviturilor aeriene rusești
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:18 0:00

Șeful organizației atomice internaționale presează pentru crearea unei zone de protecție în jurul centralei dotate cu șase reactoare, ținta a repetate atacuri după declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, notează Reuters.

„Deși suntem prezenți de șapte luni acolo, situația centralei nucleare din Zaporojie este încă precară. Siguranța nucleară și pericolele de securitate sunt mai mult decât evidente, la fel ca necesitatea de a acționa acum ca să prevenim un accident care ar putea avea consecințe în materie de radiații asupra locuitorilor Ucrainei și numai”, a mai spus el, potrivit AIEA.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG