Linkuri accesibilitate

Nouă palestinieni, uciși într-un raid în Jenin. Autoritatea Palestiniană rupe acordul privind securitatea cu Israelul


Joi, armata israeliană a făcut o incursiune militară în tabăra de refugiaţi din Jenin și a ucis nouă palestinieni.

Militarii israelieni au ucis, joi, șapte bărbați înarmați și doi civili într-un raid în orașul Jenin din Cisiordania ocupată, au declarat oficialii palestinieni, potrivit Reuters.

Este cel mai mare număr de palestinieni uciși într-un raid israelian din ultimii 20 de ani. De asemenea, douăzeci de persoane au fost rănite, patru dintre ele grav, arată Ministerul palestinian al Sănătăţii.

De la prima oră a dimineții s-au auzit focuri de arme și explozii în tabăra de refugiați de la Jenin. Trupele israeliene au înconjurat clădirile și s-au ciocnit cu militanții palestinieni.

Forțele de Apărare Israeliene au declarat că trupele sale au intrat în Jenin pentru a aresta o „echipă teroristă” a Jihadului Islamic, pe care a acuzat-o că a fost „intens implicată în planificarea și executarea multiplelor atacuri teroriste majore asupra civililor și soldaților israelieni”, scrie BBC.

Autoritatea Palestiniană nu mai vrea coordonare de securitate cu Israelul

În urma atacului israelian, Autoritatea Palestiniană a anunţat că pune capăt coordonării în materie de securitate cu Israelul, după un raid militar israelian în timpul căruia nouă palestinieni au fost ucişi în tabăra de refugiaţi din Jenin, oraş din nordul Cisiordaniei ocupate.

„În contextul agresiunilor repetate împotriva poporului nostru şi încălcării acordurilor semnate, inclusiv în domeniul securităţii, considerăm că o coordonare în materie de securitate cu guvernul israelian încetează să existe din acest moment", a anunţat într-un comunicat biroul preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Autoritatea Palestiniană luase deja o decizie similară în mai 2020, pentru a protesta împotriva unui proiect israelian de anexare de pământuri din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de armata israeliană din 1967.

Coordonarea în domeniul securităţii între israelieni şi palestinieni - moştenire a Acordurilor de la Oslo (1933) care au dus la crearea Autorităţii Palestiniene - fusese reluată în noiembrie 2020. Suspendarea ei avusese un efect inclusiv asupra transferurilor de pacienţi palestinieni către spitale israeliene.

În urma raidului de la Jenin, alte incidente au izbucnit în alte zone din Cisiordania. Un al zecelea palestinian a fost ucis cu focuri de armă de armata israeliană joi, la Al-Ram, lângă Ierusalim, în condiţii neprecizate.

De la începutul anului 30 de palestinieni, civili sau membri ai unor grupuri armate, au fost ucişi de la începutul anului în confruntări cu forţele sau cu civili israelieni.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    Este licențiată în Filosofie și absolventă a unui masterat în Istoria Filosofiei şi Filosofia Culturii la Universitatea din București. Între 2011-2013 a urmat un program de pregătire pentru profesioniștii din mass-media: International Media Innovation Management- masterat în jurnalism, comunicare și management, organizat de Berlin University for Professional Studies&Vienna Association for Media Education and Training.

    Este bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est. 

    OfiteruA@rferl.org 

Forțele ucrainene resping atacurile rusești „nelimitate" pe frontul din Donețk
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:36 0:00
XS
SM
MD
LG