Linkuri accesibilitate

Prahova și București, 1,4 milioane de lei obținute ilegal pe seama refugiaților ucraineni


 Poliţiştii din Prahova au făcut 12 percheziţii în judeţ şi una în municipiul Bucureşti.
Poliţiştii din Prahova au făcut 12 percheziţii în judeţ şi una în municipiul Bucureşti.

Poliţiştii prahoveni au deschis trei dosare penale pentru obținerea ilegală a 1,4 milioane de lei din fondurile destinate pentru hrana și cazarea refugiaților ucraineni.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Prahova au făcut 12 percheziţii în judeţ şi una în municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane bănuite de infracţiuni economice, respectiv la punctele de lucru ale unor persoane juridice.

„În cauză, se efectuează verificări în cadrul a trei dosare penale diferite, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri, spălarea banilor, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii. În fapt, în perioada mai 2022 - martie 2023, persoanele bănuite ar fi obţinut fonduri ilegale destinate cazării şi hranei refugiaţilor ucraineni", transmite Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit Agerpres.

Din cercetări a reieşit faptul că în documentele depuse la autorităţile publice, în vederea obţinerii acestor fonduri, ar fi fost inserate date nereale, iar banii obţinuţi ar fi fost utilizaţi în alte scopuri.

Sumele obţinute în urma activităţilor desfăşurate sunt în valoare de aproximativ 1.400.000 de lei.

În urma percheziţiilor, cinci mandate de aducere au fost puse în aplicare.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, dar şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG