Linkuri accesibilitate

Universitatea Națională Pedagogică din Harkov, distrusă de bombardamentele rusești
Universitatea Națională Pedagogică din Harkov, distrusă de bombardamentele rusești

Războiul din Ucraina | O navă moldovenească, atacată de ruși în apele internaționale pentru a doua oară. Putin amenință Occidentul

Ucraina a zădărnicit până acum o tentativă de avansare a Rusiei în nordul regiunii Donețk, dar orașul Sloviansk și alte zone civile sunt puternic bombardate.

Principalele informații ale zilei

22:09 7.7.2022

Parlamentul European: ucrainenii nu au nevoie de permis european

Parlamentul European a aprobat o propunere care permite refugiaților ucraineni să continue să-și folosească permisul de conducere fără a fi nevoie să-l schimbe pentru un permis de conducere european, relatează Kiev Independent.

Consiliul Uniunii Europene va adopta oficial proiectul.

22:23 7.7.2022

Belarus le-a predat rușilor un aerodrom de lângă Gomel pe care se află rachete Iskander

Belarusul a transferat aerodromul Ziabrovka de lângă Gomel (sud-est) sub controlul total al Rusiei, a declarat joi adjunctul şefului Direcţiei principale de operaţiuni a Statului Major al armatei ucrainene, generalul de brigadă Oleksii Gromov, într-o conferinţă de presă, informează agenţiile de presă Unian şi Liga.

„Belarusul a transferat sub controlul total al Rusiei aerodromul Ziabrovka de lângă Gomel, unde în prezent au loc lucrări de amenajare a unei baze militare. Pe acest aerodrom se află o subunitate (divizion) de rachete Iskander-M şi una de sisteme antiaeriene S-400 Triumf ale forţelor armate ruse”, a specificat generalul Gromov.

De asemenea, Belarus aşteaptă să primească propriul sistem Iskander din Rusia, pentru care se pregăteşte intens, a adăugat generalul ucrainean, conform Agerpres.

Acesta urmează să fie instalat la unitatea militară a Brigăzii 465 de rachete a forţelor de infanterie din Belarus în oraşul Osipovici, unde a fost demarată construcţia unor hangare, potrivit generalului ucrainean.

23:30 7.7.2022

Întâlnire Lavrov - Wang Yi

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu omologul său chinez, Wang Yi, la Bali pentru a discuta despre invazia Ucrainei de către Moscova înaintea reuniunii G20, a declarat ministerul rus de externe.

Lavrov l-a informat pe Wang „despre implementarea principalelor misiuni ale operațiunii militare speciale” în Ucraina și a reiterat retorica Moscovei că scopul acesteia este „denazificarea” țării, a spus ministerul într-un comunicat.

Ambele părți „au subliniat natura inacceptabilă a sancțiunilor unilaterale adoptate prin eludarea ONU”, a adăugat acesta.

Ministerul rus de externe a spus că Lavrov și Wang au subliniat „necesitatea menținerii și dezvoltării G20” în cadrul întâlnirii lor.

Cei doi au fost fotografiați ținând o întâlnire bilaterală la Bali, în timp ce principalele economii ale lumii se adună pentru a discuta vineri cele mai presante probleme globale, războiul din Ucraina fiind în fruntea agendei.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, urmează să poarte discuții bilaterale cu Wang sâmbătă, dar va evita o întâlnire directă cu Lavrov.

XS
SM
MD
LG