Linkuri accesibilitate

Rușii fac presiuni să recucerească Kurskul. Josep Borrell, șeful diplomației UE, în Ucraina, la final de mandat


Comandantul militar al Ucrainei, generalul colonel Alexandr Sîrski
Comandantul militar al Ucrainei, generalul colonel Alexandr Sîrski

Rusia adună zeci de mii de soldați în Kursk, unde încearcă să recâștige controlul asupra teritoriului pierdut de forțele ucrainene în urma incursiunii Kievului în regiunea rusă în această vară, a declarat comandantul militar superior al Ucrainei pe 11 noiembrie.

„Urmând ordinele conducerii lor militare, ei încearcă să strămute trupele noastre și să avanseze adânc în teritoriul pe care îl controlăm”, a scris generalul colonel Alexandr Sîrski pe rețelele de socializare.

„Dacă nu ar fi rezistența soldaților noștri, acești zeci de mii de dușmani din cele mai bune unități rusești ne-ar fi luat cu asalt pozițiile”, a spus el.

Forțele ucrainene au lansat în august o incursiune neașteptată în Kursk, care se învecinează cu Ucraina, cucerind mai multe așezări și consolidându-și pozițiile în prima astfel incursiune pe teritoriul rusesc de când Moscova a invadat Ucraina, pe 24 februarie 2022.

Potrivit armatei ucrainene, forțele acesteia au preluat controlul asupra a aproximativ 1.000 de kilometri pătrați din teritoriul ruseasc în luna august a acestui an. Moscova a recunoscut că 28 de localități se aflau sub control ucrainean.

Sîrski a confirmat pe 9 noiembrie că mii de soldați nord-coreeni s-au adunat alături de forțele rusești la Kursk pentru pregătirea unei contraofensive.

Președintele Volodimir Zelenski a scris pe 11 noiembrie, pe Telegram, că forțele ucrainene din Kursk „continuă să rețină grupul inamic de aproape 50.000 de oameni din afara Ucrainei”.

„Avem numeroase date despre pregătirea soldaților nord-coreeni pentru a participa la luptă de partea trupelor rusești”, a scris Sîrski pe Facebook în urma unei conversații telefonice cu generalul Christopher Cavoli, care conduce Comandamentul european al SUA.

El i-a spus lui Cavoli că situația „rămâne provocatoare și dă semne de escaladare”.

În aceeași zi, șeful diplomației UE, Josep Borrell, a fost la Kiev. Este prima vizită a unui înalt oficial occidental în Ucraina de la alegerile prezidențiale din SUA de săptămâna trecută.

Trump și aliații săi au sugerat că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze teritorii Rusiei pentru a asigura un acord de pace și a pune capăt războiului.

„Cu siguranță n-ar fi o victorie pentru conducerea americană dacă Ucraina se prăbușește și Putin câștigă războiul”, a declarat Borrell pentru agenția de presă AFP la ultima sa vizită în Ucraina înainte de a-și încheia mandatul.

Călătoria sa părea să aibă ca scop atenuarea îngrijorărilor Kievului cu privire la sprijinul UE indiferent de rezultatul alegerilor din SUA.

Forțele ucrainene, depășite numeric, s-au confruntat în est cu o ofensivă rusească care a făcut progrese, în ciuda pierderilor uriașe din partea Moscovei.

Potrivit unei estimări realizate de șeful Statului Major al Apărării al Marii Britanii, Tony Radakin, în medie, aproximativ 1.500 de soldați ruși au fost uciși sau răniți pe zi în octombrie, cea mai proastă lună a Rusiei de la începutul invaziei.

Cel puțin cinci persoane au fost ucise într-un atac rusesc asupra unui bloc de locuințe din Nicolaev, oraș din sudul Ucrainei, și șapte persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite într-un atac la Krivoi Rog pe 11 noiembrie, a declarat guvernatorul regional Vitalii Kim.

Primarul orașului, Alexandr Sienkievici, a declarat că atacurile rusești au deteriorat clădiri de locuinte din mai multe zone ale orașului.

Russian Strikes On Ukraine's Mykolayiv, Kryviy Rih Leave At Least 5 Dead (Video)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:53 0:00

Între timp, Rusia continua să atace orașele ucrainene și infrastructura energetică la începutul sezonului rece, înainte de a treia iarnă de război pentru populația civilă a Ucrainei, care și în anii precedenți s-a confruntat cu deficit de energie.

În alt oraș din sud, Zaporojie, o persoană a fost ucisă și alte 21, inclusiv un băiat de 4 ani și patru adolescenți, au fost răniți în trei atacuri rusești cu rachetă, a anunțat guvernatorul regional Ivan Fedorov. El a spus că un bloc de locuinte și un cămin de școală au fost deteriorate în atac.

De asemenea, exploziile au fost auzite la Kiev, iar zone ale capitalei ucrainene au rămas fără energie electrică la începutul zilei de 11 noiembrie.

Forțele aeriene ucrainene au declarat o alertă de raid aerian pentru întreg teritoriul Ucrainei la începutul zilei de 11 noiembrie.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
XS
SM
MD
LG