Linkuri accesibilitate

Acord româno-ucrainean. Un nou punct de trecere a frontierei la Sighetu Marmaţiei-Bila Țerkva


 Premierul Denis Șmîhal, în vizită la guvernul României, primit de omologul său român, Marcel Ciolacu.
Premierul Denis Șmîhal, în vizită la guvernul României, primit de omologul său român, Marcel Ciolacu.

România va deschide un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Sighetu Marmaţiei-Bila Țerkva.

România și Ucraina au semnat un acord pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina, la Sighetu Marmaţiei-Bila Țerkva, a anunțat vineri premierul Marcel Ciolacu într-o conferință de presă comună susținută la București cu omologul său ucrainean, Denis Șmîhal.

România va dubla volumul tranzitului de cereale prin România de la 2 milioane de tone pe lună, cât este în prezent, la 4 milioane de tone pe lună.

„Prin România tranzitează în prezent aproape 60% din volumul total al exporturilor de cereale din Ucraina”.

Premierul român i-a dat asigurări omologului ucrainean despre sprijinul „deplin și consistent” pe care România va continua să-l acorde Ucrainei „împotriva agresiunii militare a Federației Ruse și a actelor de barbarie și lașitate îndreptate împotriva poporului ucrainean.”

„Pierderea de vieți nevinovate în acest conflict fără sens trebuie să înceteze”, a spus Ciolacu. „Exprim încă o dată sprijinul total pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie până la victoria Ucrainei și restaurarea integrității teritoriale a acesteia și mai departe în procesul de reconstrucție a țării. Traversăm împreună o perioadă extrem de complicată cu provocări fără precedent pentru securitatea continentului nostru și a lumii întregi. Trebuie să rămânem fermi pentru această luptă. Este, de fapt, și pentru protejarea modului nostru de viață și a valorilor noastre fundamentale, legate de democrație și de libertate. Și mă bucur că poporul român a înțeles din prima clipă aceste lucruri și a dat dovadă de solidaritate incredibilă cu Ucraina și poporul ucrainean.”

Totodată, Ciolacu i-a transmis premierului ucrainean „poziția fermă a României” cu privire la românii minoritari din Ucraina: „dorim pentru românii din Ucraina exact aceleași drepturi de care se bucură ucrainenii din România” cu măsuri legale şi administrative care să le consfințească.

El a i-a cerut i-a amintit premierului ucrainean că Republica Moldova a adoptat recent o lege prin care limba română este limba oficială a statului moldovean și i-a cerut să acționeze în consecință și în Ucraina, pentru că limba moldovenească este „inexistentă”.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG