Schimb de prizonieri în regiunea Donețk din Ucraina
Paisprezece prizonieri de război ucraineni au fost înapoiați Kievului în cel mai recent schimb de prizonieri, petrecut vineri în regiunea Donețk din Ucraina, transmite BBC.
Zece dintre soldații ucraineni fac parte din brigada mecanizată separată 58 (OMBR), iar alți patru din brigada mecanizată 30, au declarat oficialii ucraineni prin intermediul Telegram. Ei au fost capturați de „forțele de ocupație” în primăvară.
Nu există informații despre prizonierii ruși dați la schimb.
Al doilea reactor de la Zaporojie, în funcțiune
Compania de stat a Ucrainei în energie nucleară, Energoatom, a transmis că al doilea reactor de la centrala nucleară Zaporojie a revenit în funcțiune, scrie CNN.
„Astăzi, 2 septembrie 2022, unitatea numărul 5 de la centrala nucleară Zaporojie, care a fost deconectată de la rețeaua electrică ieri dimineață (1 septembrie, n.r.) ca urmare a bombardamentelor forțelor de ocupație rusă, a fost conectată la rețeaua electrică”, a declarat Energoatom într-o postare pe Telegram.
„În prezent, două reactoare nucleare operează la centrală, producând electricitatea de care Ucraina are nevoie”, a adăugat compania de stat.
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardarea centralei nucleare.
Gazpromul nu va relua furnizarea de gaze prin Nord Stream 1
Compania de stat din Rusia, Gazprom, a anunțat vineri seara că nu va relua furnizarea de gaz prin conducta Nord Stream 1 mâine, motivând că problema ar sta într-o turbină defectă, scrie BBC.
Potrivit oficialilor ruși, problema ar fi fost detectată la stația de comprimare Protovaya în urma inspecției efectuate alături de lucrătorii de la Siemens, o companie germană ce se ocupă de întreținerea conductei.
Compania de stat nu a precizat când va relua furnizarea de gaz către Europa.
Conferință ONU pe tema centralei nucleare Zaporojie
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a ținut o conferință la aeroportul din Viena, după vizita sa de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, transmite BBC.
Potrivit lui Grossi, integritatea fizică a uzinei a fost „încălcată, nu o dată, ci de mai multe ori”, iar lucrul ăsta este „inacceptabil în orice fel.”
Directorul a anunțat că șase experți ai agenției vor rămâne la centrala nucleară Zaporojie. Grossi a transmis că Agenția Internațională pentru Energie Atomică încearcă să stabilească o prezență permanentă acolo, formată din doi experți ce vor rămâne pe premisele centralei permanent.
„Activitatea și operațiunile militare din acea regiune se intensifică, iar asta mă îngrijorează enorm”, a declarat Grossi în timpul conferinței de presă susținută la aeroportul din Viena.
„Există posibilitatea ca centrala nucleară să sufere mai multe daune fizice (pe viitor, n.r.)”, a continuat el.