Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ajuns în Turcia. Discuții cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan


Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a primit la Kiev pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, pe 19 august 2022.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a primit la Kiev pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, pe 19 august 2022.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit în Turcia pentru o întâlnire cu președintele Recep Tayyip Erdogan.

Volodimir Zelenski a ajuns vineri la Istanbul, unde se întâlnește cu omologul său turc, președintele Recep Tayyip Erdogan pentru a discuta despre cei doi ani de invazie rusească în Ucraina.

Cei doi lideri vor discuta și despre summitul de pace planificat să aibă loc în Elveţia, dar și despre siguranţa navigaţiei comerciale în Marea Neagră şi eliberarea prizonierilor de război ucraineni.

El i-a mulțumit lui Erdogan „și tuturor companiilor de apărare turcești și ucrainene pentru parteneriatul lor și pentru că lucrează împreună pentru a aduce pacea mai aproape și pentru a o face una de durată”.

Este de așteptat ca Turcia să-și reafirme sprijinul ferm și continuu pentru integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei în timpul vizitei președintelui ucrainean la Istanbul, a declarat o sursă diplomatică turcă citată de Reuters.

știre în curs de actualizare

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG