Linkuri accesibilitate

Rusia atacă zone rezidențiale. Câteva sute de civili au fost uciși de la începerea atacului ordonat de Vladimir Putin, potrivit estimărilor confirmate de ONU. Imagine din 25 februarie, Kiev.
Rusia atacă zone rezidențiale. Câteva sute de civili au fost uciși de la începerea atacului ordonat de Vladimir Putin, potrivit estimărilor confirmate de ONU. Imagine din 25 februarie, Kiev.

Rusia atacă Ucraina | Zelenski către NATO: Ați dat undă verde Rusiei să ne bombardeze orașele și satele

Bombardamentele au continuat în noaptea de joi spre vineri în Ucraina. Un incendiu a izbucnit la centrala nucleară Zaporojie a fost stins la câteva ore de pompieri.

Un incendiu a izbucnit la centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, în urma bombardamentelor rusești. Incendiul a fost stins de pompierii care au putut intra în zonă după câteva ore, a spus primarul localităţii învecinate Enerhodar.

Potrivit oficialilor ucraineni, luptele au declanșat incendii la etajul trei, al patrulea și al cincilea al unei clădiri din complexul nuclear.

Incendiul a pus în alertă toată țările europene și SUA. Joe Biden a discutat cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, despre incendiu şi a cerut Rusiei să înceteze acţiunile militare în zonă şi să permită intervenţia pompierilor.

Potrivit BBC, şeful administraţiei regionale Oleksandr Starukh a afirmat că siguranţa centralei de la Zaporojie este „asigurată”. El a arătat că a discutat cu directorul centralei din Enerhodar, care i-a spus că securitatea nucleară a obiectivului este asigurată.

Bombardamentele au continuat joi în marile orașele ale Ucrainei. Herson a fost capturat de ruși după cum au confirmat ucrainenii. Lupte grele s-au dat în apropiere de Kiev. Mariupol a fost bombardat puternic.

O nouă rundă de negocieri a avut loc între delegațiile Ucrainei și Rusiei, în urma cărora s-a ajuns un acord de încetare parțială a focului. Negociatorul ucrainean, Mihail Podolyak, a spus că diplomații ucraineni și ruși au convenit pentru crearea de coridoare umanitare.

Joi, președintele francez Emmanuel Macron a discutat cu Vladimir Putin, care i-a transmis că Rusia va „demilitariza” cu succes Ucraina și o va face „neutră”. În urma convorbirii, Emmanuel Macron a spus că el crede că „ce e mai rău urmează să vină” în Ucraina.

Tot joi, președintele Ucrainei a cerut Occidentului să-i trimită avioane de război. „Dacă nu aveți puterea de a închide cerul deasupra Ucrainei, atunci dați-ne avioane”, a spus Zelenski.

Între timp, oamenii continuă să fugă din calea războiului. Organizația Națiunilor Unite a transmis joi că mai bine de un milion de refugiați ucraineni au părăsit Ucraina în ultima săptămână, iar cea mai mare parte dintre aceștia au traversat granița înspre Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Moldova.

Pentru cei care fug din calea războiului, Uniunea Europeană va acorda protecție temporară tuturor refugiaților.

08:14 4.3.2022

Postul BBC este restricţionat în Rusia, după cum relatează presa de stat citată de BBC.

Autoritățile de comunicare din Rusia au acces limitat la serviciul rusesc al BBC din țară, relatează agenția de presă de stat RIA.

Alte două posturi de știri, Meduza și Radio Europa Liberă, au fost, de asemenea, blocate, se arată în comunicat.

08:09 4.3.2022

Miniştrii afacerilor externe din statele membre NATO vor avea vineri o reuniune extraordinară pentru a discuta din nou despre situaţia din Ucraina şi despre consolidarea apărării pe Flancul Estic. La această reuniune participă și ministrul Aurescu va cere constituirea accelerată a a Grupului de Luptă din România.

„Reuniunea a fost convocată pentru a analiza cele mai recente evoluţii de securitate, în contextul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, şi pentru a dezbate, în continuare, acţiunile de răspuns ale Alianţei Nord-Atlantice, cu accent pe măsurile suplimentare privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic”, a transmis MAE, într-un comunicat de presă.

07:40 4.3.2022

Într-o postare pe Facebook vineri dimineața, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a bombardat în mod intenționat în centrala nucleară Zaporojie folosind tancuri echipate cu termoviziune.

El a amintit de „catastrofa globală" de la Cernobîl şi a avertizat că un accident nuclear la Zaporojie ar avea consecinţe mult mai grave. „Europeni, treziţi-vă, vă rog. Spuneţi-le politicienilor voştri că ruşii trag în centrala nucleară din Ucraina", a cerut el, scrie CNN.

În același video, Zelenski a arătat că a ţinut legătura cu lideri din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Germania şi Polonia, precum şi cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar a îndemnat şi cetăţenii de rând să tragă un semnal de alarmă în atenţia propriilor politicieni. „Propaganda rusă a avertizat în trecut că va acoperi lumea cu cenuşă nucleară. Asta nu mai este doar o avertizare, este real", a afirmat el.

07:13 4.3.2022

În noaptea de joi spre vineri, un incendiu a izbucnit la centrala nucleară Zaporojie, într-o clădire de antrenament situată în afara complexului reactorului principal, după cum relatează CNN.

La câteva ore, incendiul a fost stins de pompierii din localitate.

Departamentul pentru Energie al SUA şi-a activat echipa de răspuns la incidente nucleare, iar Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) este pregătită pentru o reacţie 24/7.

Tot în noaptea de joi spre vineri, președintele Ucrainei a postat un video pe Twitter în care îndeamnă la „acțiuni imediate” pe fondul atacurilor rusești asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa. „Cea mai mare centrală nucleară din Europa este în flăcări chiar acum”, a spus Volodimir Zelenski într-un videoclip postat pe Twitter.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a transmis că este „la curent cu rapoartele privind bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie” și în contact permanent cu autoritățile ucrainene.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG