Oficialii ucraineni spun că nu vor face concesii privind integritatea teritorială a țării
Delegația ucraineană care participă la discuțiile cu Rusia „înțelege motivele” Federației Ruse în Ucraina, a declarat vineri un consilier al șefului biroului prezidențial ucrainean, adăugând că, deși partea ucraineană este conștientă „unde vrea [Rusia] să meargă ”, nu se vor face concesii asupra integrității teritoriale a Ucrainei.
Vorbind în timpul unei conferințe de presă în orașul ucrainean Liov, Mihailo Podoliak (foto) a spus că poziția Ucrainei este „consolidată” de către partenerii occidentali, adăugând că președintele Volodimi Zelenski „cu siguranță nu va face nicio concesiune care să ne diminueze integritatea și libertatea teritorială. ”
„Poziția Federației Ruse este dură – dacă ar fi ușor, nu ar ataca Ucraina – dar și poziția șefului forțelor armate ucrainene este dură. Negocierile sunt dificile, dar au loc”, a adăugat Podoliak.
Briefing-ul de presă are loc la o zi după cea de-a doua rundă de discuții dintre delegațiile ucrainene și ruse din Belarus. Într-un tweet de joi, Podoliak a spus că discuțiile nu au dat rezultatele dorite de Ucraina, deși delegațiile au reușit să ajungă la o „soluție doar pentru organizarea coridoarelor umanitare”.
Vorbind vineri, David Arahamia – un înalt oficial al partidului de guvernământ al Ucrainei care a participat și la discuții – a spus că Zelenski nu a făcut o cerere oficială pentru discuții cu președintele rus Vladimir Putin, adăugând că este „prea devreme”.
Ministrul de Externe al Ucrainei către NATO: „Ajutați-ne”
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, le-a mulțumit vineri statelor membre NATO pentru ajutorul militar trimis în războiul împotriva Rusiei și a pledat pentru mai mult sprijin venit din partea liderilor occidentali.
„Ajutați-ne”, a spus el într-un videoclip pe Facebook.
„Dacă nu o faceți, mă tem că va trebui să vă asumați responsabilitatea pentru viețile și suferințele civililor ucraineni care au murit din cauza piloților ruși nemiloși care aruncau cu bombe asupra lor”, a continuat acesta.
Kuleba a transmis că este convins că va veni un moment în război când Europa va deveni „dispusă să ne ofere literalmente orice de care avem nevoie pentru a-l împiedica pe Putin să îi atace” și să transforme Europa într-un „coșmar”.
„Singura mea speranță este că nu va fi prea târziu”, a încheiat acesta.
Convorbire telefonică Putin - Scholz. Cancelarul german îl îndeamnă pe Putin să oprească invazia
Cancelarul german Olaf Scholz a vorbit la telefon cu președintele rus Vladimir Putin și l-a îndemnat să oprească imediat toate acțiunile militare, a anunțat guvernul german.
Scholz i-a cerut lui Putin să permită accesul pentru ajutor umanitar în zonele în care au loc lupte.
În timpul conversației de o oră, liderii au convenit să aibă noi discuții în curând, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Elveția va adopta noi sancțiuni UE împotriva Rusiei
Elveția a anunțat că va adopta noile sancțiuni impuse de Uniunea Europeană Rusiei și va îngheța activele mai multor oligarhi ruși, apropiați de-ai lui Vladimir Putin, a anunțat Guvernul într-un comunicat citat de CNN.
Măsurile noi adoptate se referă la bunuri și servicii financiare, a transmis Guvernul, adăugând că lista de sancțiuni a Elveției a fost extinsă în consecință.
Potrivit oficialilor elvețieni, sancționarea Rusiei este compatibilă cu statutul neutru al Elveției.
„Exportul tuturor articolelor cu dublă utilizare în Rusia este acum interzis, indiferent de utilizarea lor finală sau de utilizatorul final. În plus, exportul de bunuri ce ar putea contribui la efortul militar și tehnologic din Rusia sau la dezvoltarea sectorului de apărare și securitate este interzis”, au declarat reprezentanții Guvernului elvețian, adăugând că este interzisă inclusiv acordarea de asistență tehnică sau de servicii de brokeraj sau finanțare.