Reuniune extraordinară a șefilor diplomației din țările NATO
Miniştrii de externe din statele NATO, care au vineri o reuniune extraordinară la Bruxelles consacrată invaziei ruse în Ucraina, s-au manifestat la sosire împotriva creării unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, solicitată de Kiev, relatează agenţiile EFE şi DPA citate de Agerpres.
„O zonă de excludere aeriană ar însemna că NATO ar intra în conflict, întrucât forţele NATO sunt cele care ar implementa această zonă de excludere aeriană'', a explicat ministrul de externe ceh Jan Lipavsky, susținând, astfel, declarațiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut joi Vestului „să închidă cerul” de deasupra țării pentru avioanele rusești, adică să creeze o zonă de excludere aeriană și să dea Ucrainei avioane.
„Iar dacă nu aveţi forţa să închideţi cerul, atunci daţi-ne”, a spus Zelenski într-o conferință de presă susținută într-un buncăr din Kiev.
Bulgaria, Polonia şi Slovacia, care au avioane de vânătoare MIG-29, pentru care piloţii ucraineni sunt antrenaţi, au transmis deja că nu vor trimite Ucrainei avioane de luptă.
Precizarea a fost de natură să lămurească confuzia creată de afirmațiile șefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a exprimat disponibilitatea UE de a oferi avioane de luptă Ucrainei, pentru ca apoi să revină asupra declarației sale.
Rușii se îngrămădesc la granița cu Finlanda
În localitatea Vaalimma, aflată la 193 de kilometri est de capitala Finlandei, Helsinki, mai multe mașini și autobuze pline cu ruși așteaptă la granița dintre Rusia și Finlanda pentru a intra în Uniunea Europeană, potrivit BBC. Oamenii sunt nerăbdători să părăsească Rusia, deoarece există zvonuri cum că Guvernul Rusiei, aflat sub conducerea lui Vladimir Putin, va introduce în curând o lege marțială pentru a face față demonstrațiilor împotriva invaziei Ucrainei.
„Oamenii din Ucraina sunt oamenii noștri - familia noastră”, declara o tănără rusoaică ce tocmai părăsise Rusia. „Nu ar trebui să-i omorâm”. Aceasta a transmis că nu intenționează să se revină înapoi în Rusia datorită conducerii de acolo.
Trei comandanți ruși uciși
Cel puțin trei comandanți ruși au fost uciși după ce s-au apropiat de linia frontului, spun oficialii occidentali citați de CNN.
Este vorba de adjunctul comandantului Armatei 41 Combinate, ucis de un lunetist, de un comandant de divizie și de un comandant de regiment.
Pentru a obține mai mult control și pentru a da un impuls operațiunilor militare, ei au ieșit din zona de siguranță, din spatele operațiunilor. Acei comandanți încearcă să-și impună propria personalitate pe câmpul de luptă, dar acest lucru, la rândul său, îi expune la un risc mai mare.
SUA: Atacul Rusiei asupra Centralei Nucleare de la Zaporojie a fost unul „nesăbuit”
Vineri, Statele Unite au condamnat atacul Rusiei asupra Centralei Nucleare de la Zaporojie în timpul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU, calificându-l drept „nesăbuit”. Consiliul s-a întrunit la New York, SUA, după ce Marea Britanie și alte state au cerut o întâlnire de urgență în urma deciziei Rusiei de a bombarda centrala nucleară, aflată în sudul Ucrainei, potrivit BBC.
Mai multe clădiri ale centralei nucleare - cea mai mare din Europa - au fost avariate, iar Ucraina spune că mai multe persoane aflate în centrală au fost ucise sau rănite.
Reprezentanta SUA la ONU, Linda Thomas Greenfield, a spus în timpul întâlnirii că acțiunile comise de Rusia au fost „imprudente” și „periculoase”.
„Datorită lui Dumnezeu, lumea a evitat o catastrofă nucleară aseară. Cu toții am așteptat să expirăm în timp ce urmăream situația îngrozitoare ce se desfășura în timp real”, a explicat aceasta.
Thomas Greenfield spune că forțele ruse se află la 32 de kilometri depărtare de o altă instalație nucleară, iar starea iminentă de pericol continuă.