Când vine vorba de denumirile operațiunilor militare americane, „Epic Fury”, operațiunea din Iran începută pe 28 februarie, marchează o ruptură de la tradiție.
Numele atacului american în curs asupra Iranului „este neobișnuit prin caracterul său neconvențional”, spune pentru RFE/RL Mark Cancian, consilier senior la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, cu sediul la Washington.
„Operațiunile au, de obicei, nume care ar însemna ceva pentru un public larg, cum ar fi «Iraqi Freedom» («Libertatea Irakului»)”, adăugă el, referindu-se la numele oficial al invaziei Irakului din 2003.
Fostul colonel al Marinei americane spune că numele pentru războiul împotriva Iranului ar fi fost selectat dintr-o listă de opțiuni prezentate de personalul militar „pe baza percepției lor despre ceea ce dorea să transmită [șeful apărării americane, Pete Hegseth]”.
În timpul planificării operațiunilor militare americane anterioare, persoane din interior au vorbit despre existența unor liste „lungi de trei pagini” cu potențiale nume formate din două cuvinte din care a putut selecta conducerea.
James Dawes, autorul unei cărți despre limbajul războiului, este de acord că numele reprezintă o abatere de la denumirile de cod americane anterioare, despre care spune că „accentuau adesea scopul moral și disciplina”, cum ar fi „Enduring Freedom”, denumirea pentru invazia americană a Afganistanului din 2001.
„Epic Fury”, spune el, „diferă chiar și de numele anterioare ale acestei administrații care evocau acțiuni violente, cum ar fi «Midnight Hammer» («Ciocanul de la miezul nopții») sau «Southern Spear» («Sulița sudică»)”. „Epic Fury”, în schimb, „denumește o stare emoțională extremă, o furie care rezistă controlului”, spune Dawes pentru RFE/RL.
Într-un articol din 1995 scris de Gregory Sieminski, ofițer al armatei americane, denumirile de cod pentru operațiunile militare sunt descrise ca „primul – și foarte posibil decisivul – glonț tras” într-un conflict, datorită impactului lor asupra opiniei publice.
Numele operațiunilor, scria Sieminski, au mai multe publicuri potențiale.
Pe lângă motivarea trupelor și publicului american oferită de un titlu potrivit, unele nume vizează inamicul. Un exercițiu major desfășurat în Arabia Saudită înainte de Războiul din Golf din 1991 a fost supranumit „Imminent Thunder” („Tunet iminent”), o denumire despre care Sieminski spune că a fost „în mod clar concepută pentru a intimida irakienii”.
Practica de a da nume de cod operațiunilor militare a început în Primul Război Mondial, când comandanții germani care planificau secvențe complexe de operațiuni au început să dea acțiunilor militare nume memorabile.
Începând cu anii 1920, SUA au început să denumească operațiunile secrete după culorile cărora li se atribuiau planurile pe hârtie. Titluri generice precum „Plan Orange” („Planul Portocaliu”) au simplificat comunicarea fără a dezvălui indicii despre conținutul fiecărei scheme.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conducerea nazistă a făcut greșeala de a da operațiunilor nume de cod care sugerau detalii din lumea reală. Discuțiile despre „Operațiunea Leul de mare” a lui Adolf Hitler au fost interceptate de britanici, ajutându-i să determine că Germania plănuia o invazie amfibie a Insulelor Britanice.
Winston Churchill a manifestat un interes personal pentru numele operațiunilor. Liderul britanic din timpul războiului a instruit statul major să nu aleagă titluri care „implică un sentiment lăudăros sau prea încrezător” sau care aveau un „caracter frivol”.
După cel de-al Doilea Război Mondial, SUA au început să declasifice numele operațiunilor sale pentru a fi utilizate de public, o decizie care a venit cu riscuri semnificative în materie de relații publice.
Forța Națiunilor Unite condusă de SUA în Coreea s-a confruntat cu critici pentru denumirea „Operation Killer” („Operațiunea Ucigașul”), o contraofensivă din timpul Războiului din Coreea din 1950-1953, despre care diplomații s-au plâns că a deteriorat relațiile cu China la acea vreme.
În timpul Războiului din Vietnam, președintele american de atunci, Lyndon Johnson, a intervenit personal pentru a schimba numele unei ofensive majore numite inițial „Operation Masher” („Operațiunea Mașina de tocat”) în „Operation White Wing” („Operațiunea Aripa albă”), care suna mai puțin macabru.
După controversele „Masher” și „Killer”, în anii 1970 au apărut ghiduri prin care personalul era instruit să evite numele care „jigneau bunul gust”. Lucrarea stipulează, de asemenea, ca operațiunile militare americane să fie denumite cu două cuvinte și să evite mărcile comerciale sau cuvintele care „exprimă un grad de belicozitate incompatibil cu idealurile tradiționale americane”.
Lucrarea lui Sieminski din 1995 sfătuiește armata să aleagă nume care sunt semnificative și memorabile, recomandând în același timp împotriva încercărilor de a instrui personalul în crearea de nume operaționale. O astfel de sarcină semantică delicată, conchide el, „este o artă, mai degrabă decât o știință”.
articol preluat de la rferl.org
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.