Apărarea antiaeriană ucraineană a respins miercuri noapte noi atacuri ale forţelor ruseşti asupra Kievului, anunţă oficialii militari din Ucraina.
Preşedintele Volodimir Zelenski spune că armata ţării sale trebuie să îşi întărească apărarea aeriană şi că dotarea cu avioane F-16, pe care mizează ţara sa, va da un semnal puternic Rusiei că nu va învinge în războiul pe care l-a declanşat în Ucraina.
Atacurile lansate de armata rusească în cursul nopţii continuă campania îndreptată asupra Kievului, despre care autorităţile ucrainene au declarat recent că este una fără precedent în ultimele luni, în intensitate şi amploare.
Apărarea antiaeriană ucraineană a distrus toate dronele, de producţie iraniană, folosite de către forţele ruseşti în atacul din noaptea de miercuri spre joi.
A fost al doisprezecelea atac lansat asupra capitalei ucrainene în această lună.
Rusia „a atacat din nou Kievul din aer” şi „atacaul a fost masiv”, a scris şeful administraţiei militare a Kievului, Serhiy Popko, pe canalul de comunicare Telegram, transmite agenţia France Presse.
„Inamicul continuă să folosească tactici de atac în mai multe valuri, cu intervale între grupuri de drone de atac”, a mai spus
El a adăugat că „toate țintele aeriene detectate care se deplasează în direcția Kievului au fost distruse” de sistemele de apărare aeriană ucraineană.
Alerte aeriene au fost raportate și în orașele Harkov și Cernăuți.
Zelenski: Primul F-16 ucrainean va da un semnal că Rusia va pierde
În discursul său de miercuri seară, preşedintele ucrainean Volodimiri Zelenski a spus că a avut prima şedinţă cu Statul Major al armatei, după toate întâlnirile recente cu liderii europeni şi că realizarea coaliţiei aviaţuei reprezintă o prioritate.
Marea Britanie şi Olanda sunt primele dintre statele europene care au anunţat recent că sprijină realizarea acestei Coaliţii, care ar presupune furnizarea de avioane de luptă F-16, americane, Kievului.
Preşedintele american Joe Biden a declarat după summit-ul G7 de la finalul săptămânii trecută că sprijină programe ale aliaţilor de instruire a piloţilor ucraineni pe astfel de dispozitive.
„Primul F-16 «ucrainean» va fi unul dintre cele mai puternice semnale din partea lumii că Rusia va pierde din cauza propriei agresiuni, devenind mai slabă și mai izolată”, a spus Zelenski.
„Va fi un semnal că teroarea rusească a pierdut şi că lumea noastră, bazată pe respect pentru naţiunile independente şi dreptul oamenilor de a-şi alege destinul a rezistat”, a adăugat el.
Pe de altă parte, Kremlinul a avertizat că ţările occidentale îşi asumă riscuri în momentul când vor trimite şi că asta nu ar împiedica Rusia să îşi atingă obiectivele pe care şi le-a fixat în Ucraina.