Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu premierul portughez despre situația din Ucraina
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu prim-ministrul Republicii Portugheze, António Costa, aflat în vizită oficială în România.
Şeful Executivului a afirmat că în cadrul discuţiilor s-a abordat situaţia din Ucraina, analizând posibilitatea agravării situaţiei, în cazul în care forţele armate ruse vor continua ofensiva în regiunea Odesa.
Premierul a afirmat în cadrul declaraţiilor comune că a discutat cu premierul portughez despre sprijinul reciproc, în calitate de state membre ale NATO şi UE.
„Discuţiile noastre au abordat situaţia din Ucraina, este o preocupare pe care o împărtăţim împreună şi desigur am discutat situaţia concretă, la zil, şi perspectivele evoluţiei, analizând posibilitatea agravării situaţiei, în cazul în care forţele armate ruse vor continua ofensiva în regiunea Odesa din Ucraina”, a spus Nicolae Ciucă.
Poliția de Frontieră: Peste un milion de ucraineni au intrat în România până acum
Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în România, de la declanşarea războiului din Ucraina şi în perioada pre-conflict, a trecut de un milion, anunţă Poliţia de Frontieră.
8.932 de cetăţeni ucraineni au intrat miercuri în ţară, în creştere cu 19,2 % faţă de ziua precedentă
„În data de 18.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 70.603 de persoane, dintre care 8.932 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 19,2 % faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.037 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 29,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 971 cetăţeni ucraineni (creştere cu 0,6 %)”, a transmis joi Poliţia de Frontieră.
De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 18.05.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 968.143 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 1.002.672 ucraineni.
Bombardarea de către forţele ruse a Azovstal ar fi putut să provoace o gravă deversare de hidrogen sulfurat
Bombardamentele ruseşti fără încetare împotriva combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, aproape complet sub controlul forţelor ruse, ar fi putut să provoace o scurgere gravă de hidrogen sulfurat în Marea Azov, o substanţă extrem de poluantă, trage un semnal de alarmă joi Consiliul municipal (ucrainean) al Mariupolului, într-un comunicat citat de Interfax-Ukraina şi EFE.
Scurgerea acestei substanţe de la oţelăria Azovstal, pe care ocupanţii vor în genere să o arunce în aer, ameninţă cu extincţia florei şi faunei din Marea Azov, avertizează Consiliul municipal din Mariupol pe contul său Telegram.
„Bombardarea Azovstal ar fi putut avaria o structură tehnică care conţinea zeci de mii de tone de soluţie concentrată de hidrogen sulfurat", subliniază administraţia ucraineană din Mariupol.
„O scurgere a acestui lichid ar putea ucide complet flora şi fauna din Marea Azov. În plus, aceste substanţe periculoase pot ajunge în Marea Neagră şi în Marea Mediterană", avertizează în acelaşi timp Consiliul municipal, citat de Interfax-Ukraina.
Guvernator rus: Un civil a fost ucis de atacurile ucrainene în Kursk din Rusia
Un civil a fost ucis și mai multe persoane au fost rănite în urma atacurilor ucrainene în regiunea de vest a Rusiei, Kursk, în zorii zilei de joi, potrivit guvernatorului regional Roman Starovoit, scrie CNN.
Rachetele au lovit o fabrică de etanol din satul Tiotkino și mai multe case au fost afectate.
Tiotkino este situat la 1,5 mile (2,4 kilometri) de granița dintre Ucraina și Rusia. În această lună, în ambele părți ale graniței dintre Kursk și Ucraina, au avut lo atacuri intermitente de artilerie.
Facebook Forum