Răzvan Exarhu, realizator Morning Glory la radio Rock FM, om de radio și chef, spune că „absența la vot nu este un punct de vedere”.
El crede că e cea mai proastă campanie electorală pe care a văzut-o până acum, dar poate că ne îndreptăm spre un tip de normalitate în care „oamenii ajung să nu mai înghită borhot și să voteze după ce se informează”.
Răzvan Exarhu are pe cine alege? „Găsesc câte ceva, da. Mereu merg la vot. Nu mi se pare că absența este un punct de vedere. N-am cum să cred asta, că am trăit în comunism și atunci mi s-a spus că n-am voie să vorbesc și de atunci fac tot ce pot să afirm că sunt de față.”
Întotdeauna ar fi un rău mai mic, dacă ar avea de ales între două rele? „Da, măcar testezi. Vezi și tu ce se întâmplă. Ai și un sentiment de relevanță. E o reverență pe care ți-o face statul pe care, după aceea, ești liber să-l înjuri patru-cinci ani.”
Sunt politicienii oglinda noastră sau sunt mai răi decât societatea? „Sunt exact ca noi. Sunt eșantioane reprezentative ale unor opinii, mentalități, sunt foarte aproape. Adică, poți să-ți dai seama că lucrurile merg bine atunci când ei vor semăna cu felul în care vezi și strada din România.”
*Ascultă podcastul SmartJob pe YouTube Music, Spotify, Apple Podcast.
Acum câțiva ani, în 2017, Răzvan Exarhu a publicat prima lui carte: „Fericirea e un ac de siguranță”.
„Fericirea este contondentă, mie nu mi se pare că este rotunjită la colțuri. Poate să stea lângă tine, poate să vină în urma unei traume sau poate să fie urmată de o traumă, dacă nu ești atent. Nu e ceva care rămâne cu tine, vine și pleacă și, din cauza asta, acul de siguranță mi s-a părut un simbol foarte bun.”
Mărturisește că această carte chiar a fost un fel de ac de siguranță pentru viața lui:
„Face legătura între un șomaj prelungit, o catastrofă și ceva bun care mi s-a întâmplat. În momentul acela chiar s-a reparat un pic universul pentru mine. Nu prea știam pe unde sunt și nici măcar nu mă mai gândeam să mai am vreo legătură cu radioul.”
Acceptă să vorbească și despre depresia pe care a trăit-o, deși recunoaște că s-a cam săturat de subiect și-l enervează:
„Îi încurajez pe oameni să caute un terapeut bun, să caute o vindecare. Și, mai ales, să aibă încredere că lucrurile se și repară în mare parte. Un terapeut bun poate fi metoda prin care cârpești universul.”
„Am înțeles pe pielea mea că ne dezintegrăm dacă nu ne asumăm vulnerabilitatea, dacă nu ne asumăm imperfecțiunile”, spune Răzvan Exarhu.
Ce este viu și important în viața lui Răzvan Exarhu?
Sunt lucrurile care țin de emoție, este capacitatea de a face lucrurile cu drag, cu dragoste, fără să calculeze foarte mult, mărturisește Exarhu:
„Dacă nu fluieri în timp ce gătești, mâncarea e moartă. Dacă nu te bucuri și dacă n-ai emoție, cred că e degeaba. Eu am emoții în continuare și după o mică vacanță, nu mai zic după vacanța de vară, care e foarte lungă.”
Spune că emoțiile vin și din faptul că niciodată n-a avut o părere foarte bună despre el:
„E posibil să fie și o consecință a comunismului, pentru că am crescut într-o cultură în care nu ți se spunea «da» și nici «bravo». De acolo am plecat cu sentimentul că nu sunt niciodată suficient de bun și că nu fac lucrurile bine, cu atât mai mult cu cât nici nu voiam să le fac cum le fac ceilalți.”
Nu crede că trebuie să fim vulnerabili în sensul de a fi victime, ci să ne uităm deschis la răni și să le pansăm: „Dar, cu bărbăție, adică e bine să nu leșini în timp ce ești rănit.”
Viu și important pentru Exarhu este și să poată să râdă: „Dacă nu-i mai emoționez pe oameni sau nu-i mai fac să râdă, dacă eu însumi nu mai râd sau nu mai pot să mă mai port copilărește din când în când și să mă joc, înseamnă că da, pot să mă duc acasă. Adică, nu vreau să fac radio așa, foarte serios.”
Ce face Răzvan Exarhu la radio? Susține despre sine că este un entertainer și un deschizător de perspective care să te facă să trăiești, să te adaptezi mai bine lumii în care trăiești:
„Și eu practic asta în timp ce vorbesc la radio. Și pentru mine este un instrument de adaptare. Temporizez totul, aliniez niște lucruri care nu stau la locul lor, fac totul mult mai suportabil, pentru că reușesc să am această resursă de ironie care atenuează asperitățile și face acceptabil inacceptabilul pentru o perioadă, cel puțin.”
E bună și autoironia din când în când, crede Exarhu: „Rămâi viu atunci când ești în stare să faci glume, să te iei singur peste picior. Îți mai iei din soclu un pic.”
Recunoaște că, în bucătărie, la fel ca la radio, nu are plasă de siguranță și nu-i place să lucreze așa:
„Toate evenimentele de gătit pe care le mai făceam și inclusiv lucrurile pe care le gătesc acum nu sunt neapărat chestii pe care le-am făcut înainte, sunt compilații, idei, chestii ciupite de aici de colo, chiar și rețete tradiționale, le fac un pic altfel. I-aș învăța pe oameni să facă salate. Habar n-au să facă salate.”
Susține că ceea ce mâncăm ne influențează spiritul, felul de a fi, felul în care ne simțim, felul în care privim lumea, felul în care apreciezi și tolerezi:
„Oamenii nu se bucură, nu cred că sunt atenți, nici măcar nu cred că mai disting. Este atâta gălăgie, ca atunci când mănânci supa prea repede, cam asta face omenirea, mănâncă supa repede, înainte să se răcească, își arde gura, și după aceea nu mai simte nimic. Și cred că asta facem de mici. Suntem lacomi și vrem totul repede. Nu stăm la taifas. Tihna e un concept important pe care oamenii nu și-l mai acordă.”
Ca să nu mai audă zgomotul din jur, înoată, își ascultă respirația: „Mă liniștește și îmi curăț mintea de absolut orice. Este senzațional.”
„Lumea luptă pentru mize pe care deja eu nu le mai văd”
Cel mai greu îi este atunci când simte că nu mai are timp pentru nimic: „Încerc atât de mult să strecor timpul ăsta de tihnă, de liniște, care dilată celălalt timp, activ, și foarte, foarte greu reușesc să-l strecor în program. Mintea mea funcționează tot timpul și asta trebuie să opresc. E groaznic, asta mă enervează.”
Ce simte Răzvan Exarhu că a pierdut și nu mai găsește azi?
„Cred că e un sentiment de apartenență. Era o lume care conviețuia. Și mie asta îmi lipsește. Lumea se separă și se segmentează și mai ales se luptă pentru mize pe care deja eu nu le mai văd. Poți să iei traficul, n-avem nicio miză. Totul ar merge mult mai fluent dacă ne-am ajuta, dacă am colabora. Cred că nici măcar nu ne mai gândim că am putea să ne înțelegem unii pe alții, nu să ne înțelegem unii cu alții.”
Când părinții nu mai sunt, ce rămâne?
„Nasol. E gol, nu se vindecă niciodată. Doar când sunt enervant cred că îmi dau seama că sunt ca ei, cum mă enervau ei pe mine. Mama mi-a dat foarte multă sensibilitate și umorul ăsta, iar tata… plăcerea de a mă juca și de a rămâne apropiat de libertatea pe care ți-o dă copilăria. În afară de pasiunea tuturor pentru brânză.”
Are frici Răzvan Exarhu?
„E teama asta că, la un moment dat, felul în care vezi tu lumea sau ceea ce ți se pare ție important din ea s-ar putea să nu mai aibă relevanță. Felul în care văd eu lumea, felul în care îmi place mie să mănânc sau să vorbesc despre mâncare sau să povestesc ce citesc sau să spun ce muzică ascult s-ar putea să nu mai fie important pentru unii.”
Îi mai este frică și de momentele în care simte că lucrurile merg bine într-un loc: „Devin neliniștit. Pe mine, succesul mă angoasează mai degrabă decât mă face să mă simt mulțumit.”
De unde a apărut huliganul, de ce avea mereu nota scăzută la purtare când era elev și de ce se uita urât la profesori? Spune că i se părea greșit tot sistemul de învățământ și a trăit o dramă în copilărie:
„Urăsc perioada aia, îmi urăsc copilăria, urăsc tot ce mi s-a întâmplat, detest faptul că n-am avut acces la muzica pe care o iubesc, la concerte, la viață, la mâncare, la călătorie, la informație. Am stat într-o cutiuță. Asta mă scotea din minți. Era oribil, era mizerabil. Nu înțelegeam pentru ce ne pregătim, să stăm într-o cutiuță mai mare și să pupăm pe cineva în fund și să slăvim partidul.”
Avansul e în simplitate, spune Răzvan Exarhu, pentru că, dacă nu ai multe lucruri la care să te gândești, e posibil să te poți concentra ceva mai bine:
„De-aia ne place să mergem puhoaie în Italia și să ne uităm la ăia care stau cu o felie de pâine pe masă, un pahar de vin și o bucată de brânză. Zicem: vai, dar aș putea să fac și eu asta. Păi, de ce vii încoace și vrei trufe rase peste toate prostiile? Bucură-te. Ai și vin, ai și brânză, ai de toate, ai și peisaje, nu-ți mai pune termopanele alea de rahat, fă-ți o casă ca lumea, încearcă să nu-i faci 40 de dormitoare, s-ar putea să te simți ceva mai bine.”
Primul lucru pe care poți să-l faci este să stai cât mai aproape de tine și, stând foarte aproape de tine, poți să observi cât de aproape ești de ceilalți, crede Exarhu:
„Eu nu cred că există probleme cosmice care ne împiedică să ne simțim bine. Lucrurile țin mai degrabă de proximitate, de tot ce ai alături. Cred că ar trebui să ne uităm mult mai atent la noi și la tot ce avem și să folosim tot ce avem.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
