Linkuri accesibilitate

Reducerea trupelor SUA în Germania, la nivel de vorbe. Ambasadorul SUA la NATO: „Să nu credeți că plecăm din Europa sau din Germania”


Ambasadoarea SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison, spune că nu s-a luat nicio decizie și nu există vreo planificare legată de retragerea trupelor SUA din Germania.

Anunțul președintelui Donald Trump, de reducere majoră a prezenței trupelor americane în Germania, a fost primit cu îngrijorare în Europa. Șeful NATO, dar și ambasadoarea SUA la NATO, au dat asigurări că nu s-a luat nicio decizie, deocamdată. SUA cer însă Germaniei „să facă mai mult” pentru apărare.

SUA au spus clar că nu s-a luat nicio decizie definitivă despre cum și când”, a spus marți secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în legătură cu remarcile făcute luni de președintele american Donald Trump, privind retragerea a aproape 10.000 de militari americani din Germania.

Stoltenberg a mai spus că a discutat despre acest subiect cu Donald Trump, săptămâna trecută, atunci când intenția SUA privind prezența militară în Germania s-a scurs în presă. „Mesajul meu a fost că prezența SUA este bună pentru Europa, dar este bună și pentru America de Nord și SUA. Prezența SUA în Europa nu este doar despre protecția Europei, ci și despre protejarea puterii SUA dincolo de Europa”, a mai spus liderul NATO.

Kay Bailey Hutchison, ambasadoarea americană la NATO, a dat la rândul său asigurări, marți, într-o conferință online care precede reuniunea ministerială a NATO, de la Bruxelles (care se va desfășura online), că spusele președintelui Trump nu au la origine o decizie legată de trupele din Germania. Ambasadoarea a spus că Armatei i s-a cerut mai demult să facă o evaluare a structurii trupelor americane în Europa.

Nu ar trebui să se creadă că plecăm din Europa sau din Germania”, a spus oficialul american, care a adăugat că „nu a avut loc niciun fel de planificare” legată de dispunerea trupelor americane în Europa. „Nu cred că avem vreun calendar, deci cred că foarte multe sunt în faza de evaluare și nu s-a spus nimic ferm”, a fost unul dintre răspunsurile diplomatei americane la NATO.

Știm că președintele a spus ieri că va fi o reducere a trupelor din Germania. El a cerut armatei să evalueze structura forțelor noastre în Europa și unde ar servi cel mai bine pentru întreaga Europă ca forță de apărare și descurajare. E important să privim întregul tablou din Europa și angajamentul SUA în Europa, care a crescut, nu a scăzut. Am trimis mii de militari în plus, în Polonia, în cadrul Inițiativei de Apărare a Europei, precum și în prezența înaintată îmbunătățită (a NATO), unde participăm în țările baltice. Avem trupe peste tot în Europa și vom continua să avem o prezență în Europa. Nu cred că va exista o diminuare a sprijinului SUA pentru Europa, cred că este mai puternic decât oricând”, a dat asigurări Kay Bailey Hutchison.


Ambasadoarea SUA la NATO a mai declarat că Germania este „un partener puternic”, dar că „este clar că Germania trebuie să facă mai mult pentru apărare”.

Chiar ei spun acest lucru. Cred că fac eforturi în această privință, și-au crescut cheltuielile (militare) cu 80% în ultimii ani. (...) Cred că este o atitudine comună, în Congres și în administrația prezidențială, de a recunoaște eforturile făcute de Germania, dar și de a le cere să facă mai mult, așa cum chiar ei au spus că trebuie să facă”, a subliniat Hutchison.

Președintele Donald Trump a declarat luni, la Casa Albă, că SUA vor reduce prezența militară în Germania de la circa 34.500 de trupe la 25.000 și a acuzat Germania că nu face destul pentru a-și atinge angajamentul NATO privind cheltuielile pentru apărare (ținta de 2% din PIB).

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG