Membrii UE vor trebui de acum înainte să accepte refugiați, primind și bani pentru asta, sau să plătească pentru ca aceia să fie deportați (detaliile noului plan al Comisiei Europene aici).
Țările care nu doresc refugiați vor plăti, așadar, de acum înainte, explică în Italia Corriere della Sera, pentru ca o parte din refugiații care le-ar fi revenit înainte, prin sistemul vechi de cote, să fie returnați în țările din care au venit, dacă acestea sunt considerate țări sigure. În schimb, țările din UE care doresc să accepte refugiați, vor primi din bugetul comun câte 10.000 euro pentru fiecare adult acceptat.
În Franța, Le Monde explică la rândul său că politica europeană a migrației a fost bazată până acum pe „sistemul Dublin”. Altfel zis: refugiații care doresc să obțină azilul politic sunt obligați să-l ceară în prima țară a UE în care au pus piciorul mai întâi, ceea ce înseamnă în general Italia sau Grecia. Afluxul masiv de refugiați, începând din 2015, care a afectat în primul rând Grecia și Italia, a arătat că acel principiu a devenit inaplicabil.
Solidaritate “à la carte” și renunțarea la cotele obligatorii
Ieri, Comisia Europeană a propus așadar noi reguli, potrivit cărora un azilant ar trebui să-și vadă dosarul analizat și să primească un răspuns în maximum 12 săptămâni. Dar tratarea dosarului se poate face de acum înainte și în altă țară decât cea în care azilantul a eșuat, care nu va mai trebui să aștepte în Grecia sau Italia ca până acum.
Le Monde mai scrie însă că e greu de crezut că noul ansamblu legislativ propus va fi acceptat de către țările Europei de Est și de Austria. Pentru ele s-a inventat acest nou mecanism prin care, în virtutea solidarității colective, țările respective vor putea finanța, “ à la carte”, costul returnării în țara de origine a unor azilanți respinși. Sau ar putea, alternativ, să plătească pentru finanțarea unor centre de triere și hotspots în Grecia, de pildă.
Amnesty International a criticat deja pactul, spunând că acesta „nu este un început nou, ci un început ratat”.
În fiecare an, țările UE resping circa 370.000 cereri de azil, dar din aceștia doar circa o treime sunt expulzați efectiv. Ceilalți dispar în natură sau rămân într-o zonă legală cenușie.
Țările care nu doresc refugiați pot acum așadar să plătească pentru ca o parte de refugiați din cota ce le revine să fie returnați în țările din care au venit, dacă acestea sunt considerate țări sigure. Până acum, nici măcar nu exista o listă comună a țărilor considerate „sigure” spre care migranții respinși să poată fi expulzați. Incendierea în urmă cu câteva zile a lagărului de refugiați din Moria, pe insula grecească Lesvos, a arătat urgența unei politici comune europene a migrației.
Pandemie și carantină, das Virus und die Psyche
Madrid cere ajutorul armatei. În Spania, principala preocupare rămâne pandemia. Ieri au fost înregistrate 241 de decese, cea mai ridicată cifră din acest al doilea val. El Pais scrie că Madrid rezistă în fața carantinei, care e totală în unele cartiere, dar cere un ajutor „urgent” al armatei, pentru a putea face față condițiilor logistice.
El Mundo constată la rândul său realitatea unui exod al medicilor din Spania, care pleacă în străinătate din pricina condițiilor de lucru și mai atrage atenția că Spania a ratat posibilitatea unui ajutor pentru sectorul turismului din partea Comisiei Europene, deoarece pur și simplu acest ajutor nu a fost solicitat.
În Franța, situația este din nou considerată «catastrofală» pentru turism și sectorul horeca, după ce ministrul sănătății Olivier Véran a anunțat ieri nu doar restrângerea orarului și coborârea storurilor cafenelelor și restaurantelor la ora 10 seara, ci chiar închiderea lor totală, pentru moment, în mari orașe din sud precum Marsilia. Le Figaro scrie că patronii de cafenele și întregul sector sunt „în stare de șoc”. La Bruxelles, Le Soir estimează că guvernul francez pariază în acest fel pe un „electroșoc”, pentru ca prin aceste măsuri dure, introduse deocamdată pentru două săptămâni, să provoace o responsabilizare colectivă salvatoare.
Prezentând la rândul său situația pandemiei în lume, La Repubblica atrage atenția asupra faptului că în Marea Britanie, unde de asemenea totul închide la 10 seara, Boris Johnson a avertizat că va scoate armata pentru a face să fie respectate regulile carantinei, și că el o face ca o amenințare, iar nu în sensul în care în Spania, cum o scrie El Mundo, administrația Madridului a cerut ajutorul armatei deoarece nu mai face față. Același Johnson care spusese (video aici): „În Anglia avem mai multe cazuri de contaminare decât Italia, pentru că la noi oamenii iubesc libertatea.” În schimb, foarte britanicul Financial Times elogiază fără rezerve gestionarea italiană a crizei, în comparație cu ceea ce se întâmplă în Marea Britanie.
La München, Süddeutsche Zeitung analizează, sub titlul Das Virus und die Psyche, efectele pandemiei și ale carantinei prelungite asupra sănătății mintale a cetățenilor, subiect încă tabù. Este însă o realitate aceea că din ce în ce mai mulți oameni, fie singuri fie în cuplu, încep să aibă probleme psihiatrice și că acestea nu sunt luate în seamă, sau pur și simplu nu există structuri adecvate pentru a le trata adecvat.
Organizația Greenpeace publică de altfel în această dimineață un raport intitulat „Zăvorârea vocilor critice” (Locking down critical voices) în care judecă foarte aspru măsurile represive luate de guverne în timpul pandemiei, în special în Germania, Olanda, Slovenia, Spania și România.
Speț-inaugurarea lui Lukașenko: o operațiune de commando
La Minsk, Aleksandr Lukașenko a fost instaurat ieri președinte, depunând jurământul într-o ceremonie specială (cпецинаугурация), care nu fusese anunțată.
Evenimentul e comentat în detaliu la Moscova: „Cum a devenit Lokașenko președinte pentru a șasea oară” explică principalul cotidian încă necontrolat de Kremlin, Kommersant. Ziarul moscovită constată că întreaga ceremonie de inaugurare a fost gândită ca o operațiune specială, cu cortegiul prezidențial gonind pe neașteptate printr-un oraș închis. Populația a fost lăsată să plece de la lucru cu o oră mai devreme, explicându-i-se că e vorba de «măsuri de securitate».
Izvestia precizează că Departamentul de Stat al SUA refuză să-l recunoască pe Lukașenko drept președinte.
Protestele de ieri au început la auzul știrii investiturii tainice. Moskovskii Komsomoleț scrie că Lukașenko i-a numit pe protestatari: „gunoaie” (дрянь).
Între timp, cum o scrie Le Monde, Kremlinul se pregătește pentru întoarcerea lui Aleksei Navalnîi, după ce a ieșit din spital, iar doctorii sunt convinși că el se va reface cu totul. E imposibil de anticipat cum se va petrece întoarcerea sa în Rusia. În dialogul de surzi care a avut loc telefonic între Putin și Macron, pe 14 septembrie, Putin a sugerat chiar că Navalnîi ar fi putut să se otrăvească singur cu Noviciok.
Presa franceză: apel către populație
În acest timp, întreaga presă franceză a publicat un apel comun, care apare și pe prima pagină a săptămânalelor Charlie Hebdo și Le Canard enchaîné. Este vorba de o neobișnuită scrisoare deschisă concetățenilor noștri: „Să ne apărăm împreună libertatea”.
Scrisoarea începe prin a recunoaște că nu s-a întâmplat niciodată ca întreaga presă franceză să adreseze o asemenea scrisoare solemnă cetățenilor, atrăgându-le atenția că libertatea de exprimare este grav amenințată. În ultimii ani, bărbați și femei, mulți dintre ei – jurnaliști, au fost asasinați în Franța pentru a fi afirmat și publicat ceea ce cred.
Scrisoarea face trimitere explicit la masacrul de la Charlie Hebdo din ianuarie 2015. „Legile țării noastre oferă fiecăruia dreptul de a vorbi, scrie și desena într-o libertate greu de imaginat în alte părți ale planetei. /.../ Aceste libertăți ne par atât de naturale, încât ni se întâmplă să uităm privilegiul și avantajul pe care ele le constituie pentru fiecare dintre noi. Ele sunt ca aerul pe care îl respirăm, dar acest aer începe să se rarefieze. Pentru a fi demni de strămoșii noștri care au smuls aceste libertăți și care ni le-au transmis, ar trebui să nu cedăm nimic în fața ideologiilor criminale.”
Și mesajul, publicat, încă o dată, de întreaga presă franceză, de multe ziare chiar în prima pagină, amintește că unul din acele drepturi este acela de a blasfemia. „Delictul de blasfemie nu există în Franța.”
Le Canard enchaîné adaugă acestei neobișnuite scrisori către cititori subtitlul: „Libertatea nu se uzează decât când n-o folosești”.
Facebook Forum