Jurnalista Anca Grădinaru, soția unuia dintre concurenți, a făcut atunci un demers care a schimbat situația. Anca povestește cum i-a scris, în calitate de reporter, Prințului Harry, fondator al Jocurilor Invictus. Demersul viza realizarea unui interviu cu Prințul Harry, menit să ajute la strângerea de bani pentru susținerea participării militarilor răniți la Jocurile Invictus din Canada, din 2017.
Răspunsul Prințului Harry nu s-a lăsat așteptat deși interviul nu a fost realizat. Prințul Harry a discutat cu tatăl său, Regele Chalrles al III-lea, iar decizia luată la acel moment de cei doi a fost că un sprijin financiar important acordat rapid ar fi mai eficient în demersul de a achiziționa o proteză de alergare pentru atletul din lot care urma să concureze și pentru doi dintre cicliști care aveau nevoie de biciclete acționate cu mâna. Toți cei trei militari au rămas cu dizabilități majore în urma participării la misiuni în Afganistan.
„Spre surprinderea mea, după câteva zile a venit un răspuns, dar nu cel așteptat. Am primit un telefon de la Londra în care eram informată că prințul Harry a mers la tatăl lui, la Regele Chales, i-a explicat situația, că militarii români nu au toate fondurile necesare pentru echipamentele ce urmau să fie folosite la jocuri și atunci Regele Charles a decis să contribuie personal cu o sumă importantă, sumă care a permis participare a acestor militari, cumpărare a unei proteze de alergare și a unor biciclete hand-bike”, povestește Anca Grădinaru.
În acest moment sunt peste 200 de miliatari români răniți în teatrele de operați, iar 40 dintre aceștia fac parte din echipa Invictus și participă la concursuri sportive naționale și internaționale.