ACTUALIZARE - Potrivit publicației elvețiene Blick, prințul a refuzat să explice cum a ajuns să participe la vânătoarea în cauză. „Personal, nu vreau să mă implic în discuție în niciun fel”, a spus acesta.
Organizațiile Agent Green din România și VGT din Austria condamnă, printr-un comunicat de presă, uciderea ursului brun Arthur de către prințul Emanuel de Liechtenstein. Acesta a fost în România în luna martie pentru a împușca un urs, la o partidă de vânătoare pentru trofee. Ursul uriaș Arthur a fost împușcat de prinț în localitatea Ojdula, în județul Covasna, într-o arie naturală protejată.
Prințul s-a folosit de o derogare, vânătoare de urși fiind ilegală în România, derogare oferită de Ministerul Mediului către Asociația de Vânătoare Botos pentru a fi ucisă o ursoaică ce ataca oamenii. Acesta nu a ucis însă ursoaica, ci l-a ucis pe Arhur. Acest exemplar era considerat regele urșilor din România, datorită dimensiunilor și posturii impozante.
Până în acest moment, reprezentanții Ministerului Mediului nu ne-au oferit date despre această derogare și nici un răspuns limpede în privința incidentului.
Într-o declarație pentru Digi24, ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune despre acest caz că... au început verificări. „Am demarat un control pentru a verifica ce s-a întâmplat acolo. Nu avem încă rezultatul controlului. Acolo sunt mai mulți urși problemă, așa rezultă din cererile depuse. Nu a fost aprobată decât o cerere. Oamenii continuă să reclamă probleme. Vin aproape zilnic solicitări din teritoriu, din mai multe zone. Analizăm, acolo unde dosarele sunt complete, se aprobă. Există o aprobare pentru un exemplar de urs. E extrem de complicat dacă într-un fond de vânătoare s-a văzut o dată că a intrat tot el a intrat și acela a fost extras. Acolo unde sunt mai multe cereri pot începe discuțiile dacă a fost aprobare pentru primul sau al doilea, sau al treilea urs”.
*ACTUALIZARE - Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, răspunzând la o întrebare despre „uciderea celui mai mare urs brun din România”, că, a discutat cu ministrul Mediului despre acest caz și sunt așteptate rezultatele anchetei. „Se pare că nu toate informațiile din spațiul public sunt corecte și atunci nu aș vrea să comentez ceva ce nu este corect, dar se pare că nu este cel mai mare urs. Vom vedea care sunt concluziile anchetei.” Premierul Cîțu s-a declarat surprins că a primit o întrebare despre acest caz de la o publicație axată pe teme economice.
Partida de vânătoare viza un urs violent
Prințul Emanuel de Liechtenstein, rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria, a primit aprobare să vâneze un urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România, dar această derogare privea eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna, arată organizațiile neguvernamentale.
Prințul Emanuel de Liechtenstein nu este monarhul Principatului Liechtenstein, având doar titlul de prințul de Liechtenstein. Principele Suveran de Liechtenstein este Hans-Adam al II-lea.
Deși inclusiv soluția la ursoaica violentă ar fi putut fi alta, în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul cu totul deosebit care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților, anunță reprezentanții Agent Green.
Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de membrii asociației Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130.
„Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică faptul că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, devreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.
„Ursul întâmpină multiple amenințări care îi periclitează supraviețuirea: degradarea habitatului, schimbările climatice și persecuția omului. Ministerul Mediului trebuie să abordeze cauzele care au condus la conflictul om-urs și nu efectele. Extracția masculilor mari destructurează populația. Nu se știe câți urși există cu adevărat și orice cotă de derogare acordată este periculoasă. Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii. Altfel, conflictele vor spori și specia va fi în pericol de dispariție, așa cum s-a întâmplat în majoritatea Europei”, a spus Ann-Kathrin Freude, coordinator de campanii al VGT (Verein Gegen Tierfabriken), o organizație pentru drepturile animalelor din Austria.
„Este o rușine pentru Austria, că Prințul Emanuel a abuzat de o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee”, a mai adăugat aceasta.
Protejați de lege, uciși cu derogări
Ursul brun este o specie strict protejată de legislația Uniunii Europene și de Convenția de la Berna. Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme, de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării. Comisia Europeană a aprobat statelor membre buget pentru a compensa imediat și just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura.
Agent Green a discutat pe 28 aprilie 2021 cu primarul din Ojdula și a vizitat mai multe gospodării din acest sat. „Am stat de vorbă cu localnicii care au raportat atacuri ale ursoaicei, inclusiv cu domnul Berszan Gheorghe, cel care a cerut Asociației de Vânătoare Botos în luna ianuarie 2021 să împuște ursoaica ce i-a provocat pagube în vara anului 2020. Niciunul nu a primit compensații pentru pagubele suferite. Niciunul nu s-a plâns de un urs mascul, ci de femele cu pui. Fiecare fermier cu care am discutat a spus că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării. Gospodăriile nu au câini din rase speciale care alungă urșii și nu implementează nicio măsură de coexistență și co-adaptare. Pe domnul Gheorghe l-am rugat să își citească propria plângere făcută de domnia sa către asociația de vânătoare, dar nu a fost capabil să o facă. Uciderea lui Arthur este extrem de suspectă și este de competența poliției să facă lumina în acest caz”, a adăugat Păun, președintele de la Agent Green.
„Este nevoie și de câteva măsuri mai ferme. Când soluția letală este singura rămasă, atunci ar trebui să fie prezent și un jandarm și un comisar de mediu. Împușcarea ar trebui evitată, prioritizându-se tranchilizarea, urmată de eutanasie. Pentru a pune capăt vânătorii de trofee, toți urșii morți vor trebui incinerați, după ce se vor fi prelevat probe de ADN. La fel s-a făcut și cu fildeșul elefanților pentru a salva această specie”, a concluzionat Păun.
Agent Green a lansat marți seară și o petiție pentru oprirea vânătorii de trofee. Aceasta semnată până miercuri la prânz de peste 3.000 de persoane.