Linkuri accesibilitate

Renate Weber, despre măsurarea temperaturii: Consecințele sunt cele care mă pun pe gânduri


Avocatul Poporului, Renate Weber
Avocatul Poporului, Renate Weber

Avocatul Poporului Renate Weber spune că a primit nenumărate petiții privind măsurarea temperaturii la intrarea în supermarketuri și instituții, dar că nu are bază legală pentru a le da curs sub forma contestării la Curtea Constituțională a măsurii dispuse de guvern.

„Atât timp cât ea nu este prin lege sau prin OUG, competențele noastre sunt limitate. Fiind vorba de o hotărâre, orice persoană interesată, care se consideră vătămată, poate să facă acest lucru în instanță”, a spus Renate Weber.

În schimb, i-a invitat pe cei nemulțimiți să se adreseze instanței.

„Am primit inclusiv petiții de la medici care mi-au semnalat acest lucru, am primit inclusiv pe WhatsApp, spunând că această scanare a temperaturii e un act medical care nu trebuie făcut fără consimțământul persoanei. Aici s-a pus de fapt problema, că legea sănătății vorbește foarte mult la noi de consimțământul persoanei. Și la fel Convenția de la Oviedo, care a fost tot timpul invocată”, a spus Renate Weber la Digi 24, invitată la emisiunea „În fața ta”.

„Problema cea mai mare, cred eu, este în legătură cu consecințele pe care le are constatarea unei anumite temperaturi”, a spus Weber referindu-se nu la citirea în sine a temperaturii ci la faptul că în consecința acestui rezultat persoana poate avea anumite restricții, nu întotdeauna întemeiate pentru că rezultatul termoscanării poate fi unul relativ.

Ea a exemplificat cu cazurile unor elevi cărora li se poate restricționa accesul în examen pentru o eventuală temperatură de 37,4, cauzată de emoție sau poate de faptul că au învățat toată noaptea.

„S-a stabilit o limită, înțeleg că e de la OMS. Problema e că poți să ai febră din varii motive: cineva are un abces, toți am avut, e o stare febrilă. (...) Sau în cazul femeilor însărcinate. Din nou, vine vara, cu temperaturi foarte ridicate. Elevii vor fi termoscanați când vor intra la examen, dar dacă toată noaptea stai și înveți, dacă de emoții îți crește temperatura? Eu la consecințe mă gândesc. Vreau să intru să cumpăr o pâine și îmi ia temperatura, mă scanează bodyguardul și nu mă lasă să îmi cumpăr pâine. Sau nu mă lasă să mă duc să îmi cumpăr din farmacie un antipiretic, dacă am un abces. Formula asta, da, suni medicul să vezi ce să faci. Dar atunci, pe moment?

Elevii aceia, dacă nu vor fi primiți în sala de examen strict pentru că au avut în dimineața aia 37,4, o fi normal? Din punctul acesta de vedere eu cred că trebuie să ne gândim mai bine, consecințele (termoscanării - n.n.) mai ales sunt cele care mă pun pe mine pe gânduri și îmi dau o stare nu neapărat de bine. Altfel, eu nu am o problemă să fiu scanată. Asta se întâmplă și la mine la instituție. Înainte de a se introduce starea de alertă, din momentul în care în spatiul public comitetul de urgență anunțase deja, ce am făcut imediat a fost să comandăm termometrele necesare”, a spus Renate Weber.

XS
SM
MD
LG