Linkuri accesibilitate

Reparăm case și suflete. Cum se schimbă culoarea unui sat bănățean


Voluntari care „zugravesc” inimi cu sufletul și mult entuziasm în satul nănățean Racovița. În cifre, înseamnă fațadele a 30 de case, și 6.000 metri de zugrăveală, pictate de peste 300 de voluntari, adunați de Asociația „Acasă în Banat”

Un comunicat al Asociației Acasă în Banat anunța acum câteva zile o acțiune cu numeroși voluntari, cum nu s-a mai văzut în anul pandemiei, când restricțiile pentru grupuri și distanțarea au făcut imposibile întruniri cu mulți oameni.Pentru jurnalist este un subiect irezistibil, mai cu seamă că organizația promitea zugrăvirea în trei zile a 30 de fațade, canaturi, porți și împrejmuiri de case bătrânești din satul Racovița.

Clădirile vechi ale comunei bănățene recapătă viață, cum este și cazul clădirii care adăpostește primăria
Clădirile vechi ale comunei bănățene recapătă viață, cum este și cazul clădirii care adăpostește primăria

Pornim spre comuna situată la 48 km de Timișoara. Casele de secol XIX rămase în picioare au în Banatul de câmpie frontonul ondulat, cu vârf rotunjit și ornamente florale, conservând stilul baroc rural inspirat de coloniștii șvabi, aduși în regiune de conducerea imperială austriacă. Ajunși la Racovița, aflăm că tocmai acesta este principalul argument în alegerea satului care păstrează bine arhitectura de acum două secole, precum și sistematizarea impusă de Imperiul Habsburgic, când s-a făcut prima cadastrare: străzi drepte, un centru unde se află primăria, bisericile, școala, pompierii, case aliniate la stradă, având o poartă boltită și construite pe terenuri tăiate rectangular. Nicoleta și Radu Trifan, inițiatorii organizației Acasă în Banat, s-au documentat în zonă, au vorbit cu oamenii și au pus la cale acțiunea.

Zugravi de inimi

Spre primărie zâmbește un perete auriu pe care trei fete și un băiat pictează răbdător cu alb, verde, liliachiu și roșu păsări, flori, un pom al vieții, precum și un soare stilizat în cercuri concentrice. „Am adunat câteva motive care se găsesc pe rozetele caselor, am făcut o selecție, motivul cu ghiveciul cu flori l-am văzut la foarte multe case, ne-am gândit la tradiție, la meșterii care au făcut ornamentele ...”, ne lămurește Odette Pârvulescu, ocupată cu aplicarea șablonului pe zid. După colț, o altă echipă lucrează cu trafaletul la primul strat de culoare, precum și la poarta ruginită care necesită intervenție urgentă. Sunt 18 echipe risipite prin tot satul, mai multe ca la prima ediție desfășurată anul trecut în satul morilor de apă, Eftimie Murgu.

Nicoleta și Radu Trifan
Nicoleta și Radu Trifan

Radu Trifan ne însoțește într-un tur să-i vedem la treabă pe cei două sute de voluntari. A doua zi se adună și mai mulți, peste trei sute, fiindcă vin masiv tinerii din multinaționale. „Nici eu nu știu cum i-am adunat. Am făcut un apel public, am mediatizat evenimentul caritabil și cred că oamenii au rezonat pur și simplu cu ideea noastră. Au venit foarte mulți tineri, mulți din corporații care lucrează la birou, la calculator și cred că pentru ei este și o evadare, dar pe de altă parte și o ocazie de a contribui la o schimbare în bine”, ne-a povestit Radu Trifan.

Nu toți sătenii au fost de acord să se intervină pe fațade. Paradoxal, nu bătrânii care le locuiesc au refuzat, ci copiii lor care stau la oraș. Ei nu sunt legați de casele bătrânești unde nu se vor întoarce. După ce au văzut ce efect are „face lifting-ul” arhitectural, gura satului a început să cârcotească: că la ăla de ce se face și la mine nu, că primarul, care de altfel a decedat în aprilie, o fi influențat alegerea etc. Din fața magazinului sătesc, unde stau la o bere câțiva oameni, acțiunea e urmărită cu atenție. Nimeni nu ignoră că se întâmplă ceva în acest loc rar călcat de atâta lume. Pe tricourile voluntarilor se citesc mesaje simpatice ca „Zugrav de inimi”, „Repar case și suflete” sau, cu un accent cosmopolit, „Color the Village”.

Tanti Muți, tanti Maricica și doamna Livia au o zi bună

De zor la casa lui Tanti Muți
De zor la casa lui Tanti Muți

Locatarii caselor sunt oameni în vârstă, văduve singure sau pensionari cu copii și nepoți plecați departe. La numărul 200 stă Maria Ardelean sau tanti Muți, fost asesor judecătoresc, care a ieșit să lucreze cot la cot cu echipa TVR Timișoara. Jurnaliștii și-au pus în gând să înveselească fațada, gardul și poarta în culori convenite cu proprietara. Roxana, Diana, Kiki, Ciri sunt pe baricade și vor termina până diseară. Li s-au alăturat copiii sau alți membri de familie. A ieșit o frumusețe de casă sinilie, cu chenare albe la ferestrele vopsite albastru închis. Numai poarta e vișinie. Vin la final langoși calzi făcuți de preoteasă și o poală de mere atunci culese de vecin. Tanti Muți repetă cu lacrimi în ochi mulțumiri adresate tuturor, chiar și nouă, care suntem aici nu cu bidineaua, ci cu treburi de presă.

Ajungem la casele Ionescu și Petrovici unite printr-o curte largă. Sunt încă vizibile urmele bunăstării de odinioară. Intrările au deasupra nume de femei: Eva, Iliana, Steluța, Maricica. Pe casa din dreapta e inscripționat numele proprietarilor, Maria și Ion Petrovici și anul - 1967.

Casa Petrovici
Casa Petrovici

Recunoaștem aici ornamentele reproduse de Odette: soarele din cercuri concentrice, cuplul de turturele, motive florale. În plus se văd ciorchini de struguri, semn al belșugului. Casa se primenește în nuanțe de vernil, iar gardul primește tenta ierbii de primăvară. Intrăm să o cunoaștem pe Maria Petrovici. E un contrast trist între ce va fi fost viața familiei în trecut și ce este azi. Tanti Maricica stă singură într-o încăpere igrasioasă, cu sobă fumegândă. Până acum n-a putut să coboare cele patru trepte spre curte, dar tinerii i-au făcut pe loc o balustradă să iasă și să vadă cum s-a schimbat peisajul. Se deplasează greu, cu două bastoane. Are fiică și fiu la oraș, are și nepoți, dar ei vin mai rar, doar dacă trebuie să îi facă aprovizionarea.

Descifrăm numele de pe pridvoare: Eva era bunica ei, Iliana mama, Steluța e fiica, iar Maricica e chiar ea. Când s-a măritat din casa Ioneștilor cu băiatul lui Petrovici, s-a construit casa mare unde stau scrise și azi numele lor, iar curțile s-au unit. Bătrâna s-a rugat de voluntarii care trebăluiesc de două zile la ea să îi zugrăvească odaia în care locuiește. S-a făcut, însă trebuie intervenit la soba veche cu lemne, care pare să fumege periculos.„Mor de dragul lor, câte mi-or făcut. Acum o să pot ieși la drum, să mai văd și eu lumea”, zice tanti Maricica despre tinerii din jurul ei.

În fața unei case mari din centrul comunei, construite probabil în 1925 după inscripție, proprietara căruntă e în ton cu albul casei. Le-a transmis pictorilor dorința soțului, domnul Gál, să pună un strop de verde pe ornamente, cum le place maghiarilor. Familia Gál nu e localnică, a venit din Secuime acum douăzeci de ani și s-a stabilit aici, unde este și biserică unitariană. Casa a devenit prea largă pentru ei doi, dar nu are cine să o cumpere așa o casă mare în vremurile de azi, tocmai la Racovița.

Casa Cârmu
Casa Cârmu

Doamna Livia, fostă contabilă, stă în pridvor, o dor picioarele umflate, dar urmărește cu privire ageră la cei 82 de ani ce se întâmplă în jur. Sunt cincisprezece ani de când domnul Cârmu, soțul ei, a murit și de atunci e singură, fiindcă fiica și fiul au emigrat în Austria. Se văd pe Skype, mai vorbesc, dar singurătatea e tot singurătate.

Bilanțul zilelor colorate

Pe rând, cele 30 de case prind culoare. Echipele se fotografiază vesele în fața isprăvii. Una dintre cele mai spectaculoase e o casă mai veche de două sute de ani, care sclipește în alb și albastru, cum n-a mai văzut Racovița.

Pe partea cealaltă a drumului, un meșter renovează o casă așa cum cer proprietarii care nu apreciază frumusețea tradiției: cu termopane, acoperiș de țiglă metalică și poartă standard din module.

Bisericile din Racovița
Bisericile din Racovița

Treizeci de case frumos colorate înseamnă aproape 10% din imobilele Racoviței, deci acțiunea voluntarilor e vizibilă. Duminica e zi de bilanț. Tot ce s-a făcut, adică 30 de fațade, 320 de voluntari, aproximativ 6.000 de ore de muncă și peste 3.000 metri pătrați de zugrăveală se datorează unor sponsori și numeroșilor entuziaști care s-au asociat ideii. Primăria a pus la dispoziție Căminul Cultural ca punct de sprijin logistic. Masa s-a luat în aer liber, bucătarii au fost tot voluntari, iar gulașul la ceaun a fost lăudat de toată lumea.

Proiectul nu a primit finanțare de la Consiliul Județean Timiș, care nu l-a considerat relevant și suficient de original. Departe de spaimele și văicărelile care domină spațiul urban în vreme de pandemie, Nicoleta și Radu Trifan fac deja planuri pentru anul viitor. „A fost o bucurie să îi vedem pe voluntari cum se implică, cum prind drag de aceste case, de familii, cum se bucură de rezultatul final. Toate astea ne dau puterea să continuăm și să ne gândim deja la ediția de anul viitor”, a transmis presei Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

XS
SM
MD
LG