Este o zi de marți, cu forfotă mare în oraș înaintea sărbătorilor de Paști ortodoxe. Mă întâmpină Geta Sanda, inițiatoarea Academiei artei înfrumusețării Sandria, o școală acreditată pentru training în meserii de coafură, manichiură și cosmetică. Ea este cea care a oferit celor două refugiate o soluție de supraviețuire.
A aflat de povestea lor de la Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), Filiala Timișoara. La Kiev Irina și Oxana patronau câte un salon de cosmetică unde lucrau ca manichiuriste. Au lăsat totul, și-au luat copiii și au fugit în lume de groaza războiului.
„M-am gândit cum pot eu să ajut și, fiindcă am aflat că refugiatele sunt în meserie, le-am pus la dispoziție un spațiu, am cumpărat tot ce trebuie să poată lucra ca manichiuriste, să își câștige existența. Sunt foarte pricepute”, ne-a asigurat doamna Geta Sanda.
Împreună cu translatoarea Mihaela Bumbuc de la UUR coborâm la parter. Oxana are deja o clientă, pe mine mă preia Irina. Locul e plin de lumină, pe ferestrele largi se vede grădina interioară a clădirii vechi, tipice bulevardului 16 Decembrie 1989, nu departe de Piața Maria, unde a pornit Revoluția.
Vom sta de vorbă în timp ce voi fi și clientă pentru o manichiură semipermanentă. Irina preferă să vorbească rusește, Oxana în ucraineană. Ne vine în ajutor și Alisa, fiica Irinei, studentă, care știe bine engleza, dar cunoaște și povestea evadării lor din mijlocul bombardamentelor.
Pe un flipchart așezat la vedere sunt cuvinte necesare în meserie: culori și forme de unghii în română și ucraineană. Doamnele știu deja pe de rost acest vocabular minimal.
Povestea spusă pe trei voci
„Când au început bombardamentele în Kiev, se auzeau așa de tare încât am crezut că sunt 100 de avioane deasupra noastră. Nu știam ce să fac, să mă uit, să mă ascund, să fug. Am coborât cu ai mei în subsolul blocului, dar nu numai că nu era loc pentru toți locatarii, dar era umed și plin de mucegai. Mama a decis să mergem în garaj, fie ce o fi”, își amintește Alisa.
O decizie de salvare trebuia luată, așa că „pe 25 februarie am plecat din Kiev, foarte repede pentru că au început bombardamentele, a fost straniu. Ne-am înțeles să plecăm împreună, rapid ne-am organizat și am luat niște lucruri. Din Kiev am călătorit 7 ore până în vestul Ucrainei”, continuă Irina, mama Alisei.
Alisa: Când au început bombardamentele nu știam ce să fac, să mă uit, să mă ascund, să fug
„Am stat la Nadvirna, la o cunoștință a tatălui meu, dar a trebuit să părăsim după o vreme apartamentul. Nu aveam decât două alternative: să ne întoarcem la Kiev sau să plecăm spre România”, spune Alisa.
Au plecat spre România. Televiziunile arată că refugiații renunță la unele bagaje dar își iau animalele de companie la drum. Alisa a luat-o pe pisicuța Matilda. La punctul de frontieră de la Solotvino/Sighet, Irina și Alisa s-au despărțit de tatăl familiei căruia, la vârsta de 57 de ani, i s-a interzis să iasă din Ucraina aflată sub lege marțială. El a luat pisicuța acasă, fiindcă totul devenise incert. În Kiev au mai rămas bunica Alisei, unchiul și verișorii.
„Am plecat spre România din Kiev, unde aveam de zece ani salonul meu de cosmetică, cu fata mea de 11 ani și cu ce era pe noi. La graniță le-am așteptat pe Irina și pe Alisa. Nu știam încotro s-o luăm, intenția era să ajungem în Spania sau la Abu Dhabi, dar un voluntar ne-a îndrumat spre Timișoara unde este o asociație a ucrainenilor. Ne-a luat o mașină și iată-ne într-un oraș despre care nici nu auzisem”, povestește Oxana.
Ea a lăsat în țară un fiu de 20 de ani și pe soțul ei. Fiul face voluntariat, duce refugiați spre granițe, ajută armata cu transport.
Au fost preluate de Uniunea Ucrainenilor care le-a dat tot ajutorul: îmbrăcăminte, hrană, traducere, cazare în colaborare cu Centrul Timișoara pentru Ucraina al primăriei.
Despre groaza pe care au simțit-o când au început bombardamentele, toate trei vorbesc laconic. Oxana susține că erau unele semne că Rusia va ataca Ucraina, dar nu pe 24 februarie, tocmai când se semnase un acord. „Rusia a făcut exact ca Germania în al Doilea Război Mondial”, subliniază Oxana.
„Soldații ruși vin în Ucraina ca la supermarket”
Chiar în condiții de război, în orașele nedistruse ale Ucrainei funcționează internetul, telefonia, presa. Online și din grupurile de pe rețelele sociale femeile se pot informa despre ce se întâmplă în țara lor. Nu le e ușor să vadă orașele ruinate, gropile comune, suferința.
Întreb cum privesc ele pretextul folosit de propaganda lui Putin pentru a invada Ucraina, adică „denazificarea” și eliberarea de sub „drogați”.
Irina:„ E nedrept, e stupid și nu e adevărat”. Oxana crede că Rusia încearcă de mult să-i influențeze pe etnicii ruși din Ucraina cu aceste minciuni ca ei să submineze din interior regimul. „E o realitate paralelă, parcă trăim în lumi diferite”, accentuează femeia.
Alisa este cea mai informată. „Știți, când soldații ruși aduși de prin zone depărtate mai sărace au năvălit în casele ucrainenilor de la oraș și au văzut că oamenii au televizoare, laptopuri, aparate electrocasnice, adică un nivel de viață normal, au crezut propaganda lui Putin. De unde au ăștia bani, precis din droguri, și-or fi zis. Li s-a părut normal să fure din case, așa au fost îndemnați”, zice Alisa.
Tânăra consideră inacceptabil jaful. Își amintește un caz absurd când un soldat a luat din casa unui ucrainean tot ce a vrut, dar pantofii nu i se potriveau. Atunci a luat numai un pantof, în batjocură, să nu îi poată folosi nici proprietarul lor.
„Soldații ruși vin în Ucraina ca la supermarket, dar fără să plătească”, spune ironic Alisa.
Diferența de standard dintre ruși și ucraineni vine din libertate. „Noi suntem liberi să călătorim, să luăm propriile decizii, lucrăm în străinătate și trimitem bani acasă, ceea ce a determinat și creșterea salariilor în țară. Avem cel mai bun președinte. Rușii se tem să ia decizii pentru viața lor, nu pot protesta, le e frică de propriul guvern. Asta e diferența între democrație și dictatură”, analizează studenta.
Putin este numele răului în Ucraina, nu doar în prezent, ci de mult. Ne amintim împreună cu ucrainencele de o formă de protest asociat cu satira, pe care am văzut-o și eu prin târguri într-o călătorie la Lvov: figura lui Putin imprimată pe suluri de hârtie igienică.
Viața acum și viitorul
În timp ce Irina lucrează meticulos la manichiura mea, vorbim despre viața lor prezentă. Aflu că stau în același apartament oferit gratuit, dotat cu tot ce trebuie. Cu banii însă nu stau bine. Inițial, primeau săptămânal tichete pentru hrană și mici cumpărături, dar de la mijlocul lui aprilie nu au mai primit.
Cele două femei vin zilnic la lucru, patroana face eforturi să aducă cliente, dar deocamdată ce câștigă e puțin și nu acoperă nevoile. Se face promovare pe Facebook Sandria și peste tot unde se poate.
Alisa e studentă în anul I la Științe economice în Kiev, dar a fost nevoită să-și întrerupă studiile. Fetița Oxanei face scoală online cât și cum se poate. E greu.
Fetița de 11 ani, Oxana mică, este adesea tristă și neliniștită. I-au cumpărat o broscuță țestoasă, cum avea și acasă. Dar adaptarea e dificilă. Totuși, vorbesc zilnic la telefon cu familia rămasă în țară. Important este că sunt vii.
„Irina, Oxana, Alisa au puterea să zâmbească, dar le aud adesea oftând, oftatul acela de greu pe suflet”, observă Geta Sanda.
Orașul le place dar mai ales felul cum sunt primite. Irina și Oxana sunt recunoscătoare tuturor celor care le ajută. „Mă gândesc să propun firmelor timișorene pachete de manichiură-pedichiură la prețuri bune, eventual ca bonus pentru angajați, ca să existe o clientelă pentru cele două refugiate”, spune Geta Sanda.
Mihaela Bumbuc amintește că filiala timișoreană a Uniunii Ucrainenilor a oferit câtorva sute de refugiați consiliere, îndrumare, cursuri de limba română sau engleză, activități educaționale pentru copii, găzduire, oportunitatea de a obține un loc de muncă în Timișoara și ne anunță în avanpremieră că minoritățile bănățene vor organiza pe 29-30 aprilie în Parcul Rozelor festivalul umanitar ,,Banat pentru Ucraina”.
Le întreb cum își văd viitorul: „Numai în Ucraina, acasă”, spun într-un glas Irina și Roxana. Alisa este mai rezervată: „Nu știu, nu am o viziune, totul a fost atât de brusc, de neașteptat”, spune tânăra.
