Linkuri accesibilitate

Speranță în spitale. Dr. Teodora Moisil, vaccinată la Timișoara:„Credem în vaccin și știm că numai așa putem salva omenirea de pandemie”


Romania nurse vaccinated

27 decembrie, ora 10. Încep la Timișoara vaccinările cu primii cinci medici de la Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș”, unitatea care a dus greul în aceste zece luni de pandemie.

Sunt 415 persoane la rând în cele trei zile ale campaniei și au venit 500 de doze.

„Le alocăm echipelor medicale din unitățile-suport”, ne informează doctorul Cristian Oancea, directorul spitalului.

Două duzini de jurnaliști stau în fața clădirii modeste unde s-a organizat centrul de vaccinare. Întreg spitalul este învechit, lăsat mai la urmă în anii când epidemiile nu au avut anvergură. Abia în anul pandemiei cu COVID-19 se fac investiții minore, iar acum se află în construcție un corp nou de clădire.

Cifrele la zi sunt, în acest spital care preia formele severe și foarte severe inclusiv din regiune, 135 pacienți cu forme severe ale bolii, 3 cu forme medii și 15 internați la ATI. La Timișoara sunt azi 221 de infectați cu SARS Cov2. Este o perioadă de acalmie înaintea posibilului val trei, așa cum a fost o scădere și între primul și al doilea val.

Primul vaccin anti-COVID la Timișoara
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:13 0:00

După primii cinci, urmează la vaccinare „echipa de șoc”, cum o numește directorul Oancea. Ei sunt ceilalți din cei paisprezece șefi de secție și de compartiment, jurist, director medical și manager care iau zilnic decizii și stabilesc prioritățile. De ei depinde organizarea salvării de vieți.

În fața capelei din curtea spitalului o femeie aprinde lumânări pentru bolnavii din saloanele unde, în ciuda eforturilor, unii pacienți pierd lupta. O ambulanță aduce noi pacienți. Și pentru ei femeia spune o rugăciune.

În căutarea emoției

După 25 de minute medicii Virgil Musta, Teodora Moisil, Cristian Gândac, Diana Manolescu și Cristian Oancea ies la declarații. Ca șefi de secție au dorit să dea exemplu și să transmită un mesaj de încredere.„Nu trebuie să se sperie nimeni, oamenii trebuie să înțeleagă că noi toți medicii de boli infecțioase credem în acest vaccin și știm că numai vaccinurile pot salva omenirea de pandemie...Aștept cu nerăbdare să văd fața colegilor mei după șase luni”, declară dr.Teodora Moisil, coordonatoarea campaniei de vaccinare.

Jurnaliștii insistă cu întrebări referitoare la „ce au simțit” primii beneficiari ai vaccinului anti SARS Cov2. Deși foarte obișnuit cu prezența presei, Dr.Musta este vizibil emoționat:„Mă simt în sfârșit liber, sunt fericit că am primit acest cadou de sfintele sărbători ale Crăciunului. Sunt emoționat ca niciodată fiindcă suntem la un nou început. Sunt convins că anul viitor numărul de cazuri va scădea până când vom învinge virusul și vom câștiga războiul. Dar asta depinde de noi toți”.

Virgil Musta
Virgil Musta

„Am avut emoții, eu sunt un asmatic plurialergic, cu toate acestea am primit vaccinul și nu am reacții adverse. Încurajăm pe toată lumeasă ni se alăture pentru a atinge un procent de 60-70% din populație ca să ne imunizăm și să ne reluăm viața normală”, ne-a spus directorul Cristian Oancea.

De altfel, la sosirea în țară României prin vama Nădlac a primei tranșe de zece mii de doze alocate, cu două zile în urmă, momentul a generat un frison de emoție. Duba frigorifică având un pinguin ca simbol a fost întâmpinată de alaiul presei și al oficialilor.„Asistăm la un moment istoric, care arată că lumea a găsit o soluție, începem să o aplicăm. Vedem cum UE a reușit să nu dezamăgească cetățenii, astfel încât să înceapă campania în toate statele, inclusiv în România, care a contribuit și ea la acest lucru. Este o speranță, lumina de la capătul tunelului”, anunța optimist Raed Arafat, șeful DSU, la Vamă.

Sceptici sub 10% în echipele medicale

Și în corpul medical există sceptici, dar în număr mic. „La mine în secție, declară doctorul Virgil Musta, șeful Secției de boli infecțioase, la solicitarea Europei Libere, din cei 63 de oameni, doi sunt în concediu, trei sunt în izolare și doar 3-4 nu doresc să se vaccineze”. Este un procent de aprox.95%. Practic, persoanele care au acceptat semnează un consimțământ informat, pentru că vaccinarea nu e obligatorie.

Cei mai mulți, inclusiv dintre pacienți, se tem de reacții adverse. Reies din testări că acestea pot fi ușoare dureri musculare, mialgii, posibile migrene, dar nicio reacție adversă nu e comparabilă riscului îmbolnăvirii. Infecția cu coronavirus e grea, lasă urmări și poate să ducă la deces.

Contraindicațiile sunt restrânse, pentru alergii multiple sau boli grave. Dar nimeni nu intră la vaccinare fară a se ști exact de ce suferă.

Reacțiile adverse vor fi raportate Agenției Naționmale a Medicamentului și vor fi aduse la cunoștința publicului, asigură conducerea spitalului, la întrebarea Europei Libere. La campanie participă și un reprezentant al companiei Pfizer pentru a da lămuriri medicilor despre structura și eficiența vaccinului.

Antivaxxerii s-au organizat pentru duminica simbolică a startului campaniei de vaccinare. Pe rețelele sociale circulă un apel de adunare în piața publică al organizațiilor anti-vaccin România curajoasă și Timișoara fără mască.

Încă nu e gata

Toți interlocutorii Europei Libere au subliniat că vaccinarea nu înseamnă, deocamdată, că am scăpat, că ne putem debarasa de mască și de precauțiile sanitare recomandate. În măsura în care cetățenii vor accepta vaccinul și se va ajunge la aprox.70% din populație, vom scăpa de virus. Dar asta mai durează câteva luni.

Nici cei vaccinați nu se imunizează instantaneu. Ei trebuie să aștepte 10-14 zile și să ia ulterior doza secundă.

Până să ne revedem pe terasele Timișoarei fără restricții, trebuie să ne abținem și să respectăm indicațiile specialiștilor. Este apelul insistent al doctorilor de la Spitalul „Victor Babeș” de la Timișoara. Speranță, responsabilitate și solidaritate rămân cuvintele cheie ale campaniei.

Percheziții măști false
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:37 0:00
XS
SM
MD
LG