Ultimul dictator al Europei
Protestele au izbucnit de îndată ieri seară în Bielorusia, iar opoziția a făcut cunoscut că refuză să accepte rezultatul alegerilor. Au avut loc ciocniri în Minsk între mii de manifestanți și poliție, lucru la fel de neconceput acolo precum era în România în vremea lui Ceaușescu.
Amnesty International a publicat în această noapte imagini video ale ciocnirilor, în urma anunțării incredibilului rezultat al alegerilor prezidențiale (80% vs. 7%) de stil nord-coreean.
Nimeni nu se aștepta, desigur, la un miracol, așa că atenția se îndreaptă acum spre amploarea fraudei: Aleksandr Lukașenka a anunțat încă ieri seară, la închiderea urnelor, că a câștigat un al șaselea mandat cu aproape 80% din voturi, față de 6,8% pentru Svetlana Tihanovskaia, o profesoară de engleză, soția unui cunoscut blogger, Serghei Tihanovski, vârât la închisoare, împreună cu mai toți opozanții politici, de către Lukașenka.
În perspectiva alegerilor, această novice în politică a format un trio feminin „plin de prospețime” (un trio rafraîchissant, cum scrie Libération) împreună cu Veronika Țepkala, partenera unui alt opozant, acela exilat, și Maria Kolesnikova, și ea consoarta unui opozant întemnițat. De altfel, cu câteva ore înainte de deschiderea urnelor Kolesnikova a fost scurtă vreme arestată.
În străinătate, socotind sondajele la ieșirea de la urme în 21 de misiuni diplomatice bieloruse, proporția a fost inversul celei anunțate la Minsk, cu 81% pentru Tihanovskaia și abia 6% pentru Lukașenka. (Acesta ar fi de altfel procentul real al popularității reale a lui Lukașenka, conform unui sondaj clandestin revelat de săptămânalul ucrainean Dzerkalo Tîjnia.)
Alegerile începuseră de altfel încă de marțea trecută, departe de orice control și în absența unor observatori precum OSCE, ba chiar ieri s-a înregistrat și o providențială pană a internetului în întreaga țară.
„Republica Bielotristia”
Și presa rusă se ocupă pe larg de alegerile din „Republica Bielotristia” (Республика Белагрусть, cum scrie Kommersant, făcând un joc de cuvinte pe грусть, tristețe).
E așteptată acum reacția capitalelor europene, care în ultimii ani au simulat acceptarea unui soi de respectabilitate recunoscută regimului. Pe de o parte, Lukașenka este văzut ca un dictator imprevizibil dar util, deoarece se opune uneori lui Vladimir Putin și încurcă planurile acestuia de re-unire a Rusiei cu Bielorusia; pe de altă parte, Lukașenka și-a oferit capitala pentru negocierile între Ucraina și separatiștii pro-ruși din Donbas (Donețk și Luhansk), negocieri care au dus la un armistițiu, însoțit de o înțelegere provizorie numită „acordul de la Minsk”, acord „nășit” sub supravegherea teoretică a Germaniei și Franței.
Un comentariu în Foreign Policy, semnat Benjamin Haddad și Ben Judah, constată că acestă criză din Bielorusia survine în cel mai nepotrivit moment pentru Uniunea Europeană și pentru Occident în general, în absența oricărei coordonări geo-strategice între Washington și capitalele europene. Pentru a impune sancțiuni europene e nevoie astfel de unanimitate printre cele 27 de țări ale UE, însă Viktor Orbán a anunțat deja încă din iunie că se opune unor măsuri restrictive împotriva lui Lukașenka.
Redevenit parțial frecventabil, Lukașenka este chiar curtizat asiduu de personalități europene ambigue, precum actorul francez Gérard Depardieu (cf. foto).
Beirut, libanezii în stradă
După două zile de manifestații violente în Beirut, premierul libanez a anunțat că va cere alegeri anticipate. S-a înregistrat deja și prima demisie, duminică: ministra informațiilor, Manal Abdel Samad.
O conferință (prin video) a donatorilor, a avut loc ieri, cu participarea lui Donald Trump și Emmanuel Macron, recoltând 250 milioane euro de ajutoare rapide pentru Liban, din care 30 milioane din partea UE.
Ciocnirile au continuat însă în Beirut și în noaptea trecută, poliția folosind gaze lacrimogene.
În Marea Britanie,
În Anglia, pentru prima oară, șeful opoziției, Keir Starmer, apare în sondaje a-l depăși pe Boris Johnson în procente de opinii favorabile. The Observer constată în paralel că marii donatori au început să se reîntoarcă spre partidul laburist, odată cu plecarea lui Jeremy Corbyn. Mulți donatori se retrăseseră din pricina acuzațiilor repetate de antisemitism mocnit în cadrul partidului laburist, atmosferă greoaie pe care Corbyn nu căutase niciodată să o împrăștie și căreia noul lider, Keir Starmer, i-a pus capăt de îndată ce a preluat conducerea opoziției.
În acest timp, în fața numărului record de traversări ilegale ale Canalului Mânecii, Londra cere Franței să împiedice îmbarcările de pe țărmurile sale. Dar, cum o scrie The Times, Franța îi cere la rândul său Marii Britanii 30 milioane lire sterline pentru a-și întări paza de coastă. Circa 4.000 de migranți au trecut până acum, anul acesta, ilegal canalul mânecii din Franța în Anglia, de două ori mai mult decât în tot anul 2019. Ministra de interne, Priti Patel, refuză însă să deblocheze fondurile, câtă vreme Londra nu are ceva de spus în felul în care vor fi folosiți banii. Miniștrii lui Boris Johnson se plâng acum că Franța caută să „mulgă” Anglia în schimbul ajutorului pentru controlul frontierelor.
Belgia interzice scăldătorii de o zi
În Belgia, din pricina pandemiei, localitățile de coastă Blankenberge și Knokke au interzis ieri turiștilor de o zi, veniți doar pentru weekend, intrarea în localități sau accesul la plaje, deși trenurile spre coastă au circulat normal. Măsurile de limitare a accesului la litoral au fost luate de unii primari locali după ciocnirile de sâmbătă între poliție și turiștii de o zi.
Asta pentru că în Belgia, poliția depinde de autoritățile locale, altfel zis primarii conduc forțele de ordine, ceea ce și explică lipsa de coordonare între diferitele localități ale coastei flamande, inclusiv în ceea ce privește portul măștii.
Masca a devenit de altfel obligatorie pentru prima oară în exterior, începând de astăzi, în mai tot Parisul. Le Figaro amintește că maladia continuă să progreseze în întreaga regiune a Parisului, în Île-de-France.
Franța pierde controlul în Sahara
Franța deplânge astăzi și oroarea asasinatelor de ieri din Niger, în Africa, unde șase turiști francezi și doi ghizi locali au fost măcelăriți de jihadiști la doar 60 km de capitala țării, Niamey. Asta, în ciuda faptului că țara, Niger, face parte dintr-un plan francez (Barkane) de combatere a jihadismului în întreaga regiune Sahel, plan pentru care Parisul caută de mai mulți ani să obțină participarea NATO și UE.
Le Monde vorbește despre o mișcare jihadistă care dorește să instaureze un stat islamic (Etat islamique au Grand Sahara) pe modelul defunctului ISIS din Siria și Irak. Vorbind în această dimineață pe canalul de televiziune LCI, Renaud Girard, reporter la Figaro și specialist al regiunii, s-a arătat sceptic în legătură cu viitorul misiunii militare franceze în Sahara. El a amintit eșecul SUA în Afganistan: la sfârșitul anului 2001, după atentatele de la New York, America gonea atunci talibanii din Kabul, pentru ca astăzi, 19 ani mai târziu, SUA să se pregătească să predea puterea tocmai acelor talibani pe care n-a reușit să-i învingă în două decenii.
Chiar ieri, la Kabul, președintele afgan Ashraf Ghani a anunțat eliberarea ultimilor 400 prizonieri talibani, dintre care mulți sunt simpli criminali condamnați.
Iar în ce privește haosul care domnește în regiunea Saharei, în Africa de Nord, Franța este direct vinovată de situația de acolo încă de la intervenția militară decisă în 2011 de către Nicolas Sarkozy împotriva defunctului dictator Moammer Gaddafi, ceea ce a destabilizat întreaga regiune.
Facebook Forum