Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo, a confirmat joi că a ordonat reținerea fostului guvernator al Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, a fostei adjuncte a lui Drăguțanu, Emma Tăbârță, precum și a actualilor viceguvernatori ai BNM Aureliu Cincilei și Ion Sturzu.
Stoianoglo și-a explicat decizia prin ceea ce a numit implicarea BNM în frauda bancară intrată în conștiința populară drept „furtul miliardului”.
„Azi dimineaţă eu am sancţionat audierea şi reţinerea foştilor vice-guvernatori ai BNM Emma Tăbârţă, Aureliu Cincilei, Ion Sturzu şi a fostului guvernator Dorin Drăguţanu. Noi suntem siguri că Banca Naţională a fost instituţia nemijlocit implicată în fărădelegile legate de furtul miliardului”, a spus Stoianoglo.
Acţiunile procurorilor vin la scurt timp de la o declaraţie a preşedintelui Igor Dodon care, proaspăt revenit de la Bruxelles, le-a anticipat.
„Principala întrebare a Bruxelles-ului e cu furtul miliardului. Şi ei au dreptate. Unde este evoluţie, de ce nu se merge mai departe, de ce nu se pun la puşcărie oamenii, de ce nu întorc banii? Iar eu le-am explicat: oameni buni, procuratura până la Stoianoglo s-a ocupat de „bule de săpun”. Şi o să vedeţi ce va urma – vor fi acţiuni foarte promte din partea organelor de control – ne-au informat la Consiliu l de Securitate”, a spus Dodon.
Frauda de 1 miliard de dolari, reprezentând 13% din PIB-ul Republicii Moldova, a scos oamenii în stradă. Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană şi-au îngheţat ajutorul, iar leul moldovenesc s-a depreciat, în timp ce inflaţia a explodat. Dispariţia acestor fonduri de la trei bănci controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc, Banca de Economii, Banca Sociala şi Unibank, au aruncat Republica Moldova într-o puternică criză economică şi socială. Presa scria că omul de afaceri Ilan Shor și Vlad Plahotniuc ar fi acționat astfel încât cele trei bănci să intre sub administrarea Băncii Naționale a Moldovei, în anul 2015, sub pretextul necesității unui plan de salvare. Odată ce a venit insa planul de salvare, banii au dispărut, explică Hotnews.ro.