Unii dintre noii parlamentari, agresivi cu jurnaliștii
Parlamentul României, ales în data de 1 decembrie 2024, s-a reunit vineri pentru validarea mandatelor. Unii dintre noii parlamentari au avut ieșiri violente sau nepotrivite la adresa jurnaliștilor prezenți.
Au fost validate toate mandatele
În Parlamentul României s-a încheiat validarea tuturor celor 312 deputați și 134 de senatori, aleși din partea a șapte partide care au trecut pragul de 5% - PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, POT și UDMR - și a minorităților naționale.
Sâmbătă, pe 21 decembrie, începând cu ora 9:00 urmează ca cei 446 de parlamentari să depună jurământul.
Senatul a desemnat comisia care urmează să valideze mandatele senatorilor. Raportul comisiei de validare, prezentat sâmbătă, în plen
Senatul României a desemnat, vineri, comisia care urmează să valideze sau să invalideze mandatele senatorilor nou aleşi. Aceasta se va întruni în şedinţă, vineri după-amiază, iar raportul rezultat – un document în care nominalizează senatorii pentru care propune validarea sau invalidarea mandatelor, cu motivarea propunerilor de invalidare – va fi prezentat în plenul Senatului, sâmbătă, de la ora 11.00.
Din comisia de validare fac parte senatorii: Robert Cazanciuc (PSD), Titus Corlăţean (PSD), Ioan-Cristinel Rujan (PSD), Alina Elena Tănăsescu (PSD), Vasilică Potecă (AUR), Niculina Stelea (AUR), Nicolae Vlahu (AUR), Daniel Fenechiu (PNL), Cristian Augustin Niculescu-Ţâgârlaş (PNL), Nicoleta Pauliuc (PNL), Irineu Darău (USR), Remus Negoi (USR), Ninel Peia (SOS), Császár Károly Zsolt (UDMR) şi Gheorghe Velea (POT).
Lucrările Senatului au fost conduse, vineri, în calitate de preşedinte senior, de Ioan Stan, cel care are cel mai mare număr de mandate de parlamentar.
Senatorii aleşi în urma scrutinului din 1 decembrie s-au reunit vineri, de la ora 14.00, în prima şedinţă din legislatura 2024-2028.
În Senat sunt 134 de reprezentanţi ai partidelor politice. Mandatele din noul Senat sunt împărţite astfel: PSD – 36 de mandate, AUR – 28, PNL – 22, USR – 19, SOS România – 12, UDMR – 10, POT – 7 senatori.
După constituirea legală a Senatului vor fi aleși preşedintele Senatului şi ceilalţi membri ai Biroului permanent. Biroul permanent al Senatului e format din: preşedintele Senatului, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori. Preşedintele Senatului este şi preşedintele Biroului permanent.
Apartenenţa politică a membrilor Biroului permanent, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să reflecte configuraţia politică rezultată din alegeri.
Plenul Camerei Deputaţilor se reia, sâmbătă, de la ora 9.00, pentru aprobarea raportului comisiei de validare și depunerea jurământului de credinţă
Plenul Camerei Deputaţilor va fi reluat, sâmbătă, de la ora 09:00, pentru aprobarea raportului comisiei de validare, depunerea jurământului de credinţă de către deputaţii ale căror mandate vor fi validate şi prezentarea pentru fiecare grup parlamentar a conducerii.
Camera Deputaţilor s-a reunit, vineri, în prima şedinţă de plen din noua legislatură, pentru alegerea componenţei comisiei de validare a mandatelor, formată din 30 de deputaţi, conform ponderii partidelor în noul Legislativ.
Şedinţa de plen a fost condusă de Sereş Deneş, parlamentar UDMR, în calitate de preşedinte senior, asistat de cei mai tineri patru deputaţi, în calitate de secretari. Deputaţii au început şedinţa cu un moment de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei Române din 1989.
Grupurile parlamentare din Camera Deputaților sunt ale: Partidului Social Democrat (PSD)-86 de membri, Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) - 63 de membri, Partidului Național Liberal (PNL) - 49 de membri, Uniunii Salvați România (USR) - 40 de parlamentari, partidului SOS România - 28 de membri, Partidului Oamenilor Tineri (POT)- 24 de parlamentari, Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) - 22 de membri, minorităților - 19 membri.