Moldoveanul Lieberman, "făcător de regi" în Israel
Toată presa continuă joi, 19 septembrie, analizarea rezultatelor alegerilor din Israel, unde Netaniahu și-a pierdut pariul riscant. Le Soir, la Bruxelles, face un portret aproape admirativ al lui Avigdor Lieberman, "făcătorul de regi" ("faiseur de roi") în Israel, politicianul ateu inconturnabil, originar din Chișinău, băutor și cu gura mare, lider al partidului rusofon 'Israel Beitenu' / 'Israel Casa Noastră’:
"Clasa politică israeliană e la picioarele lui, ce revanșă! Cel care locuiește la Nokdim, o colonie evreiască din Cisiordania ocupată, a țipat deseori împotriva politicii pe care o judecă prea timorată a celor la putere. El a demisionat astfel de patru ori din posturi ministeriale deseori gratifiante, precum cel de ministru de Externe sau al Apărării. Apărarea? Pentru un imigrant moldovean care și-a făcut serviciul militar la sfârșitul anilor 1970 într-o unitate necombatantă, unde a terminat cu gradul de... caporal, apoi și-a câștigat primii șekeli ca paznic într-o discotecă, e de ce să fie mândru. Mai mult: viitorul politic al lui Netaniahu se află acum în mâinile lui. Mai rar așa parcurs !"
Într-un alt portret amuzat dar admirativ pentru „brutalitatea” lui Lieberman, Corriere della Sera din Milano scrie că cel căruia colegii din Likud, unde a crescut în umbra lui Netaniahu, care avea încredere totală în el, îi spuneau „KGB” sau „Rasputin”, afirmă că și-a găsit întotdeauna inspirația în romanul Petru Întâiul al lui Alexei Tolstoi, pe care l-a citit de cel puțin 300 de ori.
Brexit: UE și un ultimatum pentru Johnson
În Franța, Le Monde rezumă astăzi astfel stadiul Brexitului: “La Strasbourg, eurodeputații ridică tonul în fața lui Boris Johnson.” Azi este ziua în care se încheie, la Londra, deliberările Curții Supreme în legătură cu manevrele lui Boris Johnson de suspendare a parlamentului, iar la Strasbourg, celălalt parlament în joc, cel european, a votat o rezoluție prin care amenință că, dacă Marea Britanie nu își respectă obligațiile financiare, legislativul european se va opune oricărui acord de divorț de UE. “Boris Johnson are foarte puțini prieteni la Strasbourg,” notează Le Monde. ”Doar eurodeputații zgomotoși și hilari din Partidul Brexit al lui Nigel Farage și extrema dreaptă europeană, care denunță într-una “imperiul European” și « elitele federaliste ce au luat ca ostatici cetățenii britanici și irlandezi ».”
Făcându-l pe Boris Johnson « vinovat de haosul acutual », « autorul unui pariu stupid », un « dictator », sau un « Hulk care ar face mai bine să joace în rolul de Madame Doubtfire », parlamentarii europeni cer, prin această rezoluție, scrie Le Monde, ca premierul Marii Britanii «să prezinte în scris soluții alternative cu totul operaționale» pentru a rezolva problemele actuale precum și cele viitoare ce vor afecta relația dintre Londra și Uniunea Europeană.
Negociatorul european cu Londra, Michel Barnier, a amintit că trebuie în primul rând garantate drepturile celor 3,3 milioane de europeni care trăiesc în Marea Britanie și a celor 1,2 milioane de britanici instalați în UE. În Italia, La Repubblica vorbește chiar de un ultimatum pe care Uniunea Europeană i-l dă lui Boris Johnson: "Premierul finlandez, președintele în curs al UE, trage o linie: -- "După această dată va veni sfârșitul", scrie La Repubblica.
La Paris, Le Figaro, cotidianul dreptei pariziene înstărite, bine-cugetătoare și anti-macroniste analizează critic vizita lui Emmanuel Macron la Roma în încercarea de a relansa cuplul franco-italian după ieșirea din scenă a turbulentului Matteo Salvini. El Pais, în Spania, scrie chiar că “Franța și Italia caută să pună capăt celor 14 luni de ostilități.”
Le Figaro constată că “e dificil pentru Franța să facă un gest în chestiunea primirii migranților în momentul în care ea vrea să pună capăt abuzurilor solicitanților de azil pe teritoriul său și să limiteze reîntregirile familiilor.” Presa transalpină se arată însă mai entuziastă decât Le Figaro. Corriere della Sera îl citează pe Macron, la întâlnirea sa cu premierul Giuseppe Conte: «Trebuie să cădem de acord asupra unei repartizări automate a noilor veniți.» Dificil însă de crezut, estimează Corriere, că țările est-europene, precum Ungaria sau Polonia, ar putea fi de acord cu o asemenea repartizare, pe cote, a refugiaților. Der Standard, la Viena, scrie însă că Macron consideră că există o mică speranță și posibilitate (ein "Fenster der Möglichkeiten") să se ajungă la o înțelegere cu esticii în privința repartizării refugiaților.
FEMEN și o femeie imam în Charlie Hebdo
În Franța, săptămânalul Charlie Hebdo (nu trebuie căutat online, ei nu pun mare lucru pe internet, trăiesc din vânzările la chioșc) lansează o nouă inițiativă surprinzătoare: îi oferă, începând din acest număr, o rubrică permanentă fondatoarei FEMEN, ucraineanca Ina Șevcenko, cea care în 2012 a tăiat cu drujba o cruce de 4 metri în centrul Kievului, iar din 2013 a primit azilul în Franța.
Șevcenko va ține de acum înainte o rubrică permanentă în Charlie Hebdo, consacrată religiilor și feminismului. Pentru început, ea se lansează ca reporter, publicând, pe lângă un editorial, un mare interviu cu imamul femeie Seyran Ates, turcoaică din Berlin, care a deschis acolo moscheea Ibn Rushd – Goethe. In acea moschee sunt primite și femeile nevoalate, și bărbații, și persoanele LGBT, dar și ateii sau păgânii diverși.
Pentru a da interviul, Seyran Ates, femeia imam, a venit direct în localul Charlie Hebdo la Paris. Ea spune:
“Ca musulmană liberală, mă bat pentru drepturile femeilor și împotriva patriarhatului în sânul propriei mele religii. Împotriva structurilor unei societăți în care oamenii nu tolerează diferențele de credință și de opinie. Noi luăm cu totul în serios libertatea cultelor, așa că ușa noastră e deschisă celor care cred în Dumnezeu, dar și celor care nu cred.”
La întrebarea lui Șevcenko: -- Este oare în natura Islamului a respecta necredincioșii? Seyran Ates răspunde:
“Există o confuzie între sistemul politic și religie. Religia are de-a face cu spiritualitatea și credința, dar nu este un model acceptabil pentru un stat, pentru o societate civilă. De aceea, după mine – iar asta e valabil nu doar pentru Islam --, religia nu trebuie în nici un caz să se amestece in drepturile umane fundamentale sau în puterea statului. E mă bat pentru un islam care să rămână în domeniul spiritual și mistic. Nu recunosc cartea sfântă ca pe un cod de legi. Nici islamul ca pe un model de societate sau sistem politic. Recunosc democrația. Religiile trebuie să se adăpostească sub acoperișul acestui sistem politic. Tocmai asta garantează libertatea cultelor.”
În sfârșit, la rubrica Cultură și apariții editoriale, Le Monde are un interviu cu Alain Finkielkraut, cunoscut și în România după traducerea cărții lui scrise împreună cu Pascal Bruckner Noua dezordine amoroasă. Alain Finkielkraut este exemplul perfect al acelui tip de intelectual francez ieșit din mișcarea Mai 68 și a valului Noilor Filozofi care, după o solidă influență stângistă dată de Jean-Paul Sartre, a evoluat spre dreapta cea mai conservatoare. E cu atât mai jouissif să citești cum el declară în Le Monde, regretând acea epocă: « Cu LSD-ul eram cu toții egali, râdeam mult. »
Facebook Forum