Linkuri accesibilitate

Revista presei internaționale: Brexit și politica redusă la ouă moi și un broscoi sub grapă


Premierul din Luxembourg, Xavier Bettel în timpul conferinței de presă, la care premierul britanic Boris Jonson nu a participat, luni, 16 septembrie 2019

Presa de pe întregul continent are ochii îndreptați marți, 17 septembrie -- și caută să îi îndrepte și pe cei ai cititorilor – spre ceea ce e așteptat să se întâmple la Londra.

Curtea Supremă a Marii Britanii începe să analizeze decizia lui Boris Johnson de a suspenda activitatea parlamentului în perioada politică crucială de dinaintea Brexitului, care ar urma să se producă pe 31 octombrie.

Johnson i-a trimis pe parlamentari acasă până pe 14 octombrie. Dacă decizia Curții Supreme va fi împotriva premierului, parlamentul s-ar putea reuni cel mai devreme săptămâna viitoare. Săptămâna trecută, cea mai înaltă instanță a Scoției a declarat ilegală suspendarea parlamentului, deoarece are scopul vădit de a obstrucționa lucrările deputaților.

La Bruxelles, foarte catolicul cotidian La Libre Belgique amintește riscurile majore de penurii și răzmerițe în Anglia în caz de Brexit fără un acord pe 31 octombrie. „Strategia lui Boris Johnson este în continuare ilizibilă”, scrie în Franța Le Monde.

Întâlnirea de luni de la Luxembourg dintre premierul britanic și președintele încă în funcțiune al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker nu pare a fi permis deblocarea situației. Cei doi au mâncat într-un restaurant, probabil foarte scump, din Luxembourg. Le Monde, din lipsă de alte detalii, ne dă meniul: œuf mollet bio și lieu jaune.

Din lipsă de alte detalii, așadar, o revistă a presei temeinică, ca aceasta, al cărei scop nu este analiza politică a evenimentele ci, pur și simplu, radiografia presei din ziua respectivă, o revistă a presei așadar oferă un rezumat a... ceea ce publică presa.

Le Monde carevasăzică ne dă detaliul meniului dejunului împărțit de Boris Johnson și Jean-Claude Juncker luni în Luxembourg: œuf mollet bio și lieu jaune. „Œuf mollet” este în detaliatul vocabular al gastronomiei franceze un ou fiert moale la perfecțiune, astfel încât atunci când i se taie căpăcelul interiorul este suficient de ferm ca dacă întreaga coajă este scoasă, oul alb trebuie să stea în picioare, tremurând dar ferm, fără coajă, alb impecabil, gol și neted, de o nuditate strălucitoare, ca într-un vis al lui Brâncuși copil. Toate aceste detalii esențiale sunt cuprins în definiția lui „œuf mollet”. Cât despre „lieu jaune”, el e un pește destul de rar, rudă cu „lieu noir”. În română s-a încercat, pe un interesant site lingvistic și cultural, să i se spună ”somon de adânc”. Oricum, în acea întâlnire lunch a lui Boris Johnson cu Jean-Claude Juncker într-un restaurant din Luxembourg în jurul unui meniu cu œuf mollet bio înotăm în plină psihologie a adâncurilor, împreună cu un lieu jaune precum culoarea părului lui Johnson și a fețelor presei care aștepta afară.

Boris Johnson a fugit apoi, imediat după prânz, de la conferința de presă cu premierul Luxemburgului Xavier Bettel. Johnson ceruse ca întâlnirea cu presa hămesită să se țină într-un loc închis, dar premierul local Bettel a refuzat, argumentând că e prea multă lume acolo ca să intre într-o încăpere, probabil ca să-l facă pe Johnson de râs, iar auto-proclamatul „Hulk” a preferat să fugă, pe fundalul țipetelor de protest ale manifestanților anti-Brexit. Bettel al Luxembourgului a rămas singur în fața jurnaliștilor, gesticulând demonstrativ spre locul gol al Johnson și spre steagul Marii Britanii.

Cotidianul local din Marele Ducat, Luxemburger Wort, împinge umilința și mai departe și pune astăzi o întrebare cititorilor, întrebare la care oricine poate răspunde pe site-ul ziarului. Ce credeți:
1. -- Găsesc asta grosolan. Boris Johnson trebuia să aibă pielea mai groasă și să accepte câteva țipete de protest;

2. -- Conferința de presă trebuia să se țină în interior, iar nu în fața demonstranților. Înțeleg că Johnson nu a vrut să participe;

3. – N-am nici o opinie.

Votul abia s-a deschis.

E remarcabil, cum o subliniază site-ul american euro-sceptic Politico, că această umilire publică a lui Johnson nu vine de la una din marile puteri ale continentului, ci de la minusculul Mare Ducat. „Asta arată nu doar extrema exasperare a celor 27 de lideri UE, dar și cât de solid rămân ei uniți în lealitatea lor față de Irlanda și față de acea clauză backstop [vezi explicații despre „backstop” mai jos] care trebuie să protejeze frontiera britanică și despre care Johnson a spus încă o dată luni că trebuie scoasă din Acordul de Retragere din UE.”

Prin alte țări ale continentului, în această dimineață, presa subliniază minciunile lui Johnson așa cum sunt dezvăluit de fostul premier, și omul care se află la originea dezastrului actual, David Cameron, care tocmai și-a publicat volumul de memorii unde, de asemenea, avem de ales între a-l crede pe cuvânt sau nu.

În Belgia vecină cu Luxemburgul și sediu al instituțiilor UE, cotidianul flamand De Morgen titrează: „Un Brexitlunch care se transformă în duș rece pentru Johnson”, iar ziarul francofon Le Soir îl citează pe Cameron, de la Londra: «Boris Johnson credea că Brexitul avea să piardă». El a jucat astfel, ca un scamator, pe coarda populismului, atunci la referendumul din 2016, pentru a se arăta ca un erou, sperând că Brexitul va pierde, iar acum e prins în propriul său joc de minciuni.

„Cu câteva minute înainte de a merge să explice că el este în favoarea Brexitului, Johnson mi-a trimis un SMS în care spunea că Brexitul va fi strivit ca un broscoi sub grapă (like a toad under the harrow)”, spune David Cameron, citat de Le Soir.

Presa de pe întregul continent preia astăzi expresia inconștienței lui Boris Johnson, arătând însă oarecare jenă în traducerea „broscoiului sub grapă“.

Le Soir spune astfel că Johnson a afirmat, în 2016, că ‘Le Brexit va être écrasé comme un crapaud sous une herse’, că Brexit-ul va fi strivit… well… ca un broscoi râios sub o grapă.

„Wie ein Frosch von einer Egge“ este traducerea din cotidianul german de afaceri Handelsblatt, singurul cotidian de pe continent ai cărui cititori, împreună cu cititorii și ascultătorii Europei Libere vor afla acum sursa citatului cu broscoiul. În mod sigur David Cameron s-a înșelat și nu a priceput aluzia lui Johnson. Clasicistul și cultivatul și arhaizantul clown erudit Boris Johnson nu a putut spune „like a toad under the harrow“ ci: „like a toad beneath the harrow“.

Like a toad beneath the harrow“ este expresia folosită de marele poet și romancier colonial britanic Rudyard Kipling (cel cu Kim, Cărțile junglei și white man's burden, povara omului alb) în satira sa în versuri Pagett, poem politic în care expresia cu broscoiul prins sub țepii unei grape, din care fiecare pătrunde lent și sfâșie în piele și carne, indică durere extremă. Engleza are, de altfel, de aici, termenul de: harrowing, sfâșietor. E revelator însă, prin asemenea mici detalii, precum faptul că după ani de zile Cameron reține under the harrow, acolo unde Johnson făcea o trimitere culturală zicând bombastic beneath the harrow, la ce nivel s-a putut situa comunicarea între cei doi, dar și la ce nivel de rupere de realitatea cotidiană se situează discursul politic al lui Boris Johnson, încărcat de inutile referințe la clasici pe care nici măcar o persoană din sfera lui socială și de educație precum David Cameron nu le mai poate identifica, sau nu-și mai dă osteneala să o facă. Probabil de aceea Boris Johnson a schimbat tonalitatea discursului, iar zilele trecute, pentru a fi mai popular, a comparat Marea Britanie în fața Europei cu supereroul „Hulk”.Dar, pentru a rămâne în domeniul pedanteriei, putem spune că și editorialul de astăzi din foarte seriosul cotidian eurofil belgian Le Soir, „Quo vadis, Boris Johnson?” are un titlu eronat, deoarece, dacă tot ne latinizăm pretențios, atunci trebuia folosit vocativul: „Quo vadis, Borise Johnsone?”, precum în „Quo vadis, domine?”, dar poate e de ajuns pentru o zi. Odată isprăvite detaliile oului moale și ale broscoiului lui Boris Johnson, presa mai este astăzi preocupată de alegerile din Israel, precum The Guardian, din Marea Britanie, care, spre deosebire de presa de pe continent, lasă deoparte saltimbanclâcurile lui Boris Johnson și amintește că Netaniahu în Israel „a dus o campanie care a demonizat minoritatea arabă și a promis că va anexa mare parte din teritoriile palestinienilor”. Prin alte părți, preocupările sunt mai domestice. În Italia, La Repubblica se ocupă de sciziunea anunțată a Partidului Democrat de guvernământ prin decizia fostului premier Matteo Renzi de a forma propria sa formațiune politică. Chestiuni importante de politică internă ocupă presa și în Spania, unde El Pais scrie despre eforturile regelui de a media între partide pentru a obține formarea unui guvern și a evita noi alegeri. În sfârșit, în Franța, foarte conservatorul și total anti-Macron cotidian al dreptei înstărite Le Figaro publică astăzi următoarea revelație: „Macron s-a dotat cu un software cu care supraveghează activitatea și productivitatea miniștrilor săi”. Tirania în epoca wired a internetului nu cunoaște limite, iar Le Figaro lasă de înțeles că Macron ar lua-o pe calea geronților comuniști din China care își supraveghează îndeaproape populația și miniștrii în vreme ce aceștia consumă des œufs mollets.

Coda: ce este acel „backstop” pe care Boris Johnson îl vrea anulat

Acel misterios „backstop” dă naștere la multe speculații. Backstop nu este însă altceva decât o plasă de siguranță sau un gard de protecție, iar în cazul complicatei probleme a graniței irlando-britanice e vorba în realitate de un mecanism juridic, o înțelegere reciprocă prin care, dacă la încheierea perioadei de tranziție, care se poate întinde până în 2022, nu va fi găsit un acord concret care să definească relațiile viitoare ale Londrei cu cei 27, frontiera din Irlanda să poată fi păstrată deschisă.

Asta înseamnă acel backstop / plasă de siguranță: pentru a evita ridicarea unei adevărate frontiere solide în Irlanda, Marea Britanie ar rămâne în uniunea vamală cu UE, permițând fluxul de mărfuri și oameni între Irlanda de Nord și statul irlandez ca și până acum.

Conservatorii lui Boris Johnson și ceilalți partizani ai Brexit-ului doresc însă un backstop strict limitat în timp, pentru că altminteri, pe durata rămânerii în uniunea vamală cu UE, Londra nu va putea încheia acorduri de liber-schimb cu alte țări, de pildă cu SUA. Rezultatul ar fi așadar exact opusul celui promis înainte de Brexit: Anglia n-ar mai fi în UE, nu ar mai participa la luarea deciziilor comune, dar nici nu își va fi luat înapoi suveranitatea, din moment ce nu va putea încheia acorduri bilaterale cu terțe țări.

Partizanii Brexitului cu orice chip, chiar cu riscul ruperii de UE fără să se fi ajuns la o înțelegere, sunt astfel pe cale să încalce acordul de Good Friday (Vinerea Mare) din 1998 care a pus capăt ceea ce era de facto un război civil în Irlanda de Nord. Principala condiție atunci, prin care s-a ajuns la două decenii de pace, era că niciodată nu se va reinstaura o frontieră acolo. Prin acea frontieră, acum invizibilă, de 500 km, trec majoritatea mărfurilor irlandeze spre UE și a mărfurilor nord-irlandeze spre Irlanda, principalul partener comercial al nordului.

Intr-atât de mari sunt incertitudinile și nesiguranța după Brexit, încât este evocată chiar posibilitatea unui referendum în Irlanda de Nord pentru unirea regiunii cu Irlanda propriu zisă.

Dacă Marea Britanie ar încerca să prevină cu forța o unificare a Irlandei de Nord cu Irlanda gestul ar risca să conducă la revenirea violențelor sectare și a valului de terorism care a zdruncinat Irlanda de Nord în ultimele decenii ale secolului XX. Asta ar risca să relanseze bombele în discoteci, amestecul de banditism și conflict religios între catolici și protestanți, pe fundal de alcool și genunchi explodați ca pedeapsă, acel kneecapping.

Dacă apoi și Scoția se declară independentă, în urma unui nou referendum, pentru a putea rămâne în Uniunea Europeană, cum ar deveni foarte probabil, faptul ar reduce Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Anglia și Țara Galilor.

Ironia este că în 2013, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, declarase deja că Marea Britanie nu este câtuși de puțin o mare putere, ci doar o insulă, o insuliță pe care n-o ia azi nimeni în seamă.

Pierderea Irlandei de Nord și independența Scoției ar reduce Marea Britanie la o jumătate de insulă.

Facebook Forum

Percheziții măști false
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:37 0:00
XS
SM
MD
LG