Linkuri accesibilitate

Revista presei maghiare. Déjà nu: Valea Uzului pentru noi e Târgu Mureș 2


 Profesorul Szilágyi N. Sándor scrie într-un editorial că în zona Transilvaniei „conflictele spontane între grupuri etnice (mai ales între români și maghiari) nu prea sunt specifice”
Profesorul Szilágyi N. Sándor scrie într-un editorial că în zona Transilvaniei „conflictele spontane între grupuri etnice (mai ales între români și maghiari) nu prea sunt specifice”

Noile modificări anunțate de Guvernul Orbán pentru Legea Presei vor mai mult conținut tabloid în buletinele de știri și un dram de porn pe canalele TV tradiționale.

CULTUL ERORILOR // Ce s-a întâmplat joi, în Valea Uzului, probabil ați aflat deja. Cum era și firesc, mai toată presa maghiară, din Ungaria și dinafara ei, de la moderați la extremiști, a acordat atenția cuvenită scandalului. Săptămânalul de business HVG are, însă, un punct de vedere la care merită reflectat: cele întâmplate la cimitirul eroilor din Valea Uzului seamănă prea mult cu tragedia de la Târgu Mureș, din martie 1990. „Rețeta”, scrie HVG, funcționează încă: discurs politic naționalist, provocări și incitări la violență, șicane diplomatice, complicitatea Bisericii și a instituțiilor statului român. Cam asta spune și președintele UDMR, Kelemen Hunor, în conferința de presă ținută duminică la Satu Mare, citat de portalul de știri Maszol: „Nu sunt atât de naiv încât să cred că a fost o întâmplare. Sunt de prea multă vreme în politică ca să mai cred în astfel de întâmplări. În momentul de față, cred că soluția problemei este în mâinile autorităților de la București. Mai exact, ar trebui să se ocupe de pasul următor: desemnarea unui loc pentru cei care doresc să ridice un monument în memoria soldaților români”. Capul limpede este profesorul Szilágyi N. Sándor, unul dintre cei mai apreciați filologi maghiari. Profesorul scrie în editorialul Semne și semne de întrebare pe marginea conflictului din Valea Uzului așa: „N-aș zice că există cineva care să creadă că izbucnirea conflictului de la cimitirul din Valea Uzului, taman când campania electorală era în toi, a fost o întâmplare. Conflictele spontane între grupuri etnice (mai ales între români și maghiari) nu prea sunt specifice meleagurilor noastre. Ele n-au tradiție culturală aici și trebuie să-ți pui bine mintea la contribuție ca să poți provoca ceva spectaculos în cazul în care soarta decide ca cineva din politică să aibă, brusc, mare nevoie de așa ceva. Și, în opinia mea, asta a fost o astfel de provocare, una pe care ambele părți au încercat să o exploateze”.

Spre deosebire de martie 1990, partea bună a poveștii de acum este că sunt mult mai multe voci, și de o parte, și de cealaltă, care condamnă violențele, lucru subliniat și de mass media din Ungaria. Pe acest fond scrie și site-ul de știri Foter despre mitingul de solidaritate româno-maghiară, organizat sâmbătă în centrul Clujului.

TRI A NON // Continuă scandalul iscat de o postare de pe contul Twitter al Guvernului Ungar. După reacția Bucureștiului și a Ljublianei, a urmat replica Zagrebului, anunță Klub Radio, post anti-guvernamental, pe site-ul său.

ȘAH CU STATUI // După ce în iarnă, statuia fostului premier Imre Nagy a fost ridicată dintr-o piațetă din preajma clădirii Parlamentului, miercuri a fost reamplasată, cu mare discreție, scrie HVG, într-o altă piață a Budapestei.

LIE, LIE // GreenInfo, probabil cel mai important portal de știri de mediu din Ungaria, și săptămânalul 168 de ore, scriu despre decizia Ministerului Apelor și Pădurilor din România, care a aprobat împușcarea a circa 440.000 de ciocârlii în perioada mai 2019 - mai 2020, printr-un Ordin recent publicat în Monitorul Oficial. România este una dintre ultimele țări din UE care mai permite vânătoare acestei specii. Păsările sunt vânate pentru limba lor, folosită la diverse preparate gastronomice de lux. S-a lansat și o petiție împotriva deciziei ministrului Deneș, pe care au semnat-o deja peste 18.000 de persoane. Nu e prima campanie a societății civile pentru salvarea ciocârliilor. S-a întâmplat și acum patru ani. // Și tot despre păsări: postul TV RTL Klub anunță că un loc de joacă din Budapesta a fost închis temporar din cauza atacurilor frecvente ale ciorilor.

PE SCURT // Cotidianul național Magyar Nemzet publică o analiză a problemelor demografice actuale ale României. // Tot de la demografie pleacă și guvernatorul Băncii Naționale a Ungariei, într-un text publicat în Origo despre domeniile în care țara vecină ar putea deveni lider mondial. // Întâmplător sau nu, 24hu publică un interviu cu Charles Taylor, unul dintre cei mai importanți filosofi ai lumii, care vorbește despre Ungaria ca despre o societate atrofiată și din care pleacă mințile sclipitoare. Noile modificări anunțate de Guvernul Orbán pentru Legea Presei vor mai mult conținut tabloid în buletinele de știri și un dram de porn pe canalele TV tradiționale, scrie săptămânalul Magyar Narancs. // Sting și Shaggy au ținut la Budapesta un concert „gratuit” în valoare de jumătate de miliard de forinți, a aflat 24hu. Banii publici. // Fradi: Echipa de băieți a legendarului club Ferencvaros a câștigat, în premieră, Liga Campionilor la polo pe apă. // Portalul de informații Index anunță că a murit, la 70 de ani, Benke László, cel mai popular bucătar al Ungariei, iar Origo, pentru că tot a fost vreme ploioasă săptămânile trecute, publică un articol despre inventatorii umbrelei: frații Balogh. Bonus: un clip fain cu invenții ale vecinilor noștri.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG