Linkuri accesibilitate

#35 Revoluția Română. Un bărbat rănit pe 22 decembrie 1989 s-a întors pentru prima dată în clădirea CC al PCR în care a fost împușcat


În 1989, Traian Radu avea 21 de ani. Trăise în vremea dictaturii comuniste toată viața. Penuria, cenzura și propaganda care proslăvea regimul, după model Coreea de Nord, erau regulile. Vestea represiunii contra protestatarilor din Timișoara l-a scos în stradă, alături de sute de mii de bucureșteni.

La 35 de ani de la Revoluție, Traian Radu a mers împreună o echipă a Europei Liberă în clădirea fostului sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, acum sediu al Ministerului Afacerilor Interne. Este fix locul unde, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, a fost împușcat în ambele glezne.

La capătul a zeci de anchete judiciare, Traian Radu nu știe nici acum cine a tras în acea noapte. Dictatorul Nicolae Ceaușescu fugise în miezul zilei, iar comunismul se prăbușise. Învingătorii proclamaseră libertatea politică și deschiderea granițelor. Cu toate acestea, după 22 decembrie au murit mai mulți oameni, peste 850, decât în timpul represiunii ordonate de Nicolae Ceaușescu, adică pe 17-18 decembrie la Timișoara și 21-22 decembrie la București, cu totul 1.166 victime.

În acea noapte de 22-23, televiziunea publică care „transmitea în direct Revoluția” a preluat și răspândit zvonurile că ar trage „teroriștii” încearcă să se opună prăbușirii regimului Ceaușescu și îl apără.

Confuzia și haosul din sediul CC au dus la omorârea multor oameni care se aflau acolo. Traian a avut noroc. Imediat după ce a fost împușcat, alți revoluționari l-au dus la Spitalul Colțea din Piața Universității, aflat în imediata apropiere. Nu știe cine sunt salvatorii săi, chiar dacă a întrebat de ei de-a lungul vremii.

La Spitalul Colțea a fost operat de medicul Nicolae Constantinescu, care era de gardă în acea noapte. După operație, prognosticul pentru Traian era sumbru: risca să nu mai meargă niciodată. Medicul Constantinescu l-a trimis în Italia, unde medicii au reușit să-i salveze lui Traian picioarele. Astăzi, Traian poate merge normal.

Insistă că ar vrea să știe mai multe despre acele zile de confuzie și haos din decembrie 1989.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG