Linkuri accesibilitate

3 minute | PNL intră în scenariul roșu, alegeri strânse în Germania & o vizită de miliarde


Delegați la Congresul PNL din 25 septembrie 2021, îndreptându-se spre vot. Florin Cîțu a obținut 2.878 voturi, adică 60,2%, iar Ludovic Orban 1898 de voturi, respectiv 39,7%. 72 voturi au fost nule.
Delegați la Congresul PNL din 25 septembrie 2021, îndreptându-se spre vot. Florin Cîțu a obținut 2.878 voturi, adică 60,2%, iar Ludovic Orban 1898 de voturi, respectiv 39,7%. 72 voturi au fost nule.

Bună dimineața,

Cele mai importante știri ale zilei, pe scurt

  • Social democrații au câștigat la limită alegerile în Germania, însă numele noului cancelar va fi decis în urma negocierilor politice.
  • Premierul Florin Cîțu este noul președinte al PNL. Din #echipacîștigătoare mai fac parte 29 de lideri. Numai trei sunt femei.
  • Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine astăzi în România cu o evaluare a PNRR, programul de 30 de miliarde de euro.

__________________________________________________________________

Congresul de sâmbătă al liberalilor a fost deschis de fumul de mici, simbolul post-decembrist al chermezelor politice românești. A continuat în vacarmul huiduielilor adresate de liberali propriului premier și s-a încheiat într-o notă de vanitate. „Votul dvs nu mă surprinde”, a spus Florin Cîțu în discursul de învingător de la final.

Echipa câștigătoare a PNL. Unde sunt femeile?
Echipa câștigătoare a PNL. Unde sunt femeile?

Florin Cîțu este așadar noul președinte al PNL, la finele unei campanii interne în care prim-ministrul a avut toate avantajele. Guvernarea și resorturile financiare ale acesteia, președintele și canalele sale formale și informale de persuasiune și, nu în ultimul rând, eternul nărav al politicianului român de a vota cum i se spune, nu cum îi dictează conștiința.

Cu o popularitate care se scurge pe zi ce trece ca nisipul dintr-o clepsidră, dl Cîțu își va juca în perioada următoare soarta politică. Este all in pe o singură carte: cea a guvernării. Aritmetica politică actuală este însă una foarte complicată, iar ipoteza unui guvern minoritar PNL, susținut de PSD, prinde din ce în ce mai mult contur.

În paralel, invitațiile liberale directe sau voalate către USR PLUS primesc o singură replică: da, USR PLUS se întoarce la guvernare, dar nu cu Florin Cîțu.

Să fie victoria din 25 septembrie o victorie a la Pirus?

Calcule complicate în Germania

Alegerile parlamentare din Germania au confirmat calculele pre-electorale care preconizau victoria social-democraților. SPD a câștigat la limită alegerile federale ale țării, învingând partidul cancelarului Angela Merkel, creștin-democrații.

Rezultatele preliminarii de azi-dimineață arătau că social democrații au obținut 25,7% din voturi, în timp ce blocul conservator a câștigat 24,1%. Verzii au obținut cel mai bun rezultat din istoria lor, cu 14,8% din voturi, și vor fi imposibil de ignorat în negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare.

Liderii ambelor formațiuni, Armin Laschet (CDU/CSU) și Olaf Scholz (SPD), speră că vor fi noul cancelar al Germaniei, după 16 ani în care țara a fost condusă de Angela Merkel.

Un afiș electoral cu principalii candidați la alegerile din Germania.
Un afiș electoral cu principalii candidați la alegerile din Germania.

În Germania, cancelarul nu este ales direct, ci votat în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului. Negocierile politice - care se vor putea întinde pe câteva săptămâni – vor stabili numele noului cancelar.

Tot la vot au fost chemați, în acest weekend, și cetățenii din Elveția, pentru a spune dacă sunt sau nu de acord cu căsătoriile de același sex. Două treimi au votat că da.

O vizită de miliarde. 30 de miliarde

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este astăzi la București pentru a prezenta o evaluarea a PNNR depus de România. Oficialul european se va întâlni cu preşedintele României, Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu.

Cei trei înalţi oficiali vor vizita Spitalul Universitar Bucureşti, care ar putea beneficia de finanţare prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. La întâlnirea de la Guvern va participa și fostul ministru al fondurilor europene, Cristian Ghinea.

Sistemul sanitar românesc e pus la grea încercare în această perioadă din cauza numărului din ce în ce mai mare de cazuri de Covid, în special formele grave.

La Unitatea de Primire Urgență de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, aseară erau 50 de pacienți care așteptau să primească îngrijiri medicale. 18 dintre ei așteptau eliberarea unui pat de terapie intensivă.

Și e doar începutul.


Cele bune,
Ionuț

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG