Actualizare 19:30 - O echipă specializată de la Apele Române a fost trimisă în Republica Moldova pentru gestionarea poluăriii de pe fluviul Nistru, pentru colectarea substanţelor poluante de pe suprafaţa apei, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Alături de echipa specializată, Administraţia Naţională „Apele Române” a pus la dispoziţie, gratuit, echipamente şi materiale pentru depoluarea apei: 200 de metri de pânză hesiană, 600 de kilograme de material absorbant, 2.000 de metri de rulou absorbant, 30 de capcane de petrol şi 112 metri de baraj absorbant.
De asemenea, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a asigurat personal pentru coordonarea misiunii, precum şi transportul echipamentelor şi materialelor necesare intervenţiei. „Echipa de intervenţie a ajuns în Republica Moldova în cursul acestei dimineţi, împreună cu echipamentele şi materialele de specialitate, şi a început activităţile de sprijin pentru gestionarea incidentului de poluare de pe fluviul Nistru”, spune IGSU.
Republica Moldova cere ajutorul Uniunii Europene
Republica Moldova a solicitat activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene după deversări de produse petroliere în râul Nistru, provocate de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei, a anunţat vineri premierul Alexandru Munteanu.
„Prin acest mecanism, solicităm sprijinul partenerilor europeni pentru mobilizarea rapidă a unor echipe de specialişti şi a echipamentelor necesare pentru gestionarea situaţiei din teren. Este vorba despre echipamente pentru captarea, reţinerea şi colectarea impurităţilor petroliere din apă, precum şi despre staţii mobile de testare a calităţii apei”, scrie premierul moldovean într-o postare pe Facebook.
Premierul precizează că a solicitat şi implicarea Ministerului Apărării. Armata va interveni cu militari, echipamente şi tehnică pentru a sprijini autorităţile centrale şi locale din nordul ţării, inclusiv localităţile care sunt alimentate cu apă din râul Nistru.
Știrea inițială
Alimentarea cu apă ar putea fi sistată în unele localități din nordul R. Moldova, pentru că substanțe poluante continuă să se deverseze în râu, după atacuri rusești asupra Ucrainei. Între timp, echipe din România au ajuns în R. Moldova și instalează filtre suplimentare pe râul care e principala sursă de apă de consum.
Combustibilul ajuns în râul Nistru în urma unor bombardamente rusești asupra Hidrocentralei Nistrene din regiunea Cernăuți continuă să fie transportat de curenții de apă pe râul Nistru, principala sursă de aprovizionare cu apă a R. Moldova.
Autoritățile de la Chișinău au cerut ajutorul României, care a trimis specialiști și echipamente suplimentare pentru a curăța Nistrul. Între timp, ucrainenii „intervin pe partea lor de Nistru”, a declarat vineri dimineața, pe 13 martie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
Pentru a reține și elimina din apă poluanții, specialiștii instalează filtre suplimentare pe Nistru și folosesc baloți de paie.
În zona localității Naslavcea, punct de extremitate nordică a R. Moldova, aflat la granița cu Ucraina, poluanții din apă au „depășit limitele admise”, iar „în aceste condiții, nivelul de risc este stabilit la galben”, a spus Hajder. Galben înseamnă situație de risc mediu.
„Dacă situația o va impune, suntem pregătiți să sistăm temporar aprovizionarea cu apă pentru unele localități din nordul Republicii Moldova, pentru a preveni orice pericol pentru cetățeni”, a precizat oficialul.
Un prim filtru a fost instalat pe râul Nistru în regiunea municipiului Soroca, în localitatea Cureșnița, însă era nevoie de filtre suplimentare pe care R. Moldova nu le avea, astfel că le-a cerut din România.
Ministrul Mediului ar vrea să securizeze suplimentar Nistrul, astfel ca poluanții să nu ajungă și la Chișinău.
„Suntem încă departe de acest moment, dar măsurile de precauție niciodată nu strică”, a spus acesta într-o discuție cu Europa Liberă Moldova.
Joi seara, pe 12 martie, în raioanele Soroca, Florești, Sîngerei și municipiul Bălți se permitea utilizarea apei din Nistru, dar nu poate fi folosită direct pentru consum potabil. De asemenea, cetățenii erau îndemnați să se abțină de la utilizarea apei pentru adăparea animalelor, de la pescuit și să nu utilizeze apa pentru irigare.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI