Linkuri accesibilitate

Roșia Today. Viorica Dăncilă în SUA: „Oricine îi este mai frică de apă decât de pământ. Am avut un zbor lin”


După cum știți, toți cei trei candidați importanți la Cotroceni au fost în SUA. Unii cu treabă, alții nu prea. De departe, cea mai interesantă a fost călătoria doamnei Dăncilă.

Grupul Rosia Today
Grupul Rosia Today

La revenirea în țară, ea a întocmit un raport al vizitei, pe care reporterii Roșia Today au reușit să pună mâna. Iată cele mai importante idei:

„Nu știam că America este atât de departe. Mă așteptam să fie imediat după Spania, ceea ce mi se pare suspect. La fel de suspect mi s-a părut că avionul nu a mers mai repede peste ocean decât peste Europa. Așa cum le-am predat elevilor mei, când eram cadru didactic, frecarea cu aerul oceanic este mai mică decât frecarea cu aerul pământesc deoarece apa este mai ușoară ca pământul. Oricine știe asta așa cum oricine îi este mai frică de apă decât de pământ... În afară de două tulburențe aeriene zborul a fost lin. Am dormit.

Când am ajuns, ceasul era cam tot atât cât era când am plecat. Iarăși un mare semn de întrebare. Poate că sunt eu prea curioasă și perfecționistă și găsesc câte o greșeală oriunde merg. În orice caz, am descoperit prea multe coincidențe care mă face să cred că domnul Liviu Dragnea, cu toate păcatele lui, avea dreptate când î-mi spunea că americanii sunt ciudați, ca să nu spun mai multe...

Imediat după aterizare mi-am dat seama că am mai fost în America, deoarece am recunoscut limba și zgârie norii din centru unde am fost cazată la etajul 38. Deși eram foarte obosită, nu cred că am făcut vre-o contuzie cu altă țară. Anumite chestii și imagini îți rămâne în memorie toată viața.

M-a surprins plăcut să văd că au și ei Mecdonald. Iată că lucrurile bune care se întâmplă în România sunt implementate și în străinătate. Din păcate, trebuia să mă văd cu domnul Maik Pence, dar nu s-a putut decât cu domnul Macdonald unde am și mâncat o salată cu Mec Puișor. O fi avut treabă, pentru că am înțeles că e scandal mare cu demiterea lui Trump și a avut treabă. Sau poate că s-a dus la țară, la cules. La ei am înțeles că se culege via un pic mai târziu. Am lăsat vorbă să-mi trimită și mie niște must. Din ce mi s-a povestit, pare om de treabă...

Apoi mai trebuia să mă văd cu nu știu ce secretar de stat, care n-am mai avut eu timp, mai ales că, nu vreau să mă văd cu funcționari de mâna a doua. În final, înainte să plec la un mall, unde am stat cinci ore ( Doamne, ce magazine au!), am încercat să vorbesc un pic cu regele Iordaniei. Am auzit că presa din România a spus că am fugit după el să facem poze. Prostii. Voiam să-l întreb de unde și-a luat rochia soția lui, pentru că mi-a plăcut foarte mult. În concluzie, a fost o deplasare fructuoasă din care am venit, așa cum am plecat. Sper să vizitez din nou USA în calitate de președinte al țării și să fiu primită la White Horse.”

Acesta este un text satiric, așadar opiniile autorilor nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG