Linkuri accesibilitate

Roșia Today: Falsul chirurg italian va fi eliberat și va putea profesa în continuare


„Se pare că s-a mers foarte mult pe un puternic fond emoțional și așa s-a ajuns la arestarea abuzivă a lui Matteo Politi. Oricum, ne gândim să acționăm în instanță statul român”, a declarat un apărător al italianului, fost agent de pază la o pizzerie din Torino, în prezent avocat în București.

Acest caz a deschis o poartă după care se ascunde unul dintre secretele mari ale poporului român.

Lorenzo Casagrande, șeful departamentului de comunicare al clinicii „Al Bano & Romina Power” din Chiajna: „Am discutat cu oameni din ministere, cu avocați și juriști, am analizat situația la nivelul întregii țări. Dacă procedăm în acest fel cu Matteo Politi, ne ducem către un blocaj instituțional fără precedent. De fapt, asta s-a văzut prima oară în urma acțiunilor DNA. Nu se mai semnau hârtii, proiectele erau blocate. Asta se întâmplă când sperii hoții din România. Dar numărul lor este mult mai mic decât cel al așa-zișilor impostori, cum le zice presa. Dacă începem să-i arestăm și pe ei, închidem țara. Vă spun sincer, mai bine îți face implant mamar un parcagiu italian, cu opt clase, decât un zidar român cu zece, care e mult mai potrivit la ginecologie.

E o situație care ar afecta atât mediul privat, cât și tot aparatul de stat. Din auditul nostru reiese clar că cei mai buni medici de familie din România sunt șoferi la bază, profesioniști toți, cu sute de mii de kilometri la bord. Urmează dulgherii, care sunt excelenți medici stomatologi, macaragiii, foarte buni pe ortopedie. Asta în sistemul medical. Gândiți-vă ce ar însemna să arestăm toți profesorii universitari cu liceul făcut după facultate, la seral. Sau avocații buni, mulți dintre ei absolvenți de licee profesionale de elită. Un dezastru, vă spun sincer. Să nu uităm de contribuția decisivă a lui Matteo Politi la imaginea unor vedete care apar astăzi la televizor. Cel mai frumos i-au ieșit buzele surorii Nicoletei Luciu care îi acoperă o bună parte din defectele feței. Și exemplele pot continua.

Nu ne putem bate joc de acești profesioniști, doar pentru că așa vrea presa. Mă bucur că autoritățile române și-au dat seama și Matteo Politi va fi eliberat și va putea profesa mai departe. Chiar ni s-a propus să preia funcția de șef de secție la unul dintre spitalele mari, de stat, din București. El încă este puțin mâhnit după tot ce i s-a întâmplat. Sper să-i treacă și să accepte. Sunt traume care te afectează indiferent de pregătirea pe care o ai.

Eu, de exemplu, am mari probleme cu vederea de la aparatul de sudură. Asta mă deranjează mult în meseria de consultant și speaker motivațional. Acum trei ani, când eram instalator în Lecce, orașul copilăriei mele, nu mă deranja. Sunt chestii delicate, nu te poți juca cu destinele atâtor oameni doar pentru că a scris nu știu ce ziar un articol. Jurnaliștii buni cum pot fi maiștri și subingineri? Dacă s-ar da teste de scriere la publicații, ar apărea cel mult două articole pe săptămână. Spre asta vrea să meargă Romania?”

XS
SM
MD
LG