În încercarea de a nu ne lăsa pradă supărării si panicii Roșia Today revine și la acest început de săptămână grea cu câteva știri care au reușit totuși să ne stârnească râsul. Iată-le:
A doua zi după ordonanța militară care restrângea la trei numărul de participanți la orice adunare publică, în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Iași s-au strâns zeci de pensionari. Nu, nu ca să se roage, ci ca să stea la masă, să socializeze și să mănânce pomenile aduse de-acasă. Pe principiul ”Mai bine să mor cu burta plină decât goală, dacă tot vine sfârșitul lumii”, respectivii cetățeni de vârsta a treia au ignorat complet ordonanța lui Raed Arafat.
Roșia Today a încercat să afle ce-a fost în mintea acestor oameni. Iată ce ne-a declarat unul dintre participanți: ”M-am săturat să stau în casă, la televizor. Știrile mă întristează, iar filmele nu-mi plac deloc. Toate sunt cu apocalipsa. Vreau să petrec, să beau și să mănânc câte zile oi mai avea. Virusul nu există pentru că eu nu l-am văzut! Este decât o intoxicare a guvernelor care îi bagă pe bătrâni în spitale cu forța, pentru o simplă durere-n gât și îi omoară cu ventilatorul din cauză că nu mai sunt bani de pensii. Rușine!”
Polițiștii au intervenit în forță în localitatea argeșeană Borlești, pentru a dispersa mulțimea venită să petreacă la o nuntă, în sânul comunității de rromi. Doi dintre mascați au furat mireasa și au testat-o pentru coronavirus. Testul a ieșit negativ. Nașul mare a răscumpărat-o în final în schimbul a 100 de măști de protecție, 50 de suluri de hârtie igienică și două canistre de biocid care s-au băut pe loc inveselind nuntașii la maximum.
Ulterior, după ce guvernul a stabilit că vor fi permise nunți, botezuri și înmormântări cu participarea a cel mult opt cetățeni, petrecăreții din Borlești au continuat distracția la mese de câte opt persoane, așezate la minim doi metri distanță între ele.
Noroc că s-a răcit vremea, altfel românii ar fi continuat să iasă la grătare și prin parcuri într-o veselie și inconștiență vecine cu prostia. În mediul rural, primăriile au început să organizeze patrule pentru a-i supraveghea pe cetățenii întorși din vestul Europei și care ar fi trebuit să stea 14 zile în carantină.
Mulți dintre ei au activat în domeniul cerșătoriei, prostituției și furturilor din buzunare, iar odată cu carantina impusă de autorități și-au pierdut ”joburile”. Așa că au venit în România dornici să se dea în stambă: îi amenință pe localnici, îi înjură pe polițiști și cer pomană de la primari – bani, zahăr, ulei, mălai. Ei spun că nu trebuie să stea în carantină pentru că s-au spălat foarte bine pe mâini atunci când au plecat spre casă din Italia.
Fix când bărbații ar fi avut mai multă nevoie de ea, revista Playboy și-a suspendat apariția în format pe hârtie. Publicația fondată de Hugh Hefner în 1953 va apărea doar pe internet. Primul număr online va conține poze cu starlete Playboy frământând pâinea de casă, spălând pe jos cu mopul, ștergând praful și vizionând telenovele turcești în costum de baie.
De asemenea, cititorii vor putea afla amănunte despre Covid-9 dintr-un interviu pe care Bianca Drăgușanu i l-a luat, în jacuzzi, doctorului Adrian Streinu Cercel.
Cam atât pentru astăzi. Nu ieșiți din casă. Sa auzim de bine și multă sănătate.
Facebook Forum